loader
Foto

Galerie foto

Gândește verde: La Iași, ca la Londra și Berlin

La Iași, ca la Londra și Berlin. Nu o spunem noi, ci cercetătorii de la Facultatea de Chimie a Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, care au ajuns la această concluzie după ce au studiat aerul din atmosfera de la Iași.

 

GÂNDEŞTE VERDE

Ediţia este disponibilă online pe TVR+

Și apa de la robinet este bună de băut, conform studiilor lor. În schimb, pânza freatică din multe comune ieșene este contaminată din cauza îngrășămintelor și pesticidelor folosite în agricultură, ceea ce face ca nivelul de nitrați și nitriți să crească și de şase ori în unele zone.  Cercetările au fost posibile datorită unui proiect european, în valoare de 6 milioane de euro, privind modernizarea infrastructurii de cercetare și realizarea unui centru integrat pentru studiul apei, aerului și solului.

Clonarea, biodecontaminarea și inventarea unor biopesticide - reprezintă cercetări de o extremă importanță și nicidecum nu trebuie privite ca pe niște ciudățenii. De studiul biopesticidelor cercetătorii se ocupă în lume, de prin anii ‘80, însă, în România studiile sunt recente. Iașul este unul dintre puținele centre universitare în care extragerea de biopesticide din ciuperci reprezintă o prioritate pentru echipa condusă de profesorul Cătălin Tănase.

invitati: prof.dr. CĂTĂLIN TĂNASE - prorector la Univ. "Al. Cuza" 
conf.dr. ROMEO OLARIU - coordonatorul CERNESIM

Gândeşte verde

TVR Iasi: miercuri, 4 decembrie, ora 19.00 
TVR3: miercuri, 11 decembrie, ora 18.00

4:00 Toţi împreună (R)

* Producător Bartha Ágnes

(Reluare)

5:55 Art pass

* Emisiune dedicată vieţii culturale externe; sunt prezentate expoziţii, concerte, spectacole, muzee, festivaluri, tradiţii, urbanism şi alte subiecte legate de zona culturală internaţională.

Producător Miruna Moraru

 
Despre pierderile economice globale cauzate de dezastre naturale, la

O nouă ediție "Forum Economic", a fost difuzată în direct de la ora 16.00, marți, 23 aprilie, la TVR3 și TVR Craiova. O emisiune realizată și ...

„Picătura de cultură”: Olimpia Coman-Sipeanu, o viață de artist, restaurator și pedagog

Bucuria de a dărui bucurie. Prima parte a reportajului dedicat Olimpiei Coman-Sipeanu se difuzează marți, 23 aprilie, de la ora 18:20, la TVR ...

15 ani fără Valeria Peter Predescu

15 ani fără Valeria Peter Predescu

publicat: luni, 22 aprilie 2024

Vineri, 26 aprilie 2023, de la ora 15:00, la TVR 3, vă invităm să urmăriți o ediție cu totul specială a emisiunii "Cântec și Poveste".

 

#tvr3