loader
Foto

Emisiunea „Arte, carte şi capricii”, la finalul sezonului 8

Joi, 7 iunie, de la ora 21.00, urmăriţi ultima ediţie din actualul sezon al magazinului cultural prezentat de Radu Nechit - cu subiecte legate de artele vizuale, literatura de cea mai bună calitate şi teatru.

 

Arte, carte şi capricii

Atunci când faci sculptură de mari dimensiuni, transportarea pieselor pentru o expoziţie poate fi anevoioasă, însă, aşa cum ştim cu toţii… arta merită sacrificii. O ştie foarte bine sculptorul Dumitru Şerban, din Arad, care a avut, de curând, o expoziţie la Pecs, în Ungaria. Aflaţi despre ce este vorba, în materialul pregătit în exclusivitate pentru „Arte, carte şi capricii”.

Bilanțul de vizitare al Pavilionului de Artă București Art Safari, a arătat că nu mai puţin de 33.946 vizitatori i-au trecut pragul în cele 10 zile de desfășurare. Evenimentul a însemnat şi întâlnirea cu o serie de demersuri vizuale valoroase, iar expoziţia ALTCEVA DESPRE CEAUŞESCU a fost un punct important de atracţie, prin ineditul subiectului.

La cinci ani de la beatificarea monseniorului Vladimir Ghika, Muzeul Naţional de Artă al României invită publicul larg să descopere o altă faţă a unui om pentru care credinţa a fost cuvântul de căpătâi de-a lungul întregii sale vieţi. Este vorba despre o expoziţie eveniment cu desene ale monseniorului, dezvăluind multă emoţie şi sensibilitate. Detalii aflăm de la plasticiana Anna Maria Orban, curatorul acestei expoziţii, invitată în studioul „Arte, carte şi capricii”.

9:00 Ziua buna de la Iasi

*Studioul teritorial Iaşi(simultan TVR Iasi)

*Unim romanii peste Prut

Moderatori Raluca Aftene & Laura Lucescu

Producător Horia Gumeni

Transmisiune directă

9:55 Teleshopping-Publicitate

 

Fiecare instrument muzical ne transmite farmecul său. Joi, 28 martie, la "Ziua bună de la Iași", s-a discutat despre țambal. Cu Laura Lucescu și ...

La pas prin Cetatea din Târgu Mureș | VIDEO

La pas prin Cetatea din Târgu Mureș | VIDEO

publicat: joi, 28 martie 2024

Noul sezon al emisiunii "Călător de Meserie" debutează în această săptămână cu povestea cetății din Târgu Mureș, o oază de relaxare, un loc în ...

"Forum economic", la TVR3 și TVR Iași | VIDEO

publicat: joi, 28 martie 2024

Miercuri, 27 martie, de la ora 16.00, a fost difuzată o nouă ediție "Forum economic", la TVR3 și TVR Iași.

 

#tvr3