loader
Foto

Gala Premiilor Uniunii Cineaștilor din România a ajuns la cea de-a 48-a ediție

Uniunea Cineaştilor din România va decerna premiile în 21 septembrie, la Teatrul Naţional Bucureşti, în sala Studio.

 

Evenimentul, cu o îndelungată tradiție în breaslă, traditional, avea loc în luna mai, dar a fost amânat pentru toamnă, din cauza provocărilor generate de pandemie.

În fiecare an, Uniunea Cineaștilor își premiază cei mai merituoși oameni din breaslă. Anul acesta însă, pentru concurenți așteptarea a fost grea: înscrierile s-au închis în luna martie, iar juriul de preselecţie a avut de ales cele mai bune producţii ale anului 2019, din peste 70 de filme înscrise în concurs în cadrul celor peste 20 de secțiuni ale competiției.

Dificila misiune de a-i departaja pe cei mai buni dintre cei mai buni i-a revenit juriului compus din: Stere Gulea (câştigătorul marelui premiu de anul trecut), Florin Mihăilescu, Marilena Ilieşiu, Irina Nistor şi Dorel Vişan. Organizatorii și-au propus să realizeze o continuitate atât ca prezenţă în rândul marilor evenimente anuale, cât şi ca imagine şi mesaj.

(w882) ucin

Sprijinirea şi promovarea cineaştilor români este principalul obiectiv al UCIN, Uniunea susţinând participarea membrilor UCIN în cadrul unor organisme cinematografice internaţionale, la festivaluri cinematografice, conferinţe, reuniuni de lucru, alte manifestări importante de specialitate din ţară sau străinătate. De aceea ediţia din acest an este cu atât mai importantă: industria cinematografică din întreaga lume este greu încercată. Toţi cineaştii au fost constrânşi de criza sanitară mondială să-şi restrângă activitatea, iar în România, unde cinematografia oricum se luptă cu subfinanţarea şi lipsa resurselor, a fost cu atât mai greu, arată organizatorii într-un comunicat de presă.

Gala Premiilor UCIN din acest an va fi poate mai sobră, dar cu siguranţă mai emoţionantă. Sperăm să putem realiza şi o componentă on-line accesibilă tuturor celor care nu pot fi prezenţi fizic la gală, dar şi câteva momente surprinzătoare atât ca act artistic cât şi ca mesaj. Gala va avea loc în condiţii de maximă siguranţă, având în vedere normele de distanţare socială se mai menționează în comunicat.

Direcția Festivalului a fost încredințată cunoscutului cineast Laurențiu Damian, iar evenimentul va fi prezentat de Cătălina Grama - Jojo.

Gala Premiilor UCIN reprezintă un eveniment important menit să promoveze și să sprijine tinerii cineaști român pe drumul lor, deloc ușor, ce consolidează cinematografia românească.

(w882) ucin

"UCIN susţine programe de formare şi perfecţionare profesională în ţară şi străinătate, iniţiază acţiuni pentru protejarea şi perpetuarea memoriei personalităţilor care au adus o contribuţie importantă la dezvoltarea şi afirmarea cinematografiei naţionale şi internaţionale. Tânăra generaţie este aşteptată şi primită cu braţele deschise în Uniune, pentru că viitorul cinematografiei depinde de ea şi cea mai mare realizare a unui profesor este să fie întrecut de elevii săi" a declarat Laurenţiu Damian, președintele UCIN.

Prestigioasa Asociație a Cineaștilor din România fost înființată în 1963 la iniţiativa unor cineaşti legendari precum Victor Iliu, Ion Popescu Gopo, Mihnea Gheorghiu, Liviu Ciulei, Paul Călinescu şi Mircea Drăgan. Din 1972 instituția a început să acorde anual premii în cadrul Galelor UCIN, evenimentul având drept scop recunoașterea performanțelor cinematografice din anul anterior, într-o vreme când cinematografia românească de-abia făcea primii pași.

După Revoluție, Asociația a devenit Uniune și a continuat să sprijine valoarea și talentul.

Uniunea Cineaștilor din România este o organizație nonguvernamentală, constituita în scopul protejării activității de creație și profesionale, a intereselor materiale și morale ale cineaștilor din România. Este un organism autonom, excluzând orice ingerință a administrației de stat. Uniunea are peste 1200 de membri (titulari, asociați și membri de onoare români și straini), fiind alcatuită din asociații reprezentând profesiile de bază ce lucrează împreună la realizarea filmului.

Gala Premiilor UCIN 2020 este un eveniment organizat de Uniunea Cineaştilor din România în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei, proiect finanţat de Ministerul Culturii, Institutul Cultural Roman, producător Revolver.

***

Surse foto: pagina de Facebook UCIN

Un articol de Irninis Miricioiu

16:00 Nutri Info

*Studioul teritorial Tg.Mures

*Producător Simona Boanta

16:30 Meseriasii

*Studioul teritorial Tg.Mures

*Emisiunea Meseriaşiii a descoperit în Transilvania câţiva meşteri curajoşi şi îndărătnici care continuă să lucreze ca odinioară.

Meșteri din județul Alba

Producător Vasile Braic

 
Gheorghe Roșoga - „Vorbe de duh, povestiri cu tâlc”

Cartea interpretului Gheorghe Roșoga și cariera lui artistică sunt subiectele reportajului din ediția „Lumea de aproape" de marți, 23 aprilie, de ...

Dumitru Furdui, în spectacolul din Arhiva de Aur a TVR „Jurnalul unui nebun

Teatrul Naţional de Televiziune prezintă „Jurnalul unui nebun", de N. V. Gogol, miercuri, 24 aprilie, la TVR Cultural și duminică, 28 aprilie, la ...

Matematica în universul adolescenței, un exercițiu propus în „Lumea de aproape

Miercuri, 24 aprilie, de la ora 17.30, pe TVR3 puteți urmări un reportaj pregătit de TVR Iași, despre întrecerile, problemele și mizele elevilor.

 

#tvr3