loader

Articolul VII

Pornim de la Articolul VII al Constituţiei României şi împreună cu avocaţi, profesori şi specialişti, dezbatem, în fiecare săptămână, problemele care-i afectează pe românii din străinătate. TVR Internaţional vine în sprijinul „românilor de aproape, dar şi de departe” şi-i ajută în problemele cu care se confruntă în comunităţile din care fac parte.

 

Galerie foto

 

„Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt”, scrie în articolul VII al Constituţiei.

La fiecare ediţie, realizatorii aduc în platoul emisiunii miniştri, parlamentari, specialişti sau jurnalişti, cu care analizează cele mai importante teme pentru diasporă: de la discrimarea românilor în Spania sau Italia, la situaţia sistemului medical, exodul tinerilor şi până la promovarea identităţii româneşti.

Moderator şi Producător: Mihaela Crăciun

Miercuri, de la ora 21.00, la TVR Internaţional şi pe TVR+.

2:00 Vine Cluju’ pe la noi (R)

*Studioul teritorial Cluj

* Prezentator şi realizator Sergiu Vitalian Vaida

Producători:Radu Anghel, Radu Puşcaş

(Reluare)

3:30 Televiziunea mea (R)

* Studioul teritorial Iaşi

* Sezatoarea din Borlesti

Producător Maria Florea

(Reluare)

 

#tvr3