loader
Foto

Galerie foto

Festivalul Internațional de Teatru „Miturile cetății” la TVR 3 şi TVR Iaşi

În această vară, la Constanţa a avut loc un eveniment unic în România, ce reînvie tradiția Serilor de Teatru Antic de la sfârșitul anilor ’70. Urmăriţi filmul festivalului la „ Cap de afiş ”, pe 8 şi pe 15 august, de la ora 20.00, la TVR 3.  

 

Andreea Ştiliuc
Cap de afiș

Cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Miturile cetății” a reunit trupe din opt țări, de pe trei continente.

Companii din Coreea de Sud, Statele Unite ale Americii, Franța, Italia, Bulgaria, Serbia, Republica Moldova și România au propus, timp de nouă zile, peste douăzeci de spectacole,  care s-au jucat în şase spaţii din Constanţa.

Evenimentul va fi ilustrat în două ediţii speciale Cap de afiş, difuzate la TVR 3 pe 8 şi pe 15 august, de la ora 20.00.

Festivalul a inclus texte aparţinând unor autori precum Aristofan, Ovidiu, Sofocle, William Shakespeare, dar și texte semnate de autori contemporani, având ca inspiraţie mitul, din Antichitate și până astăzi. Mai multe evenimente i-au fost dedicate poetului Ovidiu, în 2017 împlinindu-se 2000 de ani de la moartea sa.

Spectacolele, realizate de creatori consacrați, precum Silviu Purcărete, Alexandru Dabija, Gigi Căciuleanu, dar și de regizori tineri, au atras un număr record de spectatori.

Din România au fost prezente teatre din Bacău, Baia Mare, București, Constanța, Craiova, Galați, Oradea, Sibiu, Târgoviște, Târgu Mureș și Tulcea.

Festivalul a fost organizat de către Teatrul de Stat Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, în perioada 19-27 iunie 2017 .

„Cap de afiș”

Realizator - Andreea Știliuc

TVR Iași

joi, 3 august, ora 18.30 (prima parte)

joi, 10 august, ora 19.00 (partea a doua)

TVR 3

marți, 8 august, ora 20.00 (prima parte)

marți, 15 august, ora 20.00 (partea a doua)

15:00 Cântec şi poveste

* Studioul teritorial Iaşi

* Florile Ceahlaului 2024 (partea IV)

Producător Horia Gumeni

16:00 Forum economic

* Studioul teritorial Craiova

*Dezbatem principalele subiecte economice ale momentului. Punem întrebări, căutăm răspunsuri și soluții la probleme și situații care ne interesează pe toți. Discutăm cu economiști, antreprenori , specialiști în diverse domenii care influențează economia și calitatea vieții, dar și cu autorități.

Producător, moderator Luiza Paraschivu

Transmisiune directa

 
Despre pierderile economice globale cauzate de dezastre naturale, la

O nouă ediție "Forum Economic", este difuzată în direct de la ora 16.00, marți, 23 aprilie, la TVR3 și TVR Craiova. O emisiune realizată și ...

„Picătura de cultură”: Olimpia Coman-Sipeanu, o viață de artist, restaurator și pedagog

Bucuria de a dărui bucurie. Prima parte a reportajului dedicat Olimpiei Coman-Sipeanu se difuzează marți, 23 aprilie, de la ora 18:20, la TVR ...

15 ani fără Valeria Peter Predescu

15 ani fără Valeria Peter Predescu

publicat: luni, 22 aprilie 2024

Vineri, 26 aprilie 2023, de la ora 15:00, la TVR 3, vă invităm să urmăriți o ediție cu totul specială a emisiunii "Cântec și Poveste".

 

#tvr3