loader
Foto

Galerie foto

“Între ieri și mâine (poezele, gânduri, licurici)”

Un volum jucăuș de poezie semnat Nicu Alifantis. Volumul, apărut la Editura Tracus Arte, reprezintă o inedită colaborare cu Horațiu Mălăele, care semnează ilustrația cărții.

 

“Nicu Alifantis ne scrie cu sufletul pe cântecul vieții fiecăruia din noi cuvintele-i simple, afectuoase, dulci-amare, lăsându-ne destrămați o clipă, reînviindu-ne apoi, mai bucuroși, mai teferi, întru poezia-i caldă. În inima mea, toată blândețea-l simte poet de când lumea și-s fericit să o spun și altora. Și s-o repet până la îngeri!” scria despre artist Emil Brumaru. Căci dincolo de vocea caldă și muzica sa, ce stârnește dorurile cele mai profunde, Nicu Alifantis se declară un veșnic îndrăgostit de poezie. Poezie pe care o citește, o respiră, o pune pe note, o simte înlăuntrul său și pe care o oferă, în imensa-i generozitate, celor care vibrează pe aceeași lungime de undă.

(w882)

 

Vorbind despre cel mai recent volum de poeme, acesta cuprinde “19 poezele, 6 licurici, 4 gânduri, 7 amintiri, 7 scrieri pandemice și 7 desenele de Horațiu Mălăele, toate învăluite în caligrame”. Este un exercițiu al minții și al sufletului în care am lăsat gemenii din mine să se ciondănească, să polemizeze, să se-mprietenească și să se ocrotească. Am asistat neutru la „războiul” lor, iar până la concluzia finală voi păstra distanța fizică, chiar și față de mine”, mărturisește cu umoru-i fin, Nicu Alifantis.

(w882)

Iar Ioan Cristescu, cel care semnează prefața volumului de poezie, consemnează: “În momentul în care am răsfoit prima dată volumul trimis pe mail de Nicu Alifantis, “Între ieri și mâine (poezele, gânduri, licurici)” primul cuvânt care mi-a venit în minte a fost jucăreaua, așa cum își numea, în urmă cu 200 de ani, Ion Budai Deleanu, poemul eroi-comic “Țiganiada”. Trecând la lectură mi-am dat seama că, în vreme de pandemie, salvarea de izolare nu e prezența celorlalți, ci regăsirea ta, prin râsu-plânsul tău interior prin care, iată, poți comunica cu ei. Însoţirea cu desenele lui Horațiu Mălăele mă trimite în zona poveștii, o poveste despre și cu prietenie, iar pentru cititor o superbă pendulare între hazul lui Anton Pann și spiritul tâlcuirilor hasidice”.

Pentru toți iubitorii de poeme, cartea poate fi comandată cu autograful lui Nicu Alifantis de pe site-ul acestuia. Și pentru că esențele tari se țin în sticluțe mici...

 

Între ieri și mâine

 

Azi e ziua zilei de azi.

N-apuci să termini zicerea

asta, ca deja e ziua mâinelui.

Ce-i vei spune?

Că-l aștepți ca pe-o minune,

ori că e un simplu ieri?

 

 

Surse foto: România 2118, Alifantis.ro

***

Irninis Miricioiu

19:55 Art pass

* Emisiune dedicată vieţii culturale externe; sunt prezentate expoziţii, concerte, spectacole, muzee, festivaluri, tradiţii, urbanism şi alte subiecte legate de zona culturală internaţională.

Producător Miruna Moraru

20:00 La sfatul popular

* Cine are pe telefon Skype, Zoom sau TiK ToK...ATENŢIE! Căutaţi emisiunea asta! Viaţa unei comune sau a unui oraş pusă în lumina unei noi abordări, unice în peisajul media: ce are, ce face, ce pierde şi ce câştigă omul trăind în locul în care trăieşte! Modernizarea drumurilor, abandonul şcolar, folclor şi tradiţii păstrate, locurile de muncă pierdute şi plecarea în bejania ”diasporei”, şcoli cu wc-ul în fundul curţii şi proiecte de investiţii aducătoare de pâine pe masa românului... talente nedescoperite şi valori recunoscute de toţi. Primarul, locanicii, oamenii de afaceri, preotul sau dascălul din sat, din oraşș... din capitala ţării, toţi vor fi în direct la TVR 3, televiziunea care UNEŞTE ROMÂNII LA SFATUL POPULAR!

Producător Ştefan Stănescu

Transmisiune direct

 
Gheorghe Roșoga - „Vorbe de duh, povestiri cu tâlc”

Cartea interpretului Gheorghe Roșoga și cariera lui artistică sunt subiectele reportajului din ediția „Lumea de aproape" de marți, 23 aprilie, de ...

Dumitru Furdui, în spectacolul din Arhiva de Aur a TVR „Jurnalul unui nebun

Teatrul Naţional de Televiziune prezintă „Jurnalul unui nebun", de N. V. Gogol, miercuri, 24 aprilie, la TVR Cultural și duminică, 28 aprilie, la ...

Matematica în universul adolescenței, un exercițiu propus în „Lumea de aproape

Miercuri, 24 aprilie, de la ora 17.30, pe TVR3 puteți urmări un reportaj pregătit de TVR Iași, despre întrecerile, problemele și mizele elevilor.

 

#tvr3