loader
Foto

Un secol în slujba turismului balnear

În minivacanţa de Sfânta Maria staţiunea Băile Govora a fost din nou, pentru câteva zile, capitala turismului balnear din România.

 

Telejurnal Regional TVR Craiova

Staţiunea Băile Govora deține, în momentul de față, ce amai avloroasă arhitectură balneară din județul Vâlcea. Cea mai reprezentativă clădire, Hotelul Palace, a fost paroiectată la începutul secolului XX de francezul Ernest Doneaud.

După mulți ani, localitatea a devenit neîncăpătoare pentru turiștii care au dorit să își petreacă minivacanța de Sfânta Maria alături de govoreni, care au sărbătorit 100 de ani de la inaugurarea  reprezentativului hotel Palace.

15:00 Cântec şi poveste

*Studioul teritorial Cluj

*Este o poveste a lumii satului transilvănean exprimată în gânduri şi poveşti ale celor mai importante nume ale folclorului din zonă. Cântecul şi povestea se împletesc într-un autentic stil tradiţional.

*Spectacolul „Traditii clujene, de Ziua Culturii Nationale”. Partea a 3-a.

Tezaurele Umane Vii din județul Cluj, în prim plan, de Ziua Culturii Naționale

Invitați de onoare: NICOLAE VĂDAN, lutierul din Râșca, SIMION DRÎNDA, căoaciul din Măguri, VIORICA TRIPON, țesătoarea din Negreni și ȚULI CAROL, zis Stângaciul din Mociu, coordonatorul Grupului instrumental „TRIO Zorile”.

Alături de ei au fost prezenți și câțiva dintre ucenicii lor: TUDOR CHECHEDI, ucenicul cărbunarului, de la Muntele Rece, MARIA GABRIAN și DENISA TRIPON, fiica și nepoata țesătoarei din Negreni și „Copiii Mociului”, care îl au ca instructor pe Țuli Carol.

Pe scenă au mai urcat și interpreții de muzică populară: MARIANA MORCAN, solistă, Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană, ANDREEA BOGDAN și LOREDANA GABRIAN.
Prezentator Alin Pop, redactor Radio Cluj
Producător Luminita Purdea Cotutiu

16:00 Forum economic

*Studioul teritorial Tg.Mureş

*Dezbatem principalele subiecte economice ale momentului. Punem întrebări, căutăm răspunsuri și soluții la probleme și situații care ne interesează pe toți. Discutăm cu economiști, antreprenori , specialiști în diverse domenii care influențează economia și calitatea vieții, dar și cu autorități.

Producător Andrada Gorog

 
Matematica în universul adolescenței, un exercițiu propus în „Lumea de aproape

Miercuri, 24 aprilie, de la ora 17.30, pe TVR3 puteți urmări un reportaj pregătit de TVR Iași, despre întrecerile, problemele și mizele elevilor.

Disbioza, ediție specială

Disbioza, ediție specială "NutriInfo"

publicat: vineri, 19 aprilie 2024

Disbioza, un cuvânt mic, dar cu impact uriaș în sănătatea noastră. Este momentul să îi acordăm atenția cuvenită. Nu rata ediția specială ...

Ziua Internaţională a Usturoiului | VIDEO

Ziua Internaţională a Usturoiului | VIDEO

publicat: vineri, 19 aprilie 2024

Am pregătit o dimineaţă condimentată. Vineri, 19 aprilie este "Ziua Internaţională a Usturoiului". Vizităm satul unde localnicii cultivă de sute ...

 

#tvr3