loader
Foto

Galerie foto

Despre rolul bisericii în societate la "Spirit și credință"

Sâmbătă, 6 februarie, de la ora 8:00 la TVR3 invitatul părintelui Adrian Stănulică în cadrul emisiunii Spirit și Credință, a fost părintele conferențiar universitar doctor PICU OCOLEANU, consilier administrativ în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei

 

Spirit și credință

În anul 2015 s-a vorbit destul de mult despre biserică, parcă mult mai mult decât în anii trecuți, iar aici este vorba despre două episoade, ora de religie și tragedia de la Colectiv.

Am auzit atât de multe întrebări, în ultima perioadă, despre ce face biserica sau mai exact care este rolul bisericii în societate, încât părintele Adrian Stănulică l-a invitat, în cadrul emisiunii Spirit și Credință, pe părintele conferențiar universitar doctor PICU OCOLEANU, consilier administrativ în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, pentru a discuta despre activitatea bisericii, în special a Bisericii Ortodoxe din Oltenia, dar și pentru a răspunde la o serie de întrebări precum : este biserica preocupată de a-i pregăti pe preoți să fie mai atenți la nevoile oamenilor, cum resimte Biserica Ortodoxă aceste mesaje care vin din partea oamenilor și în ce fel o afectează?

8:00 Telematinal

(II) (simultan TVR Moldova)

Moderatori: Anatol Guzic, Alexandrina Vrîncean

Producător Luminița Popa

Transmisiune directă

8:55 Teleshopping-Publicitate

 

"Schițe urbane", la TVR Târgu Mureș și TVR 3

publicat: joi, 18 aprilie 2024

O ediție a emisiunii "Schițe urbane" a fost difuzată luni 15  aprilie, la TVR Târgu Mureș - ora 18.20. O puteți urmări, în reluare, vineri, pe ...

Despre „Adevărata Basarabie”, la

Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor organizează campania „Adevărata Basarabie”. Am călătorit dincolo de Prut alături de Alina ...

Invitație la Festivalul Național Al Ouălor Încondeiate

Miercuri, la "Ziua bună de la Iași", locuitorii din Ciocănești, județul Suceava, v-au adresat o invitație la Festivalul Național Al Ouălor ...

 

#tvr3