loader
Foto

Nicolae Cajal în dialog cu Iosif Sava, o rememorare a "Seratelor Muzicale"

Duminică, 12 noiembrie, de la ora 19.00, aţi putut revedea la TVR 3 ediţia din colecţia "Seratelor Muzicale" în care Iosif Sava l-a avut oaspete pe Nicolae Cajal.

 

Seratele Muzicale

În această ediție, Iosif Sava îl are ca invitat, în studioul Seratelor Muzicale, pe academicianul, savantul, profesorul şi medicul Nicolae Cajal.

TVR3 difuzează acest interviu nu numai la cei douăzeci de ani de la dispariţia lui Iosif Sava, amfitrionul acestei emisiuni, ci şi la 98 de ani de la naşterea academicianului Nicolae Cajal.

(w882) Cajal

Născut la 1 octombrie 1919, (decedat la 7 martie 2004), Nicolae Cajal este una dintre personalităţile secolului XX, una dintre valorile României pe care o sărbătorim la Centenarul devenirii sale ca stat.

În perioada 1994 -2004, domnia sa a fost preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. Eminent cercetător în domeniul virusologiei, expert al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, senator şi membru al Academiei Române, Nicolae Cajal rămâne şi astăzi un model de longevitate şi probitate morală şi profesională.

Este o ediţie cum rar am urmărit la Seratele Muzicale, care se deschide cu un ’’Laudatio’’ academic căruia Iosif Sava i-a dat curs în întregime. Alături de numărul impresionant de cărţi şi studii pe care academicianul Nicolae Cajal le-a scris de-a lungul unei prodigioase cariere universitare şi de cercetare, emisiunea prezintă istoria unei vieţi dedicate studiului şi comunităţii. Este cu atât mai merituoasă această reverenţă, cu cât, academicianul Nicolae Cajal a fost unul dintre savanţii autentici care au continuat linia cercetărilor deschisă de pleiada de profesori care au format generaţia de medici de după război şi căreia nu i-a fost uşor să se insereze într-o nouă conjunctură politică care avea să traseze după cu totul alte principii direcţia societăţii.

De altfel, rememorând profesorii care l-au format, Nicolae Cajal a făcut o reverenţă tatălui său, Prof. Dr. Marcu Cajal, unul dintre primii specialişti în pediatrie, şi profesorului său Ştefan S. Nicolau, fondatorul şcolii româneşti de virusologie.

Specializarea lui Nicolae Cajal a fost microbiologia. Încă din 1944 - 1945, el a lucrat în laboratoarele de cercetare din spital sau în cele ale catedrei de bacteriologie şi inframicrobiologie – virusologie ale Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Un domeniu de excelenţă prin intermediul căruia, datorită tradiţiei descoperirilor româneşti în domeniu, ţara noastră se afla în elita cercetărilor la nivel mondial. La scurt timp, în 1946, Nicolae Cajal a devenit doctor în medicină şi chirurgie şi în 1958 doctor în ştiinţe al Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Un fapt cu atât mai răsunător cu cât aceste titluri recunoşteau valoarea unui tânăr cercetător într-o Românie mai puţin permisivă cu distincţiile universitare la cel mai înalt nivel.

(w882) cajal

Aportul său la cercetările în domeniu a fost cunoscut prin intermediul celor peste 400 de lucrări ştiinţifice publicate şi prezentate comunităţii medicale naţionale şi internaţionale. A făcut cercetări asupra virusului hepatic, aducând dovezi în susţinerea faptului că există mai multe tipuri de virusuri, în afara celor A şi D. A promovat cercetările amănunţite despre imunizare şi vaccinurile antigripale şi antirujeolice studiind efectul acestora în cazul administrării lor pe cale nazală sau conjunctivală.

Aceste merite i-au adus în 1966, după trecerea prin concurs a tuturor gradelor didactice intermediare, titularizarea ca şef de catedră şi profesor de virusologie la Institutul de Medicină şi Farmacie din capitală, iar din 1967 şi funcţia de director al Institutului de Virusologie al Academiei Române. Recunoaşterea deplină a venit odată cu titlul de membru corespondent (1963) şi apoi de membru titular (1990) al Academiei Române.

Între 1990 și 1994, a fost vicepreşedinte al Academiei Române, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Medicale şi preşedinte al Fundaţiei ’’M.H. Elias’’ până la dispariţia sa, în 2004. Din 1987 a fost redactor la ''Revue Roumaine de Virusologie''.

A fost membru al Academiei de Ştiinţe din New York, al Societăţii Regale de Medicină din Londra, Societăţii Internaţionale de Patologie Comparată şi Societăţii Franceze de Microbiologie.

S-a implicat activ în viaţa politică fiind ales senator pentru Municipiul Bucureşti în legislatura 1990 – 1992. Din 1994 până în 2004, a fost ales preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

Şi pentru că profesorul Nicolae Cajal a fost toată viaţa un om profund ancorat în viaţa comunităţii, cu un spirit civic educat după principiile formării sale din tinereţe, un aşezământ pentru bătrânii fără familie şi cu mijloace materiale modeste a fost amenajat de Primăria Municipiului Bucureşti în centrul capitalei şi îi poartă astăzi numele, iar un bust al său este amplasat în faţa Institutului de Virusologie pe care l-a condus atâţia ani.

***

„Magia Seratelor Muzicale Iosif Sava’’ este o emisiune ce recuperează memoria unuia dintre cei mai importanţi oameni de cultură români ai secolului XX, muzicologul şi jurnalistul Iosif Sava.

(w882) Cajal

Cu mai bine de două decenii în urmă, Seratele Muzicale TV realizate de Iosif Sava la TVR rivalizau cu emisiunile lui Leonard Bernstein de la televiziunea americană. Astăzi, celebrăm o personalitate culturală inegalabilă şi un brand de onoare al Televiziunii Române: marele muzicolog, realizator al unui număr impresionant de emisiuni radio-TV, desăvârşitul coleg şi prieten, IOSIF SAVA.

Producător: Ileana Ploscaru Panait

***

Emisiunea poate fi urmărită livestream pe TVR+.

22:00 Program preluat de la Televiziunea Publică din Ucraina destinat refugiaţilor

Producător executiv TVR3 Miruna Moraru

0:00 Cult@rt (R)

*Studioul teritorial Timişoara

Producator Tania Tunas

(Reluare)
 

Fiecare instrument muzical ne transmite farmecul său. Joi, 28 martie, la "Ziua bună de la Iași", s-a discutat despre țambal. Cu Laura Lucescu și ...

La pas prin Cetatea din Târgu Mureș | VIDEO

La pas prin Cetatea din Târgu Mureș | VIDEO

publicat: joi, 28 martie 2024

Noul sezon al emisiunii "Călător de Meserie" debutează în această săptămână cu povestea cetății din Târgu Mureș, o oază de relaxare, un loc în ...

"Forum economic", la TVR3 și TVR Iași | VIDEO

publicat: joi, 28 martie 2024

Miercuri, 27 martie, de la ora 16.00, a fost difuzată o nouă ediție "Forum economic", la TVR3 și TVR Iași.

 

#tvr3