loader
Foto

“Vânătorul de enigme”: Cine erau şi ce făceau domnițele misterioase din Transilvania

“Zânele”  din județul Harghita ascund o poveste incredibilă: ele erau cele care stăteau la masa rotundă cu faimoșii templieri și tot ele aveau rolul de călăuze ale cavalerilor pe Drumul Sării din Transilvania.

 

Coralia Ioana Matea
Mihaela Sepsi Ordog
Vânătorul de enigme

Cavalerii templieri, cunoscuți ca fiind primnii bancheri ai Europei aveau nevoie de un sistem perfect care să le permită circulația banilor și valorilor înspre și dinspre Ierusalim.

Securizarea transportului de valori dar și a înscrisurilor bancare era esențială. Un rol strategic în această privință l-a jucat Transilvania, mai exact Drumul Sării care trece prin județele Mureș, Harghita și Covasna și coboară ușor spre gurile Dunării.

A doua cetate de pe drumul roman al sării se află situată la cumpăna apelor dintre locul de geneză al Târnavelor.

Situată la o înălțime de 1042m, cetatea Firtos nu are menționări contemporane scrise. Potrivit unelor înscrisuri cetatea aparținea familiilor Firtos și Corniș până în anul 1701. Legendele pun în prim-plan din nou imaginea unei domnițe.

Așadar cetatea Firtos putea foarte avea foarte bine un rol strategic de observare, putea supraveghea traseul valorilor. Nu e greu să ne imaginăm că transportul de valori pe care cavalerii templieri îl realizau prin Transilvania avea nevoie de o pază și o supraveghere foarte atentă. Toate aceste lucruri s-au îmbinat fantastic în poveștile cu zâne bune și rele. Două surori, Firtos și Tartod, stăpâneau două cetăți în inima Harghitei. Ele erau cele care coordonau convoaiele cu valori ale cavalerilor ce le traversau teritoriile. Mai multe despre zâne misterioase și cavaleri aflați duminică de la ora 19.00 pe TVR 3.

Episodul 4 al emisiunii “Vânătorul de enigme” va fi difuzat duminică, 17 noiembrie, pe TVR 3 de la ora 19.00.

8:00 Telematinal

(II) (simultan TVR Moldova)

Moderatori: Anatol Guzic, Alexandrina Vrîncean

Producător Luminița Popa

Transmisiune directă

8:55 Teleshopping-Publicitate

 
Provocările antreprenorilor mureșeni

Provocările antreprenorilor mureșeni

publicat: miercuri, 24 aprilie 2024

Vineri, 26 aprilie, de la ora 16:00, la TVR 3, aflăm la "Forum economic" care sunt provocările antreprenorilor mureșeni.

Dumitru Furdui, în spectacolul din Arhiva de Aur a TVR „Jurnalul unui nebun

Teatrul Naţional de Televiziune prezintă „Jurnalul unui nebun", de N. V. Gogol, miercuri, 24 aprilie, la TVR Cultural și duminică, 28 aprilie, la ...

Despre pierderile economice globale cauzate de dezastre naturale, la

O nouă ediție "Forum Economic", a fost difuzată în direct de la ora 16.00, marți, 23 aprilie, la TVR3 și TVR Craiova. O emisiune realizată și ...

 

#tvr3