loader
Foto

Festivalul Enescu - amintiri: Europa Galante

La ediţia din 2017, seria concertelor de la miezul nopţii a debutat spectaculos cu un program cu lucrări de Vivaldi în interpretarea ansamblului „Europa Galante”, condus de Fabio Biondi, şi a mezzosopranei Vivica Genaux.

 

După aplauzele îndelungi de la finalul concertului inaugural cu opera „Oedipe” de George Enescu,  sub bagheta lui Vladimir Jurowski, spectatorii s-au îndreptat grăbiţi spre Ateneu, la întâlnirea  cu „Europa Galante” a lui Fabio Biondi, oaspeţi deja obişnuiţi ai Festivalului, aşteptaţi  la Bucureşti cu bucurie şi nerăbdare întotdeauna.

De data aceasta, alături de mezzosprana Vivica Genaux,  au  prezentat un program cu creaţii  de Antonio Vivaldi, compuse în ultimii săi ani de viaţă, după ce a părăsit Veneţia, oraşul în care cunoscuse gloria, stabilindu-se la Viena, unde a şi murit în 1741.

De fapt, este vorba de reconstituirea muzicală a ultimilor trei ani din viaţa lui Vivaldi, titlul concertului fiind chiar „Despărţiri - Povestea unui sfârşit”.  Ariile din ultimele opere compuse de „il Prete rosso” (preotul roşu), cum i se spunea în epocă, au alternat cu momentele exclusiv instrumentale, programul fiind structurat în patru secţiuni: Ultimele succese la Veneţia, Plecare din Veneţia, La Viena, De Profundis.

La finalul concertului, deşi era trecut  bine de miezul nopţii, aplauzele nu  conteneau, ceea ce a făcut ca artiştii să dea două bis-uri: aria „Qual guerriero in campo armato” compusă de Riccardo Broschi pentru fratele său  Carlo Broschi, nimeni altul decât celebrul Farinelli, arie pe care Vivaldi a preluat-o în opera sa „Bajazet”, şi Andantele din Concertul pentru vioară, coarde şi continuo în Re major, RV222, dedicat „Doamnei Chiara”, o tânără  violonistă extrem de talentată, elevă a lui Vivaldi la  orfelinatul „Ospedale della Pieta”, unde,  ulterior, a devenit ea însăşi profesoară,  de violă însă.

În aria lui Farinelli, de veritabilă bravură, Vivica Genaux a făcut încă o dată dovada calităţilor sale vocale  care au propulsat-o în topul interpreţilor de referinţă  ai muzicii baroce. Emisia sa, în registrul mediu, mai ales, este  o exemplificare a sintagmei „si canta come si parla” („se cântă cum se vorbeşte”).

Vocea sa mare, foarte ductilă, capabilă de cele mai spectaculoase agilităţi, a smuls efectiv urale din partea publicului.  După terminarea concertului, Vivica Genaux şi Fabio Biondi au oferit autografe spectatorilor, răgaz în care unii dintre ei au făcut şi unele declaraţii presei acreditate la Festival.

Cristina Lascu

***

Aici puteți accesa:

Amintiri Martha Argerich

Amintiri despre Alexander Melnikov;

Amintiri despre Elisabeth Leonskaja;

Amintiri despre Joshua Bell

Amintiri despre Maurice Béjart

Amintiri despre Eliane Coelho

Amintiri despre Muzeul George Enescu

Amintiri Europa Galante

16:00 Forum economic

*Studioul teritorial Tg.Mureş

*Dezbatem principalele subiecte economice ale momentului. Punem întrebări, căutăm răspunsuri și soluții la probleme și situații care ne interesează pe toți. Discutăm cu economiști, antreprenori , specialiști în diverse domenii care influențează economia și calitatea vieții, dar și cu autorități.

Producător Andrada Gorog

16:55 Teleshopping-Publicitate

 
Gheorghe Roșoga - „Vorbe de duh, povestiri cu tâlc”

Cartea interpretului Gheorghe Roșoga și cariera lui artistică sunt subiectele reportajului din ediția „Lumea de aproape" de marți, 23 aprilie, de ...

Matematica în universul adolescenței, un exercițiu propus în „Lumea de aproape

Miercuri, 24 aprilie, de la ora 17.30, pe TVR3 puteți urmări un reportaj pregătit de TVR Iași, despre întrecerile, problemele și mizele elevilor.

Disbioza, ediție specială

Disbioza, ediție specială "NutriInfo"

publicat: vineri, 19 aprilie 2024

Disbioza, un cuvânt mic, dar cu impact uriaș în sănătatea noastră. Este momentul să îi acordăm atenția cuvenită. Nu rata ediția specială ...

 

#tvr3