loader
Foto

Galerie foto

Roxana Morun

Jurnalist de peste 30 de ani. Nimic din munca unui om de televiziune nu ii este străin. A realizat numeroase reportaje , emisiuni pentru copii, tineri și femei , dar mai ales emisiuni complexe, culturale și de divertisment.

 

Selfie
Prim-Plan Obiectiv

Roxana Morun s-a născut în 21 aprilie 1970. A absolvit Facultatea de Jurnalistică a Universităţii „Banatul" din Timişoara. Are un master în „Jurnalism european şi comunicare în regiuni multietnice".

Şi-a început activitatea de televiziune în 1994, odată cu TVR Timişoara. Nimic din munca unui om de televiziune nu îi este străin. A fost redactor, realizator şi moderator de emisiuni pentru copii, tineret, pentru femei şi al unor emisiuni de cultură şi divertisment.

Roxana se declară îndragostită de toate cele şapte arte şi iubeşte oamenii creativi. Natura a fost mereu pentru ea un loc de refugiu, în care se întoarce cu drag, pentru a reveni, mai apoi, în peisajul citadin, plină de energie. Îi place să descopere frumuseţile văzute şi nevăzute ale ţării, dar şi să îi cunoască pe oamenii care reușesc  să facă lucruri inedite.

A realizat la TVR Timișoara emisiuni precum : “Știrbii mici, dar voinici”, “EVAntai”, “Cu noi în familie”, “X-TRA”, ”Români fără frontiere”,  “Dincolo și dincoace de graniță", “Trio Magazin”, “După amiaza unui fan”, “Ora mondenă”, “Magazin regional”, “Vezi ce-ți dorești”, “Cap de afiș”, “Coarda sensibilă”, “Gândeşte verde” ,”Lecții de viață”, “Întâlniri esențiale”, “Ora regiunii”,  dar și numeroase emisiuni sau ediții speciale pentru TVR 1, TVR 2, TVR 3  şi TVR Internațional.

Motto-ul ei este “Omul cât trăieşte învaţă!”

2:00 La sfatul popular (R)

* Ce a fost, ce este şi ce va fi „Sfatul popular” altceva decât un sfetnic pentru omul de rând, pentru aleşii omului de rând, şi pentru toţi aceia care, prin ceea ce fac, influenţează viaţa omului de rând. „La sfatul popular” vin, seară de seară, tineri şi bătrâni, preoţi şi dascăli, primari şi oameni de afaceri, să dezbată şi să caute soluţii.

Moderator Tudor Barbu

Producător Ştefan Stănescu

(Reluare)

3:50 Memoria tiparului

* Studioul teritorial Tg.Mureş

* Revista presei vechi prezintă, prin tema fiecărei ediții, realitatea din România interbelică, surprinsă prin intermediul fragmentelor extrase din ziarele centrale, regionale sau locale ale epocii, şi ilustrate vizual prin imagini de arhivă, fotografii vechi şi dramatizări.

Producător Angela Precup

 

#tvr3