loader
Foto

Galerie foto

Festivalul Naţional Concurs „Mariana Drăghicescu” – 2016 de la Bogâltin

Mergem în Munţii Cernei, la Gala Laureaţilor Festivalului Naţional Concurs „Mariana Drăghicescu”, ajuns la ediţia a XIV– a. Pe TVR 3, joi 29 septembrie, de la 20.00, iar pe TVR Timișoara duminică , 2 octombrie, de la ora 19.00.

 

Felicia Stoian
Cântec și poveste

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Urmărim Gala Laureaţilor Festivalulului Naţional Concurs „Mariana Drăghicescu” – 2016, de la Bogâltin, Caraş Severin în acompaniamentul orchestrei ansamblului Banatul din Timişoara.

De asemenea intrăm şi în culisele concursului împreună cu finaliştii acestei ediţii şi călătorim prin intermediul imaginilor „pe urmele Marianei Drăghicescu”.(w235)

Arhiva TVR ne bucură sufletele cu înregistrări în premieră ale Marianei Drăghicescu, unele chiar de la începuturile carierei artistice ale interpretei bănăţene.

Tânărul interpret hunedoarean Bogdan Toma, laureat cu Marele Premiu al festivalului in 2010, aduce prin buchetul de cântece interpretate la Bogâltin omagiu marii artiste şi bucurie publicului prezent în satul natal al acesteia.

Emisiunea "Cântec și Poveste" se difuzează pe TVR 3 joi 29.09.2016 de la ora 20.00, cu reluare vineri 30.09.2016 la ora 4.30, iar pe TVR Timișoara duminică 2.10.2016 de la ora 19.00, cu reluare luni 3.10.2016 de la ora 10.30. Vă reamintim că postul TVR Timișoara poate fi recepționat și pe canalul 85 UPC digital.

De asemenea, la orele de difuzare, emisiunea poate fi vizionată în live streaming pe TVR+ pe pagina canalului respectiv. Înregistrarea emisiunii poate fi vizionată ulterior difuzării la link-ul de la începutul paginii.


9:00 Ziua buna de la Iasi

*Studioul teritorial Iaşi(simultan TVR Iasi)

*Unim romanii peste Prut

Moderatori Raluca Aftene & Laura Lucescu

Producător Horia Gumeni

Transmisiune directă

9:55 Teleshopping-Publicitate

 

Fiecare instrument muzical ne transmite farmecul său. Joi, 28 martie, la "Ziua bună de la Iași", s-a discutat despre țambal. Cu Laura Lucescu și ...

La pas prin Cetatea din Târgu Mureș | VIDEO

La pas prin Cetatea din Târgu Mureș | VIDEO

publicat: joi, 28 martie 2024

Noul sezon al emisiunii "Călător de Meserie" debutează în această săptămână cu povestea cetății din Târgu Mureș, o oază de relaxare, un loc în ...

"Forum economic", la TVR3 și TVR Iași | VIDEO

publicat: joi, 28 martie 2024

Miercuri, 27 martie, de la ora 16.00, a fost difuzată o nouă ediție "Forum economic", la TVR3 și TVR Iași.

 

#tvr3