loader
Foto

Galerie foto

Maria Florea

După aproape 30 de ani de jurnalism, a învăţat că responsabilitatea este primul criteriu care face diferenţa între un reporter bun şi restul lumii.

 

Accent Regional
Reporter special

Lucrează în TVR din toamna lui 1993, acum este jurnalist senior, are un doctorat în Comunicare şi a realizat în tot acest timp ştiri, reportaje, divertisment, talk-show-uri politice, economice, sociale, campanii umanitare.

În 25 de ani de jurnalism a avut momente când i s-a părut a fi cea mai frumoasă profesie din lume, dar, în acelaşi timp, a înţeles că e suficient un singur pas greşit pentru ca tot ce-ai clădit să se dărâme asemeni unui castel de nisip.

„Bucuria cea mai mare nu ţi-o dau premiile, ci privirile de încurajare ale celor pe care-i întalneşti zilnic pe stradă şi despre care îţi dai seama că te urmăresc şi că aşteaptă de la tine să-ţi faci meseria cu modestie şi bun simţ”, recunoaşte Maria.

Emisiunile Mariei:

ACCENT REGIONAL -  Luni şi joi - ora 19.00. Emisiune de dezbatere

REPORTER SPECIAL - Joi, ora 18:30. Reporterul special merge în comunitate pentru a găsi poveşti care merită să fie spuse telespectatorilor.

DOCUMENTAR TVR IAȘI

 

13:30 Vine Cluju’ pe la noi

* Studioul teritorial Cluj

* Muzică, voie bună, dedicaţii

Sergiu-Vitalian Vaida va fi în legătură permanentă cu telespectatorii, oferindu-le posibilitatea de a trimite mesaje celor dragi. Doritorii vor putea dialoga cu moderatorul nu doar telefonic, ci şi scriindu-i pe Facebook sau chiar în sistem video, folosind platformele Skype sau Zoom. De câte ori va fi posibil, respectând afirmaţia din generic, emisiunea va fi prezentă în comunităţi rurale şi urbane, ducând televiziunea la ele acasă, construindu-se acolo, în mijlocul lor, cu oamenii locului, gând lângă gând şi faţă către faţă. În studio, un invitat special (artist, scriitor, teolog, medic, om de ştiinţă s.a.) va complini efortul realizatorilor ca emisiunea ,,Vine Cluju' pe la noi" să fie o fereastră deschisă spre seninul din oameni şi spre duminica din sufletul lor.

Prezentator şi realizator Sergiu Vitalian Vaida

Producător Radu Puşcaş

Transmisiune directă

14:55 Maşina timpului

* Studioul teritorial Iaşi

* Producător Dan Trofin

 

#tvr3