loader
Foto

Galerie foto

Tania Stavilă-Ţunaş

Prezintă Cult@rt la TVR 3, edițiile realizate de TVR Timișoara.

 

Absolventă a Facultății de Litere a Universității de Vest din Timișoara, timp de zece ani a făcut parte din colectivul filialei Timișoara a Academiei Române, unde a realizat și un doctorat în literatură interbelică. Originară de pe meleaguri maramureșene, afirmă, mereu, cu mândrie bănățană, cum că desăvârșirea ei, ca Om și ca Profesionist, se datorează Timișoarei.


“Am trăit mereu printre cărți. Nimic nu mi se părea mai extraordinar pe lume decât un roman bine scris ori o poezie ticluită cu talent. Dacă ar fi să numesc cea mai importantă lecție pe care mi-a “servit-o” această a doua meserie a mea (jurnalist tv), aceea ar fi cum că… viața bate literatura”.


TVR Timișoara înseamnă, pentru ea, startul într-ale jurnalismului; și continuitate, în aceeași măsură: 18 ani (în care a lucrat ca reporter, redactor, realizator, producător) și cam tot atâtea titluri de emisiuni, culturale, într-o majoritate covârșitoare.

Producțiile care-i poartă semnătura s-au difuzat, de-a lungul anilor, pe TVR Timișoara, TVR 3, TVR Cultural şi TVR Internațional.


Dacă e să amintim doar despre „Universul culturii”, „Întâlniri esențiale”, „Ora regiunii”, „Geografii literare”, „Cartea de suflet”, concluzia este la îndemână: Tania Țunaș s-a aflat, mereu, în miezul evenimentelor culturale din regiune.

15:55 Povestea zilei

Producător Laurentiu Nastase

16:00 Forum

*Studioul teritorial Timişoara *Producători:Dana Constantin, Adriana Pinti Transmisiune directa

ARTICOLE ASOCIATE

“Stare de bine”: Ce spune vocea despre noi? | VIDEO

“Stare de bine”: Ce spune vocea despre noi? | VIDEO

publicat: vineri, 23 octombrie 2026

Ce spune vocea despre noi? Ne dezvăluie emoțiile, trădează nesiguranța, transmite încredere, autoritate sau ...

“Stare de bine”: Cât curaj cere schimbarea? | VIDEO

“Stare de bine”: Cât curaj cere schimbarea? | VIDEO

publicat: vineri, 16 octombrie 2026

În această ediție a emisiunii “Stare de bine” vorbim despre schimbările care nu se produc peste noapte, ci se ...

“Stare de bine”: Cine suntem când nu mai avem nimic de demonstrat? | VIDEO

De ce ne comparăm cu ceilalți și ce se întâmplă când succesul lor începe să devină o măsură a propriei noastre ...

 

#tvr3