loader
Foto

"Ghid de supraviețuire în pandemie", un ajutor de nădejde la nevoie

Volumul semnat de psihologul Mihai Copăceanu a apărut la Editura Polirom în colecția Hexagon Practic. El reprezintă o resursă utilă pentru toți tinerii, și nu numai, pentru a înțelege mai bine această perioadă plină de provocări.

 

Volumul cuprinde 500 de sfaturi pentru adolescenți, dar și poveștile unor tineri despre cum fac să traverseze mai usor perioada de restricții ce pare că nu se mai termină.

Bazat pe un studiu care a inclus peste 1.200 de tineri, ghidul lui Mihai Copăceanu arată în ce măsură pandemia le-a afectat acestora educația, echilibrul psihoemoțional, relațiile cu familia, alimentația și utilizarea internetului, dar și comportamentele de risc precum consumul de alcool și tutun.

Dacă o astfel de perioadă incertă afectează într-o măsură variabilă tot mai multe categorii de oameni, tinerii sunt printre primii care resimt schimbarea și, de cele mai multe ori, întâmpină probleme de adaptare la noua realitate. Ajutându-i să înțeleagă mai bine provocările la care pandemia supune întreaga populație, Mihai Copăceanu le oferă, prin intermediul volumului, o serie de idei și sugestii pentru a trece cu bine peste această perioadă, sfaturi ale medicilor și recomandări de asistență și consiliere psihologică gratuită. Un sprijin necesar într-o lume confruntată cu schimbări rapide și bulversante.

Această carte le oferă tinerilor idei, experiențe și exemple ale modului în care ceilalți reușesc să rămînă conectați și să se îngrijească de sănătatea lor mintală și fizică. Autorul reunește experiența clinică, cercetarea și bunul-simț față de semeni pentru a oferi o resursă utilă în vremurile pe care le trăim.” scrie Adam R. Winstock.

(w882) ghid

Volumul cuprinde, totodată, și un cuvînt-înainte semnat de acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici, iar prefața poartă semnătura prof. univ. dr. Daniel David.

„Mă bucură demersul psihologului Mihai Copăceanu, deoarece este unul adaptat condițiilor de pandemie. Astfel, acesta vine rapid și inovativ cu un set de date care susțin concluzii preliminare și ipoteze interesante, consideră acesta.

Mihai Copăceanu este dublu licențiat în teologie și psihologie la Sibiu. A aprofundat studiile de psihologie prin burse de cercetare la Universitatea din Bologna și ulterior la Colegiul Balliol (Universitatea din Oxford) unde a studiat psihologia religiei, fiind unul dintre cei doi studenți din nouă țări ex-comuniste care a obținut această bursă prin concurs.

În 2010, la Londra, a absolvit un program masteral în adicții la Institutul de Psihiatrie (King's College London), cea mai mare instituție de cercetare psihiatrică din Europa. A primit Premiul ”Lucian Blaga” pentru studenţii cu rezultate deosebite în activitatea de cercetare ştiinţifică din partea Rectorului Universității “Lucian Blaga” (2008) și Mențiunea pentru Excelență Academică în Străinătate acordată de Liga Studentului Român în Străinătate (2011).

La Londra a devenit membru în cadrul Societății Britanice de Psihologie și în România, în cadrul Colegiului Psihologilor și Societatății de Criminalistică și Criminologie. A lucrat ca psiholog în practică privată, în mediul penitenciar, în școli și licee din România și cu părinții copiilor cu autism.

Pasionat de cercetare, a publicat 4 cărți: „Freud sau Religia. Totem. Iluzie Critică“ (Ed. Agnos, 2008), ”Ortodoxie la Oxford. Te-am găsit Doamne! Mărturiile a 12 englezi convertiţi la Ortodoxie“ (Ed. Deisis, 2010), „Dependența Sexuală“ (Ed. Medicală, 2018) și „Drogurile - o carte obligatorie“ (Ed. Eikon, 2018).

***

Sursă foto: România2118, sibiu100.ro

Un articol de Irninis Miricioiu

16:00 Nutri Info

*Studioul teritorial Tg.Mures

*Producător Simona Boanta

16:30 Meseriasii

*Studioul teritorial Tg.Mures

*Emisiunea Meseriaşiii a descoperit în Transilvania câţiva meşteri curajoşi şi îndărătnici care continuă să lucreze ca odinioară.

Meșteri din județul Alba

Producător Vasile Braic

 
Gheorghe Roșoga - „Vorbe de duh, povestiri cu tâlc”

Cartea interpretului Gheorghe Roșoga și cariera lui artistică sunt subiectele reportajului din ediția „Lumea de aproape" de marți, 23 aprilie, de ...

Dumitru Furdui, în spectacolul din Arhiva de Aur a TVR „Jurnalul unui nebun

Teatrul Naţional de Televiziune prezintă „Jurnalul unui nebun", de N. V. Gogol, miercuri, 24 aprilie, la TVR Cultural și duminică, 28 aprilie, la ...

Matematica în universul adolescenței, un exercițiu propus în „Lumea de aproape

Miercuri, 24 aprilie, de la ora 17.30, pe TVR3 puteți urmări un reportaj pregătit de TVR Iași, despre întrecerile, problemele și mizele elevilor.

 

#tvr3