Sâmbătă, 4 noiembrie, de la ora 10:00, la TVR 3, am pornit spre Geoparcul Platoul Mehedinţi.
De mai bine de 9 ani vă demonstrăm că Oltenia are cu adevărat peisaje minunate. De această dată ne-am îndreptat pașii spre alte meleaguri frumoase, Geoparcul Platoul Mehedinți.
La poalele Munților Mehedinți se înșiră o mulțime de sate vechi, mici, ascunse sub dealuri, pe văi înguste și nebănuite. Departe de drumurile mari, de civilizație sau de confort, își duc aici viața destul de aspră comunități de oameni ai pământului. Pe picioare de plai, prin păduri, potecile ce pleacă din aceste sate duc către munți și mai departe, către Valea Cernei și înălțimile pastorale ale Godeanului.
Traseul nostru pornește din Cireșu, locul de întâlnire cu ghidul nostru, Valentin Jujea, membru în Serviciul Salvamont Mehedinți și Caraș Severin și Geoparcul Platoul Mehedinți. Ținta noastră este Ciolanu Mare și Crucea Gornățenilor, iar de aici, vom ajunge, cu mașina, la Balta Cerbului și Șaua Padina.