loader
Foto

„Opera de trei parale”, prima ecranizare a piesei lui Brecht, la TVR 3

Filmul „Opera de trei parale”, una dintre cele trei ecranizări ale celebrei piese scrise de Bertolt Brecht, poate fi vizionat sâmbătă, 29 iunie, la TVR 3, la ora 20.30.

 

Cineastul german Georg Wilhelm Pabst este cel care a transpus, pentru prima dată, piesa lui Brecht pe marele ecran, redând cât mai fidel partitura originală. Deși, după Shakespeare, Bertolt Brecht este considerat cel mai jucat autor din întreaga dramaturgie universală, puțini cineaști s-au încumetat să redea pe peliculă piese ca „Mutter Courage şi copiii ei” sau „Cercul de cretă caucazian”, care vorbesc despre moravurile social-politice ale vremii.

Filmul „Opera de trei parale” regizată în 1931 de  Pabst, pe muzica compusă de Kurt Weil, a fost difuzată prima dată la New York, în același an, într-o versiune redusă (de 97 de minute). Și fără subtitare completă în limba engleză. În Germania, filmul nu a avut viață lungă,  regimul nazist instalat la putere interzicând la scurt timp de la premieră difuzarea peliculei. Și asta pentru că morala operei lui Brecht nu se potrivea cu tezele naziste.În plus, Brecht era privit cu suspiciune de regimul nazist, dar și de alte țări din vest, din cauza teoriilor sale estetice neortodoxe şi pentru opiniile sale considerate comuniste.

(w882) Opera de t

Prin Brecht, și prin ecranizarea lui Pabst,  prin atmosfera sumbră și radicală, spectatorul este adus în desişul Soho-ului din Londra, în lumea cerşetorilor, hoților, criminalilor şi prostituatelor. Aici, în această atmosferă  londoneză a lumii interlope,  soţii Peachum conduc o întreprindere prosperă, în care profitul este produs de cerşetori. Întreprinderea se pregăteşte de sărbătoare, deoarece încoronarea reginei promite încasări abundente din toate punctele de vedere. Între timp, fiica lor, Polly, îşi organizează în secret cununia cu Macheath,  „Mackie-Şiş”, şeful şarmant al mafiei gangsterilor.  Acesta este, pe scurt, povestea lui Brecht care aduce pe marele ecran imaginea unei lumi „underground” fără urme de puritate și onestitate umană.

Cu ajutorul muzicii compuse de Weil și al decorurilor semnate de rusul Andrei Andreiev, ”Opera de trei parale”,  în versiunea cineastului german vorbește despre un ”tărâm de nicăieri”,  care cu greu poate fi credibil, o Londră din secolul al XVII-lea, imaginată de un german care a trăit epoca Berlinului interbelic. În acest cadru, povestea lui Brecht despre neîndurătorul Mackie-Șiș curge ca o satiră socială necruțătoare, unde toată societatea apare ca fiind coruptă într-o formă sau alta.

(w882) Opera de t

Dau viață personajelor imaginate de Brecht actorii Fritz Rasp, Valeska Gert, Lotte Lenya, Carola Neher. Doar câteva dintre cântecele din piesa lui Brecht au folosite în film, fără a respecta ordinea inițială.

Filmul lui Pabst a fost distrus de naziști, în 1933, toate negativele fiind arse. Pelicula a fost restaurată și reconstruită abia în anii 1960.

14:00 Tableta de sănătate

*Studioul teritorial Iaşi

* Medici de diferite specialități vin în studioul TVR Iași cu cele mai bune indicații și recomandări, temele alese fiind întotdeauna de actualitate. În plus, în această emisiune promovăm reușitele medicale din zona Moldovei, un stil de viață echilibrat și importanța prevenției.

Importanța examinărilor imagistice

Producător Claudia Dănăilă

15:00 Cântec şi poveste

*Studioul teritorial Cluj

*Este o poveste a lumii satului transilvănean exprimată în gânduri şi poveşti ale celor mai importante nume ale folclorului din zonă. Cântecul şi povestea se împletesc într-un autentic stil tradiţional.

*„Horile de altădată”, un spectacol organizat, în prag de primăvară, de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu TVR Cluj și Radio România Cluj! Acest eveniment aduce în lumină tradițiile autentice și omagiază o cunoscută interpretă de muzică populară, Maria Marcu. Totodată, marchează 70 de ani de la primul semnal în eter al postului teritorial Radio România Cluj.

Veți avea ocazia să vă bucurați de cântăreți clujeni de renume, precum: Amalia Codorean Chindriș, Mariana Morcan, Maria Golban Șomlea, Lucia Potra, Ana Georgeta Balla și Narcisa Balla, Claudiu Ciotleuș și Melisa Cuc, acompaniați de Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană” sub conducerea muzicală a lui Tudor Căucean.

De asemenea, Grupul tradițional „Zegrenii din Ceaba” va aduce pe scenă momente deosebite, de jocuri populare din zona Clujului! (partea II)

Prezentator Alin Pop

Producător Luminita Purdea-Cotutiu

 

Fiecare instrument muzical ne transmite farmecul său. Joi, 28 martie, la "Ziua bună de la Iași", s-a discutat despre țambal. Cu Laura Lucescu și ...

La pas prin Cetatea din Târgu Mureș | VIDEO

La pas prin Cetatea din Târgu Mureș | VIDEO

publicat: joi, 28 martie 2024

Noul sezon al emisiunii "Călător de Meserie" debutează în această săptămână cu povestea cetății din Târgu Mureș, o oază de relaxare, un loc în ...

"Forum economic", la TVR3 și TVR Iași | VIDEO

publicat: joi, 28 martie 2024

Miercuri, 27 martie, de la ora 16.00, a fost difuzată o nouă ediție "Forum economic", la TVR3 și TVR Iași.

 

#tvr3