loader
Foto

Poezia rimează cu prietenia la "Cap de afiş"

TVR 3 ne-a invitat miercuri, 7 decembrie, de la ora 20:00 la o nouă ediţie "Cap de Afiş" cu muzică folk:  Silvan Stâncel şi Nicu Alifantis, în concert la Festivalul de Carte şi Muzică Libris, Braşov 2016.

 

Cap de Afiş

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

După ce şi-a lansat în primăvară la Târgul de Carte şi Muzică Libris albumul „Madame mon amour” şi volumul „FaceCarte”, Nicu Alifantis a revenit în iulie la Braşov pentru un concert de marcă.

În faţa a peste 1.000 de spectatori adunaţi în Piaţa Sfatului, artistul „Emoţiei de toamnă” a încântat publicul care i-a fredonat cele mai cunoscute refrene: „Ce bine că eşti”, „Umbra”, „Aproape linişte”, „Sagapo” sau „Piaţa Romană 9”.

(w882)

Născut la Brăila din părinţi greco-macedoneni, Nicu Alifantis face studii muzicale particulare şi debutează scenic în anul 1973. După armată devine membru al Cenaclului Flacăra, condus de poetul Adrian Păunescu şi participă la majoritatea „întâmplărilor artistice”.

(w882) Alifantis

Calitatea vocală şi compoziţională îl impune rapid în viaţa muzicală românească ajungând să susţină între 1973 şi 2002 nu mai puţin de 4.036 de concerte. Nicu Alifantis compune, pe lângă melodiile folk cu care s-a lansat, şi muzică de teatru, evoluând şi ca actor. „Mi-a plăcut al dracului de tare ceea ce fac! În plus, am şi avut foarte mare încredere în mine. De-asta am şi reuşit”, spune artistul poreclit, datorită colecţiei sale de elefanţi, „Elefantis”.

Nicu Alifantis ne scrie cu sufletul pe cântecul vieţii fiecăruia din noi cuvintele-i simple, afectuoase, dulci-amare, lăsîndu-ne destrămaţi o clipă, reînviindu-ne apoi, mai bucuroşi, mai teferi, întru poezia-i caldă. În inima mea, toată blîndeţea-l simte poet de cînd lumea şi-s fericit să o spun şi altora. Şi s-o repet până la îngeri! (Emil Brumaru)

(w882)

Concertul lui Nicu Alifantis de la Festivalul de Carte şi Muzică Libris, Braşov 2016, este deschis de mai tânărul său coleg de breaslă, Silvan Stâncel. Pe cei doi cantautori îi leagă o prietenie profundă născută din respectul şi admiraţia reciprocă.

Cunoscut drept unul dintre cei mai talentaţi chitarişti de flamenco de la noi din ţară, Silvan Stâncel este câştigător a şapte trofee şi premii speciale la concursuri naţionale de muzică. Genul abordat este acoustic live îmbinând într-o manieră inedită chitara flamenco, chitara clasică, pop, folk, jazz, tradiţional şi fusion.

(w882) Stancel

În primul său volum de versuri INCREDIBIL.IUBESC (tradus în limba spaniolă cu titlul INCREIBLE.AMO şi lansat în Franţa la Avignon anul acesta în cadrul festivalului andaluz), bunul său prieten Nicu Alifantis scria:

Silvan Stâncel... frumos joc de cuvinte au imaginat părinţii tăi la venirea-ţi pe lume, iar tu ai dus jocul mai departe, înrădăcinându-l adânc în copacii ce aveau să-ţi devină guitară, drept sprijin întru cântec şi poezie. Dacă-ntr-o zi, între ape, mi-a fost dat să te cunosc şi să mă las convins de cântecul tău, astăzi, într-o altă zi, mi-a fost dat a întâlni poezia cântecelor tale încă nescrise. Cântăreţul şi poetul merg spre curtea Reginei Poezie, agâţaţi de-o guitară, glăsuind împreună uitatele poveşti din îndepărtata Extramadura. Astfel vin şi spun. Silvan, stă-n cel mai adânc ungher al credinţei tale tăria de a-ţi duce jocul destinului mai departe! Nu-i nimic incredibil, crede-mă! Iubeşte şi vei fi iubit!

(w882) Stancel

Evenimentul de la Braşov doreşte să revigoreze spaţiul cultural braşovean, să dea viaţă şi glas cărţilor, să îi anime pe cititori şi melomani deopotrivă.

Emisiunea „Cap de Afiş” realizată de Petronela Moraru se difuzează la TVR 3, miercuri, 7 decembrie, la ora 20:00 şi la TVR Tîrgu-Mureş, joi, 8 decembrie, ora 19:00.

(w882)

***

Emisiunea poate fi urmărită şi în livestreaming pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

18:00 Se întâmplă acum

* Este analiza situaţiei economice cu impactul ei social. Este dezbaterea subiectelor fierbinţi ale zilei. Este dialogul necenzurat prin care românii sunt ascultaţi de televiziunea lor naţională. Este emisiunea celor mulţi, la care cei care intră în direct devin reporterii, redactorii şi invitaţii unui talk show… pe bune! Un brand lansat de TVR acum 23 de ani revine în casele românilor, la ei acasă… la TVR 3, televiziunea care UNEŞTE ROMÂNII!

Moderator Tudor Barbu

Producător Miruna Moraru

Transmisiune directă

19:55 Art pass

* Emisiune dedicată vieţii culturale externe; sunt prezentate expoziţii, concerte, spectacole, muzee, festivaluri, tradiţii, urbanism şi alte subiecte legate de zona culturală internaţională.

Producător Miruna Moraru

 
„Dăruiește Românie!

Carmen Târnoveanu și invitații săi celebrează peste 40 de ani de eleganță, discreție și profesionalism, care se înscriu în activitatea artistică ...

Colț de Rai pentru urșii bruni la Zărnești | VIDEO

Întreaga poveste a sanctuarului pentru urșii bruni la Zărnești dar și cum au ajuns vedete din toată lumea să îl viziteze descoperiți într-un nou ...

Provocările antreprenorilor mureșeni

Provocările antreprenorilor mureșeni

publicat: miercuri, 24 aprilie 2024

Vineri, 26 aprilie, de la ora 16:00, la TVR 3, aflăm la "Forum economic" care sunt provocările antreprenorilor mureșeni.

 

#tvr3