loader
Foto

Galerie foto

A doua emigrare: Pe urmele pasiunilor

Vă invităm duminică, 7 iunie, de la 11.30, pe TVR3 la “A doua emigrare”, să le cunoașteți pe Raluca Grosescu și Marcela Motoc, care au străbătut lumea în lung și-n lat urmându-și pasiunile.

 

A doua emigrare

Raluca Grosescu este un exemplu atipic pentru lumea cercetătorilor, imaginea doctorandului închis într-o bibliotecă prăfuită fiind perimată. Pentru studiile sale a locuit în Franța, unde a obținut un doctorat la Universitatea din Paris, dar și în Belgia, Germania, Elveția, Anglia și Argentina. A studiat despre sociologia elitelor și justiție post-dictatorială, chiar în societățile afectate. Este coautor al manualului “O istorie a comunismului din România”, iar sub semnătura ei au mai văzut lumina tiparului “Justiția penală de tranziție. De la Nurnberg la postcomunismul românesc” și “Conversia elitelor comuniste din România în perioada de tranziție 1989 – 2000”.

(w500)

După ani de emigrare a simțit mereu nevoia să se întoarcă acasă. Dar pasiunea pentru studiile sale avea nevoie de o finanțare substanțială de la o țară care investește mult în educație și alocă sume mari granturilor din domeniu. Astfel încât a plecat din nou și din nou, colaborând cu universități din alte state. Acum, Raluca Grosescu vede emigrarea ca o etapă dintr-o carieră transnațională, presărată cu proiecte și cu obiective atinse, iar lumea întreagă este terenul său de cercetare.

(w882)

 

Destinul Marcelei Motoc a stat mereu sub semnul pasiunii. A știut dintotdeaua că vrea să devină actriță, iar talentul ei a făcut ca, încă din anul trei de facultate, să fie angajată la Teatrul Bulandra. În scurt timp numele îi era sinonim cu succesul, primea aplauze la scenă deschisă și era nelipsită de pe afișele marilor spectacole. În urmă cu 18 ani a primit rolul principal în propria sa poveste de dragoste. I-a dat curs, urmându-și soțul în Franța. Nu era, însă, pregătită să renunțe la marea ei pasiune, teatrul, dar abia după 11 ani a reușit să revină din nou în fața spectatorilor…la Paris, interpretând personajul piesei “Fata din curcubeu”, în limba franceză. Următorul pas, întoarcerea în România, a venit firesc, în lumea teatrului care o întregește. Marcela Motoc este un artist complet ce respiră cu adevărat doar în luminile scenei. Este implicată în numeroase spectacole, colaborări cu Teatrul de Artă, dar și în proiecte caritabile.

(w500)

 

Jurnaliști : Monica Nicolescu și Iulia Popescu

 

 

 

 

22:00 Program preluat de la Televiziunea Publică din Ucraina destinat refugiaţilor

Producător executiv TVR3 Miruna Moraru

0:00 Cult@rt (R)

*Studioul teritorial Timişoara

Producator Tania Tunas

(Reluare)
 

Fiecare instrument muzical ne transmite farmecul său. Joi, 28 martie, la "Ziua bună de la Iași", s-a discutat despre țambal. Cu Laura Lucescu și ...

La pas prin Cetatea din Târgu Mureș | VIDEO

La pas prin Cetatea din Târgu Mureș | VIDEO

publicat: joi, 28 martie 2024

Noul sezon al emisiunii "Călător de Meserie" debutează în această săptămână cu povestea cetății din Târgu Mureș, o oază de relaxare, un loc în ...

"Forum economic", la TVR3 și TVR Iași | VIDEO

publicat: joi, 28 martie 2024

Miercuri, 27 martie, de la ora 16.00, a fost difuzată o nouă ediție "Forum economic", la TVR3 și TVR Iași.

 

#tvr3