loader
Foto

POESIS - un regal de poezie, la TVR 3

Bucurați-vă de clipe de introspecţie, într-un regal de poezie din Arhiva de Aur TVR. Capodopere ale clasicilor liricii, în fiecare zi, la TVR 3 și online pe TVR+.

 

Poesis

Avem o viaţă plină de stres, răspunderi, sarcini, obligaţii – şi parcă timpul nu ne mai ajunge pentru toate cele câte sunt de făcut. Trăim într-un iureş în care poezia parcă nu-şi mai găseşte locul, aşa că dispare din noi, din suflet. Şi nici nu ne dăm seama că în lipsa ei, încet, nu mai rezonăm cu natura, cu sufletul, cu esenţa noastră.

Program de difuzare:

De luni până vineri de la orele 10:55 și 21:50

***

Pe urmele poeziei în Arhiva de Aur a Televiziunii Române

Nu putem să vorbim despre poezie fără să-l evocăm în primul rând pe Mihai Eminescu. Acesta este punctul de la care a plecat ideea acestui proiect de recuperare şi completare a emisiunilor de poezie produse de-a lungul anilor de Televiziunea Română.

Lista autorilor este una lungă: Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Tudor Arghezi, George Coşbuc, Grigore Alexandrescu, Magda Isanos, Ana Blandiana, Emil Botta, Nicolae Labiş, Nichita Stănescu, Ilarie Voronca, Eugen Jebeleanu, Otilia Cazimir şi mulţi alţii.

Rând pe rând, generaţii de actori au interpretat cu har şi într-un mod cu totul personal sute de poezii ale marilor noştri scriitori. Printre ei: Mircea Albulescu, Ion Caramitru, Adela Mărculescu, Valeria Seriu, Lucia Mureşan, Emil Hossu, Jeanine Stavarache, Ilinca Tomoroveanu, Amza Pellea, Silviu Stănculescu, Vasile Niţulescu, Emil Botta, Clody Berthola, Gina Patrichi, Leopoldina Bălănuţă, Rodica Tapalagă şi mulţi alţi îndrăgiţi artişti pe care vă invităm să-i urmăriţi în cadrul acestui program.

În cele peste 300 de episoade produse până acum, publicul contemporan va redescoperi cu siguranţă poezia românească într-o variantă nouă de montaj, sunet şi ilustraţie muzicală, la standardele televiziunii actuale.

Proiectul POESIS, care se difuzează la TVR 3, a fost gândit iniţial pentru aniversarea TVR 60, dar complexitatea sa – de documentare, prelucrare a imaginilor şi etalonare a sunetului – a presupus un efort deosebit care a implicat zeci de ore de vizionare, transpunere şi prelucrare digitală. El se află acum la cel de-al doilea sezon, fiind apreciat în mod deosebit de publicul telespectator încă de la prima difuzare.

’’Arhiva de aur a Televiziunii Române şi-a scos la lumină comorile. Pe măsură ce vizionam mă simţeam ca un copil gata să se bucure de cele mai grozave surprize. Aşa am descoperit una dintre cele mai vechi producţii ale TVR, din 1964, în care prima emisiune de poezie era dedicată lui Mihai Eminescu cu un recitativ de versuri rostite din off de Mihail Sadoveanu. De altfel, de-a lungul timpului, cele mai numeroase emisiuni dedicate poeziei au transpus versurile lui Mihai Eminescu şi Tudor Arghezi’’ – spune Ileana Ploscaru Panait, producătorul emisiunii.

Nu rămâne decât să ne rezervăm cele cinci minute din zi dedicate artei pentru a ne bucura de întâlnirea esenţială cu POEZIA şi cu cei mai îndrăgiţi actori sau scriitori români contemporani.

Ce este Poezia şi de ce avem nevoie de ea?

Nichita Stănescu: Poezia este dimensiunea cea mai curată pe care orice fiinţă umană o are,  este avuţia pe care omul o are încă ne jefuită.

Tudor Arghezi: Poezia este umbra şi lumina care catifelează natura şi dă omului senzaţia că trăieşte cu planete lui în cer. Poezia nu este numai artă: ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant.

Lucian Blaga: Prin misterul poetic, omul tinde să devină dintr-o fiinţă conservatoare o fiinţă creatoare, plăsmuitoare de frumos, restaurând icoana existenţei.

Doina Postolachi: Poezia nu face diferenţe. Poezia nu dezbină. Nu trebuie să dezbine: în "cunoscători" şi "profani". Poezia uneşte.

Costel Zăgan: Poezia este gravitaţia sufletului.

Vasile Ghica: Poezia - acestă sublimă rugăciune laică.

Annamaria Vezio: Poezia este partea vizibilă a Esenţei, ai putea trăi fără corp, niciodată fără Esenţă.

Nicolae Iorga: Sunt mii de feluri de proză, poezie e una singură.

10:00 Telescoala in limba maghiara

(redifuzare)*Studioul teritorial Cluj

*Producător Feketelaki Tibor

10:55 Memoria tiparului

* Studioul teritorial Tg.Mureş

* Revista presei vechi prezintă, prin tema fiecărei ediții, realitatea din România interbelică, surprinsă prin intermediul fragmentelor extrase din ziarele centrale, regionale sau locale ale epocii, și ilustrate vizual prin imagini de arhiva, fotografii vechi și dramatizări.

Producător Angela Precup

 

"Schițe urbane", la TVR Târgu Mureș și TVR 3

publicat: luni, 15 aprilie 2024

O ediție a emisiunii "Schițe urbane" a fost difuzată luni 15  aprilie, la TVR Târgu Mureș - ora 18.20. O puteți urmări, în reluare, vineri, pe ...

Spectacol de referință duminică la TVR: „Chirița în provincie

Teatrul Naţional de Televiziune prezintă duminică, 21 aprilie, spectacolul „Chirița în provincie", de Vasile Alecsandri, pe TVR3, de la ora 20.00 ...

Primul muzeu literar împlinește 106 de ani | VIDEO

Pe 15 aprilie 1918 se înfiinţa primul muzeu literar din România. "Bojdeuca Ion Creanga" este un loc simbolic pentru oraşul Iaşi, dar şi pentru ...

 

#tvr3