loader
Foto

Carmen Târnoveanu: "…nimeni nu ne poate lua ceea ce știm să facem…"

Emisiunea "Dăruiește Românie!" a deschis cel de-al patrulea sezon, de acasă. Astfel, în fiecare seară de vineri, de la 22.30, puteți urmări edițiile speciale "Dăruiește Românie!".

 

Carmen Târnoveanu
Dăruiește Românie!

Carmen Târnoveanu povestește cum se realizează "Dăruiește Românie!" de acasă.

"E o poveste tristă aceasta. Eram toți în studio, la repetiții pentru lansarea grilei de primăvară, când am aflat că trebuie să oprim tot. Pentru mine și pentru cei din echipa restrânsă a emisiunii, cei alături de care muncesc în fiecare zi pentru ce se întâmplă vineri, la televizor, părea o glumă nefericită, dar, din păcate, n-a fost.

Ne-a luat câteva zile să înțelegem ce se întâmplă, după care, în mai puțin de o săptămână, am construit proiectul acesta, al edițiilor speciale care înseamnă foarte mult pentru toți, de la echipa emisiunii, până la artiști, invitații noștri și, fără îndoială, pentru cei care urmăresc emisiunea, cei din străinătate, dar și cei din țară. Primim multe mesaje în care ni se spune că suntem urmăriți și din țară.

(w882) rochie Ca

Emisiunea "Dăruiește Românie!" acum, în cel de-al patrulea sezon, vreau să cred că este un pariu câștigat de TVR Internațional. Este producția pentru care s-a muncit cu un an înainte de a intra în grilă, tocmai pentru a se ridica la înălțimea celor 25 de ani de emisie ai TVR Internațional.

Vreau să cred că toți știm că TVR Internațional este singurul canal de televiziune cu programe proprii pentru străinătate. O prezență unică pe piață, cu un impact important și necesar. Iar un  exemplu recent în acest sens este campania #departedarimpreuna, prin care TVR Internațional a fost în legătură directă și permanentă cu românii din străinătate.

(w882) Daruieste

S-a pus la dispoziție un număr de telverde, s-au preluat mesaje și s-au căutat soluții la probleme punctuale, în timp real. Împreună cu ambasade, consulate, reprezentanți ai asociațiilor românești din străinătate, am căutat și, din fericire, de multe ori, am și găsit răspunsuri și rezolvări la situații critice ale românilor din străinătate.

Povestea aceasta, așa grea și nefericită cum este, nouă ne-a arătat că ceea ce facem are un sens, are ecou și, cel mai important, trece de ecran și de granițe.

Și că să revin la emisiunea Dăruiește Românie!, care, da, acum se realizează de acasă, vreau să mai spun doar un lucru, și anume că, în astfel de momente, precum cele pe care le traversăm acum, este vital să nu abandonăm ceea ce știm să facem, ceea ce putem să facem, și singuri, și, mai ales, împreună.

Deși, n-am mai trecut prin studioul de televiziune de supărător de mult timp, în continuare, îi am lângă mine pe cei, alături de care, vineri de vineri, construiesc ceea ce se vede la televizor, în emisiunea "Dăruiește Românie!"

Raluca Amzăr, Manuela Apostol, Emil Stan, Liliana Năstase, Laurențiu Năstase, Gabriela Mocanu sunt oamenii de care nu mă despart. Că suntem în televiziune sau departe de platoul de filmare, până să vină ziua de vineri, ne auzim de zeci de ori la telefon, câteodată, de zeci de ori numai într-o zi.

(w882) Daruieste

Aceasta este povestea noastră care confirmă, fără forţări, că nimeni nu ne poate lua ceea ce suntem, ceea ce știm să facem și că, indiferent de unde ne desfășurăm activitatea, semnătura noastră rămâne aceeași.

O izbândă recentă (glumesc!) a “producției de-acasă”, a fost ediția din Vinerea Marea. Am încercat o abordare care iese din formatul emisiunii, însă, a fost o excepție justificată de sensibilitatea unor momente grele pentru noi, toți. Să trăiești Sărbătoarea Învierii cu bisericile închise, într-o lume străină de tine, mă refer aici la românii din străinătate care se întâlnesc, îndeosebi, la biserică, a fost …. nici nu știu cum să spun în cuvinte… Am găsit atâtea povești, atâția oameni cărora nu le-a venit să creadă că i-am contactat pentru a deveni invitați într-o emisiune pe care, până nu demult, o urmăreau ca telespectatori.

A fost o poveste frumoasă și emoționantă pentru toți, mai ales pentru noi, ca echipă. Am muncit zilnic, cu montaje în paralel, și de-acasă și prin skype, și astfel, în Vinerea Mare, am urmărit o ediție specială "Dăruiește Românie!", de 85 de minute, care, pentru noi, ca jurnaliști, a fost, dacă nu singura, atunci, măcar, cea mai importantă bucurie de sărbători."

****

Moderator și realizator: Carmen Târnoveanu

Montaj: Liliana Năstase

Jurnaliști tv: Gabriela Mocanu, Laurențiu Năstase

Director de imagine: Emil Stan

Regizor tv: Manuela Apostol

Producător: Raluca Amzăr

16:00 Nutri Info

*Studioul teritorial Tg.Mures

*Producător Simona Boanta

16:30 Meseriasii

*Studioul teritorial Tg.Mures

*Emisiunea Meseriaşiii a descoperit în Transilvania câţiva meşteri curajoşi şi îndărătnici care continuă să lucreze ca odinioară.

Meșteri din județul Alba

Producător Vasile Braic

 
Gheorghe Roșoga - „Vorbe de duh, povestiri cu tâlc”

Cartea interpretului Gheorghe Roșoga și cariera lui artistică sunt subiectele reportajului din ediția „Lumea de aproape" de marți, 23 aprilie, de ...

Dumitru Furdui, în spectacolul din Arhiva de Aur a TVR „Jurnalul unui nebun

Teatrul Naţional de Televiziune prezintă „Jurnalul unui nebun", de N. V. Gogol, miercuri, 24 aprilie, la TVR Cultural și duminică, 28 aprilie, la ...

Matematica în universul adolescenței, un exercițiu propus în „Lumea de aproape

Miercuri, 24 aprilie, de la ora 17.30, pe TVR3 puteți urmări un reportaj pregătit de TVR Iași, despre întrecerile, problemele și mizele elevilor.

 

#tvr3