loader
Foto

Literatură, filme, concerte şi expoziţii

Acestea sunt câteva dintre subiectele de vineri, 7 decembrie, a emisiunii CULT@rt  - când, de la ora 22.00, la TVR 3 sunteţi invitaţi să încheiaţi săptămâna alături de Marius Constantinescu şi invitaţii săi - dintr-un domeniu fascinant: literatura.

 

Primul invitat în studioul emisiunii alături de Marius Constantinescu este scriitorul Ivan Stankov, traducătorul lui Mircea Cărtărescu în limba bulgară şi care luna trecuta s-a întâlnit cu cititorii români la Libraria Humanitas de lângă Cişmigiu. Cu această ocazie, Ivan Stankov a lansat şi cel mai recent volum de povestiri, “Amintiri despre apă. Re minor”.

(oar_w460)

Scriitoarea română stabilită în Franţa, Anca Marina, este cea de-a doua invitată a acestei ediţii în care ne va dezvălui detalii despre noul său volum gândit pentru copii şi pentru părinţii acestora.

(oar_w460)

Raluca Ghiţă de la TVR Cluj ne reaminteşte cum etnicii germani au fost prima minoritate care a semnat pentru materializarea României Mari. Acest lucru este relatat de jurnalista Ruxandra Hurezeanu care coordonează campania Etnicii germani. 100 de destine în secolul românesc, dedicată Centenarului. Rezultatul se va concretiza într-un film care subliniză rolul minorităţii germane în dezvoltarea României moderne.

Oana Lazăr de la TVR Iaşi a realizat pentru CULT@rt un interviu cu pianista Alina Pavalache, organizatoarea unui masterclass anual de artă vocală la Tescani şi a unui concurs de interpretare vocală la Paris. Toate acestea pentru părinţii săi, pentru George Enescu, de dragul pianului şi de dragul profesiei de pedagog muzical.

Programele de voluntariat sunt o practică în toată lumea şi câştigă tot mai mulţi participanţi şi la noi în ţară. Tineri, elevi sau studenţi sunt interesaţi să desfăşoare o astfel de activitate şi în instituţiile de cultură. Violeta Teban ne aduce informaţii despre programul de voluntariat TINERI ALĂTURI DE MAREA MUZICĂ desfăşurat de Filarmonica de Stat din Târgu Mureş.

Dana Preda, de la TVR Craiova, a vizitat cele doua expoziţii permanente deschise la Casa Băniei, din Muzeul Olteniei: Facerea Pâinii şi Ritmurile Vieţii şi ne relatează povestea frumoasă şi autentică a satului oltenesc.

Colegul nostru Vasile Hotea Fernezan de la TVR Cluj ne aduce un interviu acordat de Mircea Cărtărescu -"artistul cu precizia unui om de ştiinţă". Interviul a fost realizat cu ocazia acordării lui Mircea Cărtărescu a titlului de Doctor Honoris Causa de către Universitatea Babes Bolyai din Cluj Napoca - pentru operă literară şi ştiinţifică. Pentru cei care nu ştiu, în prezent, scriitorul, poetul, prozatorul, criticul literar şi publicistul Mircea Cărtărescu - profesor în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti - este cel mai vândut autor român.

Şi ca la fiecare final de săptămână, la CULT@rt aflăm cele mai inedite sugestii – făcute de Cristi I. Popescu - despre filmele pe care le putem viziona pe marile ecrane.

 

12:50 Teleshopping-Publicitate

13:05 Schiţe urbane

(redifuzare)* Studioul teritorial Tg.Mureş

*Emisiunea prezintă săptămânal, secvențe din cultura urbană a spațiului transilvănean.

* Festival Studio

Producător Angela Precup

 

Fiecare instrument muzical ne transmite farmecul său. Joi, 28 martie, la "Ziua bună de la Iași", s-a discutat despre țambal. Cu Laura Lucescu și ...

La pas prin Cetatea din Târgu Mureș | VIDEO

La pas prin Cetatea din Târgu Mureș | VIDEO

publicat: joi, 28 martie 2024

Noul sezon al emisiunii "Călător de Meserie" debutează în această săptămână cu povestea cetății din Târgu Mureș, o oază de relaxare, un loc în ...

"Forum economic", la TVR3 și TVR Iași | VIDEO

publicat: joi, 28 martie 2024

Miercuri, 27 martie, de la ora 16.00, a fost difuzată o nouă ediție "Forum economic", la TVR3 și TVR Iași.

 

#tvr3