loader
Foto

Compozitorul Dan Dediu face MUSIC (R)EVOLUTION

În emisiunea MUSIC (R) EVOLUTION din 31 octombrie, Dan Dediu a povestit despre rock și jazz și cum au fost  ele influențate de compozițiile clasice. La TVR 3, de la ora 21:00.

 

MUSIC (R)EVOLUTION

Invitatul ediției de sâmbătă, 31 octombrie, a fost versatilul compozitor Dan Dediu, despre care se poate spune că este una dintre cele mai importante și vocale personalități ale muzicii româneşti contemporane.

Judy Garland și Frédéric Chopin, Emerson Lake and Palmer și Piotr Ilici Ceaikovsky, Billy Joel și Ludwig van Beethoven sunt asocierile inedite despre care Dan Dediu va povesti, cu umor și ingeniozitate.

Născut la Brăila, Dan Dediu a studiat compoziția la București cu Ștefan Niculescu și Dan Constantinescu, iar la Viena cu Francis Burt.

(w882) Dan Dediu

Diverse burse de creație sau cercetare (Herder și A. Berg – Viena, Ircam – Paris, New Europe College – București, Colegiul de științe – Berlin, Villa Concordia – Bamberg) au avut un rol hotărâtor în evoluția sa componistică.

Creația sa cuprinde peste 170 de opusuri ce acoperă aproape toate genurile muzicale: cinci simfonii și alte piese pentru orchestră (Narcotic Spaces, Ornements, Studii-Motto, Spaima, Frenesia, Mantrana, Grana, Verva, Primavera, Atlantis, Elegia minacciosa, Destinal), 11 concerte (saxofon, violă, vioară, violoncel, pian, triplu concert pentru flaut, clarinet, violoncel și orchestră, triplu concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră), șase cvartete de coarde, muzică de cameră în diferite formații, muzică pentru pian, coruri, muzică electronică, patru opere (Post-ficțiunea, Münchhausen, Eva!, O scrisoare pierdută).

A obținut premii naționale și internaționale de compoziție și interpretare (Viena, Dresda, Paris, Berlin, Ludwigshafen, nouă premii ale UCMR, Premiul Academiei Române, Premiul Enescu) și a primit comenzi de la diferite festivaluri, ansambluri și interpreți renumiți din întreaga lume.

A fost publicat de Editura Muzicală și Peermusic (Hamburg-New York), iar lucrările sale au apărut pe CD-uri în România (Societatea Română de Radiodifuziune, Editura Muzicală), Germania (Pro Viva, Cavalli Records, Neos, Klanglogo), Australia (Move Records), Olanda (NM Extra).

(w882) Dan Dediu

Îl veți putea urmări povestind cu însuflețire despre muzică, despre emoții și despre faptul că existența muzicii clasice a imprimat în evoluția curentelor pop, rock, blues sau jazz o serie de “amănunte” în construcția lor muzicală, ce au dus către ascensiunea irevocabilă a acestora. Cu alte cuvinte, succesul muzicii pop, rock, blues sau jazz se datorează în mare măsură muzicii clasice.

22:00 Program preluat de la Televiziunea Publică din Ucraina destinat refugiaţilor

Producător executiv TVR3 Miruna Moraru

0:00 Se întâmplă acum (R)

* Este analiza situaţiei economice cu impactul ei social. Este dezbaterea subiectelor fierbinţi ale zilei. Este dialogul necenzurat prin care românii sunt ascultaţi de televiziunea lor naţională. Este emisiunea celor mulţi, la care cei care intră în direct devin reporterii, redactorii şi invitaţii unui talk show… pe bune! Un brand lansat de TVR acum 23 de ani revine în casele românilor, la ei acasă… la TVR 3, televiziunea care UNEŞTE ROMÂNII!

Moderator Tudor Barbu

Producător Miruna Moraru

(Reluare)
 

"Schițe urbane", la TVR Târgu Mureș și TVR 3

publicat: joi, 18 aprilie 2024

O ediție a emisiunii "Schițe urbane" a fost difuzată luni 15  aprilie, la TVR Târgu Mureș - ora 18.20. O puteți urmări, în reluare, vineri, pe ...

Despre „Adevărata Basarabie”, la

Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor organizează campania „Adevărata Basarabie”. Am călătorit dincolo de Prut alături de Alina ...

Invitație la Festivalul Național Al Ouălor Încondeiate

Miercuri, la "Ziua bună de la Iași", locuitorii din Ciocănești, județul Suceava, v-au adresat o invitație la Festivalul Național Al Ouălor ...

 

#tvr3