loader
Foto

Privighetoarea din Buchin – ANA MUNTEANU

Privighetoarea din Buchin – ANA MUNTEANU, este sărbătorită prin cântec la festivalul ce-i poartă numele!

 

Felicia Stoian
Cântec și poveste

Emisiunea Cântec şi Poveste a poposit şi în ţara gugulanilor, la Buchin- Caraş Severin la invitaţia doamnei Florica Franţ – directorul Festivalului Concurs ANA MUNTEANU, ajuns în acest an la ediţia a VI – a.

Ineditul acestui festival costă în faptul că se adresează, nu numai tinerilor interpreţi ci şi rapsozilor.

În căminul cultural din Buchin au răsunat cântece din Banat, Oltenia şi Ardeal iar cel care a câştigat a fost cântecul romanesc.

În emisiunea de astăzi urmărim Gala Laureaţilor şi invitaţi în recital : Elena Cozîltea (Marele Premiu în 2013 – Rapsozi populari), Iosif Puşchiţă (Marele Premiu în 2014 – Rapsozi populari) precum şi interpreta cărăşană Gabriela Zaharia, care a facut parte şi din juriul festivalului alături de nume sonore în cantecul romanesc Mariana Deac şi Tiberiu Ceia.

Acompaniamentul a fost asigurat de orchestra festivalului, dirijor Adrian Scorobete. Festivalul a fost încununat de prezenţa pe scenă a Marianei Deac, care prin interpretarea de excepţie a doinelor a întărit înca o dată, legătura între cântecul ardelenesc şi cel din Banat iar arhiva TVR ne aminteşte de tinereţea cântecului Anei Munteanu.

Emisiunea "Cântec și Poveste" se difuzează pe TVR 3 joi 2.07.2015 de la ora 20.00 iar pe TVR Timișoara duminică 5.07.2015 de la ora 19.30.

De asemenea, la orele de difuzare, emisiunea poate fi vizionată în live streaming pe TVR+ pe pagina canalului respectiv. Înregistrarea emisiunii poate fi vizionată ulterior difuzării la link-ul de la începutul paginii.

4:00 Toţi împreună (R)

* Emisiune în limba maghiară*Studioul teritorialTg.Mureş

Reportaje din actualitatea socială şi culturală regională

Producător Anna Kos

*Emisiune în limba maghiară *Studioul teritorial Timişoara

Producător Peter Keresztes

(Reluare)

5:55 Art pass

* Emisiune dedicată vieţii culturale externe; sunt prezentate expoziţii, concerte, spectacole, muzee, festivaluri, tradiţii, urbanism şi alte subiecte legate de zona culturală internaţională.

Producător, prezentator Miruna Moraru

 
Provocările antreprenorilor mureșeni

Provocările antreprenorilor mureșeni

publicat: miercuri, 24 aprilie 2024

Vineri, 26 aprilie, de la ora 16:00, la TVR 3, aflăm la "Forum economic" care sunt provocările antreprenorilor mureșeni.

Dumitru Furdui, în spectacolul din Arhiva de Aur a TVR „Jurnalul unui nebun

Teatrul Naţional de Televiziune prezintă „Jurnalul unui nebun", de N. V. Gogol, miercuri, 24 aprilie, la TVR Cultural și duminică, 28 aprilie, la ...

Despre pierderile economice globale cauzate de dezastre naturale, la

O nouă ediție "Forum Economic", a fost difuzată în direct de la ora 16.00, marți, 23 aprilie, la TVR3 și TVR Craiova. O emisiune realizată și ...

 

#tvr3