loader
Foto

"Ora de Vară": Horea Crisovan a lansat albumul MY REAL TRIP

La "Ora de Vară" l-am avut invitat pe Horea Crișovan, iar apoi am aflat care sunt directiile in designul vestimentar timisorean.

 

Roxana Morun
Ora de Vară

Ediţia este disponibilă pe TVR+

Muzicianul Horea Crișovan, cunoscut şi apreciat pentru diversele formule rock, jazz si pop, dar mai ales în calitate de chitarist şi compozitor, membru al mai multor trupe sau proiecte muzicale şi-a lansat recent primul său album solo: MY REAL TRIP.

Discul cuprinde 13 piese şi a fost înregistrat în întregime în garsoniera chitaristului timişorean. Printre cele 13 piese care alcătuiesc acest debut discografic se numără şi Marco Polo, o melodie în care apare şi singurul invitat al acestui album, celebrul chitarist macedonian Vlatko Stefanovski, cunoscut printre altele şi graţie faptului că a activat în trupa Leb i Sol.

Mixul şi masterizarea discului au fost realizate de Adrian Popescu, iar câteva din piesele albumului s-au născut chiar în timpul înregistrărilor.

De la Horea Crisovan am aflat cum s-a născut acest album, cum au fost lansările de la Festivalul de Jazz de la Gărâna şi de la Timişoara şi, fireste, l-am ascultat cântând.

Anul acesta 22 de tineri au absolvit Facultatea de Arte și Design Timișoara (licență și master) şi şi-au prezentat colecţiile în cadrul Galei Absolvenților specializării Modă Design Vestimentar, în sala Mare a Teatrului Național Timișoara.

Colecțiile coordonate de lector univ.dr. Andreea Palade-Flondor, lector univ.dr. Valentina Ștefănescu și prof. univ. dr. Elena Minodora Tulcan s-au diferențiat stilistic și conceptual prezentând abordări artistice diferite prin intermediul designului vestimentar.

Ludicul, portul popular românesc sau maghiar, ornamentul arab, gheața, desenul tip graffiti, geometria, florile, aripa libelulei, ruinele, etapele vieții umane sunt câteva dintre sursele de inspirație utilizate.

De la colecții elegante, sofisticate și rafinate, la creații casual sau experimentale tânăra generație de designeri a arătat complexitatea direcțiilor pe care este capabilă să le abordeze.

Care sunt tendintele vestimentare propuse de tinerii absolventi am aflat de la lector univ.dr. Andreea Palade- Flondor.

Emisiunea se difuzează în direct pe TVR Timișoara și TVR3 luni 21.07.2014 la ora 20.00 (cu reluare pe TVR3 și TVR Timișoara marți 22.07.2014 la orele 10.00 și respectiv 11.00). De asemenea este disponibilă online pe TVR+

 

0:00 Se întâmplă acum (R)

* Este analiza situaţiei economice cu impactul ei social. Este dezbaterea subiectelor fierbinţi ale zilei. Este dialogul necenzurat prin care românii sunt ascultaţi de televiziunea lor naţională. Este emisiunea celor mulţi, la care cei care intră în direct devin reporterii, redactorii şi invitaţii unui talk show… pe bune! Un brand lansat de TVR acum 23 de ani revine în casele românilor, la ei acasă… la TVR 3, televiziunea care UNEŞTE ROMÂNII!

Moderator Tudor Barbu

Producător Miruna Moraru

(Reluare)

1:50 Art pass

* Emisiune dedicată vieţii culturale externe; sunt prezentate expoziţii, concerte, spectacole, muzee, festivaluri, tradiţii, urbanism şi alte subiecte legate de zona culturală internaţională.

Producător Miruna Moraru

 
„Dăruiește Românie!

Carmen Târnoveanu și invitații săi celebrează peste 40 de ani de eleganță, discreție și profesionalism, care se înscriu în activitatea artistică ...

Colț de Rai pentru urșii bruni la Zărnești | VIDEO

Întreaga poveste a sanctuarului pentru urșii bruni la Zărnești dar și cum au ajuns vedete din toată lumea să îl viziteze descoperiți într-un nou ...

Provocările antreprenorilor mureșeni

Provocările antreprenorilor mureșeni

publicat: miercuri, 24 aprilie 2024

Vineri, 26 aprilie, de la ora 16:00, la TVR 3, aflăm la "Forum economic" care sunt provocările antreprenorilor mureșeni.

 

#tvr3