loader
Foto

250 de ani de la naşterea lui Ludwig van Beethoven

Joi, 28 mai 2020, ora 19.00, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, condusă de Jin Wang, a avut, în cadrul stagiunii online, un program exclusiv dedicat creatorului german Ludwig van Beethoven.

 

Beethoven (1770-1827) este sărbătorit în întreaga lume. Concertul, ce va fi difuzat joi, a deschis „Anul Beethoven” în 16 și 17 ianuarie 2020 la Filarmonica „George Enescu”.

ÎN PROGRAM:

  • Uvertura ”Creaturile lui Prometeu”, op. 43
  • ”Concertul în re major pentru vioară şi orchestră”, op. 61 – solist Alexadru Tomescu și ”Ruinele Atenei”, op. 113 - solişti Marius Boloș, Ana Stănescu, Mihai Raicea

Corul Filarmonicii „George Enescu“ a fost pregătit de maestrul IOSIF ION PRUNNER.

Dirijorul austriac de origine chineză, JIN WANG, a absolvit Conservatorul din Beijing şi apoi s-a perfecționat la Academia de Muzică de la Viena. A beneficiat de îndrumarea maeştrilor Leonard Bernstein şi Zubin Mehta. Este laureat a opt concursuri internaţionale din Europa și a dirijat peste 600 de concerte şi spectacole de operă. Pe lângă activitatea concertistică, Jin Wang este și profesor la Academia Regală de Muzică din Stockholm.

Violonistul ALEXANDRU TOMESCU, solist concertist permanent al Orchestrei Naţionale Radio Bucureşti, a absolvit Conservatorul din Bucureşti la clasa profesorului Ştefan Gheorghiu. S-a perfecţionat la Southern Methodist University, Dallas, Texas şi la Ecole Superieure de Musique, Sion, Elveţia.

Înregistrările sale, CD şi DVD, cuprind un repertoriu variat: integrala Capriciilor de Niccolo Paganini; „Simply Mozart by Alexandru Tomescu” cu Orchestra Naţională Radio – dirijor Horia Andreescu (integrala ”Concertelor pentru vioară şi orchestră” de Wolfgang Amadeus Mozart); „Romantic Stradivarius”, împreună cu pianistul Horia Mihail.

Alexandru Tomescu cântă pe vioara Stradivarius Elder - Voicu, Cremona 1702.

Organizatorii anunță că înregistrarea concertului de vineri, 17 ianuarie 2020, va putea fi ascultată pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“: site, pe pagina de Facebook și pe canalul YouTube.

Accesul pe aceste canale online va fi gratuit timp de 48 de ore.

Partener al evenimentului este Forumul Cultural Austriac, înregistrarea fiind transmisă și pe pagină de Facebook a instituției.

***

Sursă foto: destepti.ro

17:30 Lumea de aproape

*Studioul teritorial Timişoara

* Emisiunea abordează subiecte de interes regional şi se adresează unui public larg. Evenimentele importante, precum şi personalităţi de marcă ale regiunii sunt teme ale reportajelor Lumea de aproape.

Producător Cosmin Jitariuc

17:55 Teleshopping-Publicitate

 
„Dăruiește Românie!

Carmen Târnoveanu și invitații săi celebrează peste 40 de ani de eleganță, discreție și profesionalism, care se înscriu în activitatea artistică ...

Colț de Rai pentru urșii bruni la Zărnești | VIDEO

Întreaga poveste a sanctuarului pentru urșii bruni la Zărnești dar și cum au ajuns vedete din toată lumea să îl viziteze descoperiți într-un nou ...

Provocările antreprenorilor mureșeni

Provocările antreprenorilor mureșeni

publicat: miercuri, 24 aprilie 2024

Vineri, 26 aprilie, de la ora 16:00, la TVR 3, aflăm la "Forum economic" care sunt provocările antreprenorilor mureșeni.

 

#tvr3