loader
Foto

Sălătrucel - poarta de intrare în Parcul Naţional Cozia

Dintre toate drumurile de poveste, am ales Sălătrucel. O comună, din judeţul Vâlcea, care urcă, într-un joc frumos, de la poale până spre mijloc de Masivul Cozia. "La pas prin Oltenia" duminică, 22 ianuarie, de la ora 14:00, la TVR 3 şi TVR+.

 

Roxana Mihai
La pas prin Oltenia

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Împreună cu ghidul nostru, Mircea Lera, şeful Serviciului Public Județean SALVAMONT Vâlcea, mergem în căutarea unui bogat zăcământ de fosile din Cretacic.

Peisajul ne răsfață, oamenii locului ne întâmpină cu bucurie, iar ninsoarea ne oferă cele mai frumoase cadre. Şerbăneşti, Păteşti, Seaca sunt doar trei dintre cele mai frumoase pandantive pe care Muntele Cozia le-a zămislit la poale de stejari, într-un joc al colinelor, al apelor, al căpiţelor de fân şi, poate, al celui mai frumos compozit pe care îl putea oferi Dumnezeu acestui județ.

Urmăriți emisiuniea "La pas prin Oltenia" duminică, 22 ianuarie, de la ora 14:00, la TVR3 și online pe TVRplus.ro

11:00 Toţi împreună

*Emisiune în limba maghiară *Studioul teritorial Cluj

Producător Feketelaki Tibor

Transmisiune in regim de direct

12:50 Teleshopping-Publicitate

 
Ziua Internaţională a Usturoiului | VIDEO

Ziua Internaţională a Usturoiului | VIDEO

publicat: vineri, 19 aprilie 2024

Am pregătit o dimineaţă condimentată. Vineri, 19 aprilie este "Ziua Internaţională a Usturoiului". Vizităm satul unde localnicii cultivă de sute ...

"Schițe urbane", la TVR Târgu Mureș și TVR 3

publicat: joi, 18 aprilie 2024

O ediție a emisiunii "Schițe urbane" a fost difuzată luni 15  aprilie, la TVR Târgu Mureș - ora 18.20. O puteți urmări, în reluare, vineri, pe ...

Despre „Adevărata Basarabie”, la

Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor organizează campania „Adevărata Basarabie”. Am călătorit dincolo de Prut alături de Alina ...

 

#tvr3