loader
Foto

De la avocatură la roşii organice şi de la relaţiile internationale la medicină

Aflaţi ce legătură este între toate aceste domenii duminică, 10 iunie, de la ora 10.00, la TVR 3  - în cel mai nou episod al emisiunii „A doua emigrare!”

 

A doua emigrare

Prima eroină a ediţiei este Amalia Mahmutoglu, care a ales să plece din România în urmă cu 16 ani, în Istanbul, Turcia.

Acolo a parcurs un drum anevoios pâna s-a integrat, din pricina culturii diferite, a limbii, dar şi din cauza posibilităţilor reduse de a-şi găsi un job pe măsura pregătirii sale.

I-au trebuit 8 ani pentru a se realiza profesional în Turcia, iar de 3 ani a ales să se întoarcă în România pentru a oferi pacienţilor români soluţii medicale, tratamente şi planificări alături de medici de elita de la clinicile din Turcia.

La fel, şi pentru cea de-a doua eroină a acestei ediţii, parcursul profesional a fost anevoios. Pentru Claudia Rugină, drumul de la Londra, unde  a studiat un master în arbitraj internaţional la Universitatea Westminster, la Iaşi, oraşul natal, a fost unul anevoios!

Dar acum ea s-a întors în România pentru a-şi urma adevărata pasiune, aceea de a cultiva roşii organice. Ce au în comun avocatura şi roşiile, relaţiile internationale vs medicină? Aflaţi toate acestea urmărind, duminica aceasta „A doua emigrare” la TVR 3.

22:00 Program preluat de la Televiziunea Publică din Ucraina destinat refugiaților

Producător executiv TVR3 Miruna Moraru

0:00 Se întâmplă acum (R)

* Este analiza situaţiei economice cu impactul ei social. Este dezbaterea subiectelor fierbinţi ale zilei. Este dialogul necenzurat prin care românii sunt ascultaţi de televiziunea lor naţională. Este emisiunea celor mulţi, la care cei care intră în direct devin reporterii, redactorii şi invitaţii unui talk show… pe bune! Un brand lansat de TVR acum 23 de ani revine în casele românilor, la ei acasă… la TVR 3, televiziunea care UNEŞTE ROMÂNII!

Moderator Tudor Barbu

Producător Miruna Moraru

(Reluare)
 
Despre pierderile economice globale cauzate de dezastre naturale, la

O nouă ediție "Forum Economic", a fost difuzată în direct de la ora 16.00, marți, 23 aprilie, la TVR3 și TVR Craiova. O emisiune realizată și ...

„Picătura de cultură”: Olimpia Coman-Sipeanu, o viață de artist, restaurator și pedagog

Bucuria de a dărui bucurie. Prima parte a reportajului dedicat Olimpiei Coman-Sipeanu se difuzează marți, 23 aprilie, de la ora 18:20, la TVR ...

15 ani fără Valeria Peter Predescu

15 ani fără Valeria Peter Predescu

publicat: luni, 22 aprilie 2024

Vineri, 26 aprilie 2023, de la ora 15:00, la TVR 3, vă invităm să urmăriți o ediție cu totul specială a emisiunii "Cântec și Poveste".

 

#tvr3