loader
Foto

Poveştile de viaţă cu cântec ale lui Nicolae Covaci şi Dan Andrei Aldea

Încheiem săptămâna cu o emisiune dedicată „monştrilor sacri” ai muzicii. Duminică, 23 ooctombrie, de la 22:00, la TVR 3, pătrundem în universul muzical al lui Nicolae Covaci şi Dan Andrei Aldea, într-o nouă ediţie Remix, realizată de Doru Ionescu.

 

Remix

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Nicolae Covaci (Spania / România)

Fondator al grupului Phoenix, muzicianul este una dintre cele mai influente personalităţi ale muzicii pop-rock româneşti, încă din anii de pionierat (beat) ai genului rock în România. După emigrarea solistului Moni Bordeianu, Covaci a reinventat formaţia cu un stil etno-rock viabil pentru români şi astăzi. În mai 1977, a fugit la rândul său din regimul comunist în Germania, cu aproape toată formaţia…

…Iar în mai 1991 a revenit şi a refăcut trupa, atrăgând şi alţi membri răspândiţi în diaspora, ca și noi componenți. Şi oricâte obstacole au survenit în traseul grupului peste decenii, rockerul a renăscut cu Phoenix precum pasărea mitologică. Nu a reuşit niciodată, decât pe termen scurt, în domenii conexe, să facă ceea ce a realizat în România, înainte sau după plecare. Pentru că Nicolae Covaci n-a plecat de fapt niciodată!



 

Dan Andrei  Aldea (Germania / România)

Muzician rock şi folk în România anilor ’70, Dan Andrei Aldea a trecut graniţele genurilor muzicale fără niciun efort; mai mult, a provocat admiraţia generală cu fiecare melodie, solo ori orchestraţie, că aceasta s-a întâmplat cu trupa sa de suflet – Sfinx – ori în multiplele colaborări cu diverşi cantautori şi instrumentişti. În nume propriu sau cu grupul rock, el a dus „muzica tânără” pe culmile creativităţii şi interpretării.

Din 1981, activitatea sa s-a desfăşurat exclusiv la Munchen (în producţia muzicală) şi pe scenele din Germania, cu realizări notabile. În 2014 a revenit în premieră în ţară, la Oradea, de unde în primăvara lui 2015 a ajuns şi la TVR, în emisiunea Omul cu chitara. Deşi nu s-a întors să cânte, ci pentru a-şi regăsi liniştea, Aldea nu a putut refuza cererile fanilor de acasă, concertând de câteva ori singur ori cu grupul Desperado. Restul e muzică cu majusculă!

Post scriptum

În vara trecută, liderii celor două trupe etalon din istoria rockului românesc au cântat împreună pe scena unui festival inedit la Gărâna. Nu ştim dacă va fi o reeditare a show-ului, dar în 28 octombrie cei doi vor apărea din nou, de astă dată la Bucureşti, susţinuţi de Dzidek Marcinkiewicz – claviaturi şi de Flavius Hosu – tobe. O ediţie Remix deosebită, dar şi o avanpremieră la o nouă poveste… cu cântec!

Realizator Doru Ionescu

***

Emisiunea poate fi urmărită şi în live streaming pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

17:00 Memoria locului

*Studioul teritorial Craiova

* Curtea de Argeș, vechea capitală a Țării Românești
Vă invităm să călătorim în vechea cetate de scaun a Țării Românești, unde primii voievozi , Basarabii, și-au clădit curțile domnești și au transformat locul într-un important centru religios la sud de Carpați. Cele mai vechi biserici din Muntenia le găsim aici. Domnitori ai Țării Românești și familiile regale ale României îşi au mormintele tot aici. Biserica Domnească, Mănăstirea Curtea de Argeș sau Palatul Episcopal reprezintă repere ale istoriei neamului românesc.

Producător Simona Carauleanu

17:30 În prelungiri

*Studioul teritorial Timişoara

*Emisiunea prezintă actualitatea sportivă , problemele sportului din zonă, sportul de ieri şi de azi prin prezenţa în studio a unor personalităţi sportive în activitate sau unor foste glorii ale sportului, materiale filmate şi invitaţi despre ramuri sportive mai puţin cunoscute şi practicate.

Producător Florin Mihoc

 
Gheorghe Roșoga - „Vorbe de duh, povestiri cu tâlc”

Cartea interpretului Gheorghe Roșoga și cariera lui artistică sunt subiectele reportajului din ediția „Lumea de aproape" de marți, 23 aprilie, de ...

Dumitru Furdui, în spectacolul din Arhiva de Aur a TVR „Jurnalul unui nebun

Teatrul Naţional de Televiziune prezintă „Jurnalul unui nebun", de N. V. Gogol, miercuri, 24 aprilie, la TVR Cultural și duminică, 28 aprilie, la ...

Matematica în universul adolescenței, un exercițiu propus în „Lumea de aproape

Miercuri, 24 aprilie, de la ora 17.30, pe TVR3 puteți urmări un reportaj pregătit de TVR Iași, despre întrecerile, problemele și mizele elevilor.

 

#tvr3