loader
Foto

"Les Films de Cannes à Bucarest" online, în aer liber și la drive-in | VIDEO

Festivalul va avea loc în perioada 23 octombrie - 1 noiembrie, respectând măsurile de siguranţă sanitară care vor fi la momentul respectiv.

 

Unul dintre evenimentele cu tradiție în peisajul cinematografiei autohtone, "Les Films de Cannes à Bucarest" a ajuns anul acesta la cea de-a XI-a ediție. Pentru a oferi bucurie cinefililor, organizatorii s-au străduit să adapteze evenimentul vremurilor dificile generate de pandemia de COVID-19.

Astfel, timp de șase zile, la Cinema Drive-in din Event Park Snagov vor fi prezentate iubitorilor de film o serie de pelicule din selecția celor mai importante festivaluri din lume.

Printre cele mai interesante filme care vor rula pe ecranul de 112 metri pătrați se numără "Le discours" în regia lui Laurent Tirard, "The Truth | La Vérité" regia Hirokazu Koreeda, "Another Round" semnat de Thomas Vinterberg, "Mandibules" regia Quentin Dupieux, "True Mothers" semnat de Naomi Kawase şi "Sweat" regizat de Magnus Von Horn.

Le discours I The speech ” este cel de-al 8-lea lungmetraj al lui Laurent Tirard, fiind totodată cea mai recentă comedie a unui regizor care a reușit acea imposibilă balanță între calitatea artistică și succesul la box-office, așa cum au demonstrat și alte pelicule care îi poartă semnătura: “The Story of My Life” (cu 743 000 de bilete vândute în Franța în 2004 și câștigător al unui César pentru cel mai bun rol secundar), “Molière” (1.2 milioane de spectatori în 2007 și 4 nominalizări la Premiile César), “Little Nicholas” (cu peste 5.5 milioane de bilete vândute în Franța în 2009), “Asterix and Obelix: God Save Britannia”, (3.8 milioane de spectatori în 2012), “Nicholas on Holiday” (2.4 milioane de spectatori în 2014).

Un alt titlu interesant este “The Truth | La Vérité”, prima peliculă realizată de laureatul cu Palme d’Or Hirokazu Koreeda în afara Japoniei, având în distribuție două legende ale cinematografiei franceze: Catherine Deneuve și Juliette Binoche. Pelicula a deschis competiția festivalului de la Veneția.

„Cu acest nou film, Koreeda se întoarce la temele sale favorite – responsabilitatea, moștenirea și fluiditatea rolurilor dintre părinți și copii.” concluziona The New Republic.

Pelicula descrie o reuniune furtunoasă între o actriță și fiica ei, după ce vedeta și-a publicat memoriile scandaloase. Trei generații de interprete franceze extraordinare, într-un film de maestru.

“Mandibules” este o comedie savuroasă semnată de Quentin Dupieux, cunoscut sub numele de scenă drept Mr. Oizo. Sub acest pseudonim a devenit cunoscut pentru Flat Beat, un single din 1999. E regizor, interpret de muzică electronică și D.J. În SUA a regizat comedii neconventionale ca “Rubber”, “Wrong, Wrong Cops” și “Reality”. În Franța a început să facă filme din 2018.

“Mandibules” spune povestea a doi prieteni ce descoperă o muscă gigantică în portbagajul unei mașini și decid s-o îmblânzească și să câștige bani de pe urma ei. Faimoasa formulă cu doi încurcă-lume se întoarce în aiuritoarea și deseori hilara comedie despre loseri scrisă, regizată, filmată și editată de Quentin Dupieux.

Nu în ultimul rând, un alt titlu incitant este True Mothers, cel mai recent film semnat de Naomi Kawase, spectatorii de la București fiind printre primii din lume care au astfel ocazia să vadă pelicula în cadrul festivalului, după premiera mondială de la Toronto și prezența în selecția de la San Sebastian.

Filmul lui Kawase oferă o nouă perspectivă asupra noțiunii de adopție, țesând diferite fire narative și genuri, de la drama morală la romantismul adolescentin, expunerea socială și chiar thriller, într-o experiență cinematografică emoționantă, uneori neliniștitoare.

"În zilele care urmează vom reveni cu informaţii despre programul complet al celei de-a 11-a ediţii Les Films de Cannes a Bucarest, despre evenimentele şi filmele distribuite online, precum şi despre celelalte locaţii în care se va desfăşura evenimentul", precizează organizatorii. Toate acestea vor fi disponibile online.

Ediţia a XI-a "Les Films de Cannes à Bucarest" este organizată de Asociaţia Cinemascop şi Voodoo Films şi realizată în parteneriat cu Ambasada Franţei şi Institutul Francez din România. Proiectul cultural este finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei şi co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

***

Un articol de Irninis Miricioiu

0:00 Se întâmplă acum (R)

* Este analiza situaţiei economice cu impactul ei social. Este dezbaterea subiectelor fierbinţi ale zilei. Este dialogul necenzurat prin care românii sunt ascultaţi de televiziunea lor naţională. Este emisiunea celor mulţi, la care cei care intră în direct devin reporterii, redactorii şi invitaţii unui talk show… pe bune! Un brand lansat de TVR acum 23 de ani revine în casele românilor, la ei acasă… la TVR 3, televiziunea care UNEŞTE ROMÂNII!

Moderator Tudor Barbu

Producător Miruna Moraru

(Reluare)

1:50 Art pass

* Emisiune dedicată vieţii culturale externe; sunt prezentate expoziţii, concerte, spectacole, muzee, festivaluri, tradiţii, urbanism şi alte subiecte legate de zona culturală internaţională.

Producător Miruna Moraru

 
„Dăruiește Românie!

Carmen Târnoveanu și invitații săi celebrează peste 40 de ani de eleganță, discreție și profesionalism, care se înscriu în activitatea artistică ...

Colț de Rai pentru urșii bruni la Zărnești | VIDEO

Întreaga poveste a sanctuarului pentru urșii bruni la Zărnești dar și cum au ajuns vedete din toată lumea să îl viziteze descoperiți într-un nou ...

Provocările antreprenorilor mureșeni

Provocările antreprenorilor mureșeni

publicat: miercuri, 24 aprilie 2024

Vineri, 26 aprilie, de la ora 16:00, la TVR 3, aflăm la "Forum economic" care sunt provocările antreprenorilor mureșeni.

 

#tvr3