loader
Foto

Galerie foto

“Iaşii marilor iubiri”: În gradină, la Mungiu | VIDEO

“Iaşii marilor iubiri” spune povestea casei și a familiei Mungiu, într-un interviu în două părți cu celebrul regizor, realizat de Oana Lazăr. Marți, 9 iunie, de la ora 18:00, TVR 3 difuzează prima parte.

 

Iașii marilor iubiri

(w882) “Iaşii

Am aflat de la Oana Lazăr, la “Iașii marilor iubiri”, că, în Iași, strada Mungiu există. Chiar dacă neoficial. Chiar dacă e numai o legendă urbană. Acestea sunt mai durabile decât deciziile unui Consiliu Local de Primărie.

„Strada Mungiu” e confirmată de „marele net”, de „mărețul google”. Și de succesele celor ce au locuit în casa cu Observator, de la Stere Gulea la Cristian Mungiu.

(w882) “Iaşii

În volumul „Tania Ionașcu, bunica mea. O biografie basarabeană”, regizorul Cristian Mungiu spune povestea acestui loc locuit de amintirile bunicii sale, Tania.

Cristian Mungiu a intrat în mai, anul acesta, în istoria cinematografiei europene, după ce a câștigat premiul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes pentru lungmetrajul „Fjord”. Este pentru a doua oară când cineastul român obține cel mai prestigios trofeu acordat pe Croazetă, o performanță extrem de rară în lumea filmului.

Victoria de anul acesta îl plasează pe Mungiu într-un club select al marilor regizori care au reușit să câștige de două ori Palme d’Or, alături de nume legendare precum Francis Ford Coppola, Emir Kusturica sau Michael Haneke, iar filmul „Fjord” va reprezenta România în cursa pentru premiile Oscar.

(w882) “Iaşii

Urmărim interviul cu celebrul Cristian Mungiu în grădina casei sale, în cea mai frumoasă toamnă de pe „strada Mungiu”, marți, 9 iunie, de la ora 18:00, la TVR 3 și online pe TVR+.

 

 

Așteptăm opiniile și sugestiile dumneavoastră pe pagina de Facebook a TVR 3.

Ediția a fost difuzată în premieră, în 8 noiembrie 2023.

***

Producător: Oana Lazăr

 

Credit foto: capturi din emisiune/ YouTube TVR

 

17:00 Telejurnal regional

* Studioul teritorial Craiova

* Producator Paulina Urucu

Transmisiune directă

*ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

(LSR)

17:30 Lumea de aproape

*Studioul teritorial Craiova

* PlayLit

PlayLit este un maraton cultural desfășurat la Craiova, unde șase dintre cele mai bune scriitoare din România vor lucra direct cu copiii prin teatru, măști și improvizație. Activitățile se vor desfășura și în mediul rural cu World Vision, dar și la librăria Cărturești.

Producător Loredana Berneanu

 
“Iaşii marilor iubiri”: În gradină, la Mungiu | VIDEO

“Iaşii marilor iubiri” spune povestea casei și a familiei Mungiu, într-un interviu în două părți cu celebrul regizor, realizat de Oana Lazăr. ...

“Legal 100%”: Pericolul interpretării eronate a probelor | VIDEO

Luni, 8 iunie, de la ora 13:30, o nouă ediție a emisiunii “Legal 100%” în care discutăm despre unul dintre cele mai sensibile și, totodată, ...

Premieră “Memoria locului”: Casa Șerbu din Slatina | VIDEO

Patrimoniul românesc ascunde adevărate bijuterii, multe dintre ele aproape necunoscute publicului larg. Fiecare zonă în parte aduce în prim-plan ...

 

#tvr3