loader
Foto

TVR 3 difuzează Festivalul Naţional Concurs de Folclor „Ponoare, Ponoare”

Sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 21.20; duminică, 8 septembrie, de la ora 19.50

 

TVR 3 difuzează, în perioada 7-8 septembrie, ediţia a VIII-a a Festivalului Naţional Concurs de Folclor „Ponoare, Ponoare”, desfăşurat în comuna Ponoarele, judeţul Mehedinţi. Sâmbătă de la ora 21.20 şi duminică, de la 19.50, telespectatorii au ocazia să asculte tineri talentaţi, din toate zonele etnofolclorice ale ţării, intraţi în competiţie pentru marele premiu.

Grupaţi în două categorii - solilşti vocali şi solişti instrumentişti - concurenţii îşi demonstrează talentul, trecând prin cele trei probe de concurs: interpretare de doină sau baladă, cântec cu acompaniament orchestral, respectiv prezentarea costumului din zona de provenienţă. Juriul este prezidat de îndrăgita interpretă Niculina Stoican.

Cele două seri ale festivalului aduc invitaţilor, precum şi telespectatorilor TVR 3, pe lângă concursul propriu-zis, şi câteva recitaluri, susţinute de artişti cunoscuţi şi apreciaţi. În prima seară, după evoluţia concurenţilor, invitaţi în recital sunt Livia Celea, Elisabeta Vasile, Adrian Stanca, Victoriţa Lăcătuşu, Mariana Ionescu Căpitănescu. Iar în seara de gală, după decernarea premiilor, pe scena festivalului urcă ansamblurile de dansuri „Liliac” de la Ponoarele, „Rozele Calafatului”, „Dunav” din Şviniţa, precum şi laureaţii ediţiilor anterioare - Angelica Flutur, Bogdan Cioranu, Ştefan Constantin Moacă, Maria Beatrice Băndoiu, Nicu Mâţă. Spectacolul este întregit de recitalurile oferite publicului de Niculina Stoican şi Petrică Mâţu Stoian.

Acompaniamentul concurenţilor şi al invitaţilor în recital este asigurat de Orchestra Naţională „Valahia”, condusă de dirijorul Marius Zorilă.

2:00 La sfatul popular (R)

* Cine are pe telefon Skype, Zoom sau TiK ToK...ATENŢIE! Căutaţi emisiunea asta! Viaţa unei comune sau a unui oraş pusă în lumina unei noi abordări, unice în peisajul media: ce are, ce face, ce pierde şi ce câştigă omul trăind în locul în care trăieşte! Modernizarea drumurilor, abandonul şcolar, folclor şi tradiţii păstrate, locurile de muncă pierdute şi plecarea în bejania ”diasporei”, şcoli cu wc-ul în fundul curţii şi proiecte de investiţii aducătoare de pâine pe masa românului... talente nedescoperite şi valori recunoscute de toţi. Primarul, locanicii, oamenii de afaceri, preotul sau dascălul din sat, din oraş... din capitala ţării, toţi vor fi în direct la TVR 3, televiziunea care UNEŞTE ROMÂNII LA SFATUL POPULAR!

Producător Ştefan Stănescu

(Reluare)

3:50 Memoria tiparului

* Studioul teritorial Tg.Mureş

* Revista presei vechi prezintă, prin tema fiecărei ediții, realitatea din România interbelică, surprinsă prin intermediul fragmentelor extrase din ziarele centrale, regionale sau locale ale epocii, și ilustrate vizual prin imagini de arhiva, fotografii vechi și dramatizări.

Producător Angela Precup

 
Gheorghe Roșoga - „Vorbe de duh, povestiri cu tâlc”

Cartea interpretului Gheorghe Roșoga și cariera lui artistică sunt subiectele reportajului din ediția „Lumea de aproape" de marți, 23 aprilie, de ...

Dumitru Furdui, în spectacolul din Arhiva de Aur a TVR „Jurnalul unui nebun

Teatrul Naţional de Televiziune prezintă „Jurnalul unui nebun", de N. V. Gogol, miercuri, 24 aprilie, la TVR Cultural și duminică, 28 aprilie, la ...

Matematica în universul adolescenței, un exercițiu propus în „Lumea de aproape

Miercuri, 24 aprilie, de la ora 17.30, pe TVR3 puteți urmări un reportaj pregătit de TVR Iași, despre întrecerile, problemele și mizele elevilor.

 

#tvr3