loader
Foto

Galerie foto

Final de săptămână cu Hitchcock la TVR 3

Sâmbătă, 28 octombrie, de la 20.00 urmăriţi Cortina sfâşiată , un thriller cu Paul Newman şi Julie Andrews în rolurile principale

 

“Cortina sfâşiată” este unul dintre filmele realizate în etapa de deplină maturitate artistică a regizorului Alfred Hichcock şi care încununează cariera remarcabilă a acestuia.

Paul Newman interpretează magistral rolul profesorului şi talentatului fizician american Michael Armstrong. Printr-o serie de întâmplări, el ajunge în Germania de Est unde descoperă detalii foarte interesante pentru studiile sale privind proiectilele nucleare sovietice.

Alături de el, pas cu pas, este Sarah Sherman (Julie Andrews), logodnica sa (şi ea cercetătoare), care pleacă după el, spre marea surpriză a profesorului. Ea descoperă curând că Michael nu este trădător, ci activează ca agent secret, sub acoperire, trimis în spatele Cortinei de Fier pentru a intra în posesia unor informaţii ştiinţifice preţioase.

După ce Michael şi Sarah reuşesc să afle toate secretele de care aveau nevoie, ei trebuie acum să parcurgă un drum extrem de periculos pentru a putea evada din Germania împreună cu toate informaţiile legate de ilegalităţile descoperite.

15:00 Cântec şi poveste

*Studioul teritorial Cluj

*Este o poveste a lumii satului transilvănean exprimată în gânduri şi poveşti ale celor mai importante nume ale folclorului din zonă. Cântecul şi povestea se împletesc într-un autentic stil tradiţional.

*Spectacolul „Traditii clujene, de Ziua Culturii Nationale”. Partea a 3-a.

Tezaurele Umane Vii din județul Cluj, în prim plan, de Ziua Culturii Naționale

Invitați de onoare: NICOLAE VĂDAN, lutierul din Râșca, SIMION DRÎNDA, căoaciul din Măguri, VIORICA TRIPON, țesătoarea din Negreni și ȚULI CAROL, zis Stângaciul din Mociu, coordonatorul Grupului instrumental „TRIO Zorile”.

Alături de ei au fost prezenți și câțiva dintre ucenicii lor: TUDOR CHECHEDI, ucenicul cărbunarului, de la Muntele Rece, MARIA GABRIAN și DENISA TRIPON, fiica și nepoata țesătoarei din Negreni și „Copiii Mociului”, care îl au ca instructor pe Țuli Carol.

Pe scenă au mai urcat și interpreții de muzică populară: MARIANA MORCAN, solistă, Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană, ANDREEA BOGDAN și LOREDANA GABRIAN.
Prezentator Alin Pop, redactor Radio Cluj
Producător Luminita Purdea Cotutiu

16:00 Forum economic

*Studioul teritorial Tg.Mureş

*Dezbatem principalele subiecte economice ale momentului. Punem întrebări, căutăm răspunsuri și soluții la probleme și situații care ne interesează pe toți. Discutăm cu economiști, antreprenori , specialiști în diverse domenii care influențează economia și calitatea vieții, dar și cu autorități.

Producător Andrada Gorog

 
Gheorghe Roșoga - „Vorbe de duh, povestiri cu tâlc”

Cartea interpretului Gheorghe Roșoga și cariera lui artistică sunt subiectele reportajului din ediția „Lumea de aproape" de marți, 23 aprilie, de ...

Matematica în universul adolescenței, un exercițiu propus în „Lumea de aproape

Miercuri, 24 aprilie, de la ora 17.30, pe TVR3 puteți urmări un reportaj pregătit de TVR Iași, despre întrecerile, problemele și mizele elevilor.

Disbioza, ediție specială

Disbioza, ediție specială "NutriInfo"

publicat: vineri, 19 aprilie 2024

Disbioza, un cuvânt mic, dar cu impact uriaș în sănătatea noastră. Este momentul să îi acordăm atenția cuvenită. Nu rata ediția specială ...

 

#tvr3