Călători și gurmanzi, ajungem, în această ediție, la Bilca, o localitate din nordul țării, aflată la doar 4 kilometri de granița cu Ucraina. Aici, Iosif Cârstean sau „Țucu”, cum îl alintă prietenii, a transformat gospodăria familiei într-un muzeu viu al satului bucovinean de odinioară.

Ambulanța căsuțelor bucovinene: povestea satului de altădată, salvat casă cu casă, la Bilca

Am venit să gustăm din savoarea toamnei, dar și din dulceața, frumusețea și simplitatea traiului de altădată. Iosif Cârstean ne primește în gospodăria lui din Bilca, chiar acolo unde s-a născut satul de odinioară. Câteva case bătrânești, salvate de la distrugere de Iosif, și-au găsit aici un nou rost.

Țucu visează să facă din gospodăria sa un muzeu viu, unde oaspeții să descopere atât arhitectura veche a Bucovinei, cât și meșteșugurile și gusturile de altădată.

Trei case din lemn vechi de peste un secol și un atelier de făcut drăniță compun decorul în care vom găti o tocană de cartofi și afumătură, mâncarea pe care a făcut-o prima oară când era băiețandru și mama l-a trimis mai devreme acasă de la câmp, să pregătească ceva pentru când întreaga familie se va întoarce ostenită și flămândă. Ne-a arătat cum se face tocana, povestind între timp despre frații lui, zece la număr, și despre mămăliga imensă pe care o făcea mama ca să ajungă la toți, despre cele peste 100 de case bătrânești salvate de la demolare și relocate prin Ambulanța Căsuțelor Bucovinene, dar și despre alte proiecte menite să revitalizeze universul țărănesc autentic, pe care Iosif Cârstean îl consideră a fi esența și sufletul Bucovinei.

Iosif Cârstean

„Prima casă pe care a strămutat-o era de aici, din Bilca. Asta e satisfacția mare, că e chiar din zona asta, din localitatea noastră. Am putut să salvez aici una dintre cele mai vechi case. A fost construită în 1860. Asta înseamnă că are peste 150 de ani.”

Nu este singura casă adusă aici, De fapt, Țucu a construit un sătuc întreg.

„Ea a fost prima cu care am început. Și apoi mai avem în spate încă două - trei case, unul - două hambare, în diferite stadii de lucru. Căutăm să le finalizăm, ca să fie utile, să se poată chiar dormi în ele, să se poată găti.”

Tocăniță de cartofi cu afumătură

Dacă decorul seamănă cu ce era odinioară, și mâncarea se gătește tot ca odinioară.

Facem o tocăniță de cartofi cu afumătură. Avem cârnați de casă de porc și costiță de porc afumată. Vom pune legume, foi de dafin și usturoi, cartofi, sare și piper și un sos de roșii.

Pentru desert, s-au adus mere: o parte va merge la cuptorul de pâine, într-o plăcintă, iar cealaltă tavă va fi cu colac, ca să avem cu ce mânca tocănița.

Rețeta vine din familie, spune Țucu:

„Am învățat-o de la mama. În perioada asta era multă muncă la câmp și nu era timp de stat și de făcut fripturi, mâncăruri sofisticate sau sarmale. Cu o jumătate de oră, cel mult o oră înainte de masă, fugea cineva acasă și de cele mai multe ori eu eram cel trimis de mama. Apucam repede câteva legume din grădină, mai luam din frigider ce aveam, o bucată de cârnat sau așa ceva. Și așa am făcut de multe ori tocăniță. Cum era gata, ieșeam în capul uliței și strigam pe ceilalți, iar ei veneau la masă. Mâncam, și tot pregătitul mâncării dura cel mult o oră, o oră și ceva. Apoi continuam munca la câmp până seara.”

O mâncare care dă putere, cu carne, cartofi și legume din belșug. „De obicei o făceam într-un ceaun mai mare, ca să fie de ajuns pentru toți. Nu mai era fel întâi și fel doi — era un singur fel, și asta era masa.”

Cum se afuma carnea odinioară

În timp ce ceapa și morcovul se călesc în ceaun, discuția alunecă spre obiceiurile de altădată. Casele vechi, spune Țucu, nu aveau horn în sensul obișnuit:

„Coșul casei se termina la nivelul tavanului, un pic mai sus, și deasupra lui erau niște prăjini, niște pârâușori, pe care se agăța carnea. Fumul ieșea și afuma carnea, apoi ieșea afară prin cele două ochiuri de sus. Asta era frigiderul și modul de a păstra carnea toată iarna. Se mai punea și în fântână — într-o găleată sau într-un ulcior, legat cu o ață, dat drumul în fântână. Apa fiind rece, se păstra bine.”

„Ambulanța căsuțelor bucovinene”

Cea mai mică dintre căsuțele aduse de Țucu este, poate, și cea mai frumoasă — o construcție veche numită „hâjă”.

„Gospodăriile mari aveau de obicei două hâje de felul acesta. Una era folosită ca bucătărie de vară, iar iarna, când se tăia porcul. A doua era folosită de obicei ca atelier — omul din casă avea un meșteșug, fie era dulgher, fie opincar, și acolo își avea atelierul.”

Căsuța are aproximativ 150 de ani, cu șindrilă originală, construită de bunici și folosită apoi de părinți.

„Era în prag de degradare. Acum 8-9 ani am decis să o renovăm și i-am redat viață. În fiecare zi ne bucurăm de ea, iar oaspeții care ne calcă pragul sunt încântați.”

Tot această căsuță a fost și punctul de plecare pentru un proiect mai amplu:

„Este căsuța pe care am recondiționat-o prima. Satisfacția pe care am simțit-o văzând că ceva sortit demolării prinde din nou viață și poate, după 150 de ani, să trăiască în continuare — asta ne-a dat impulsul să căutăm și alte case aflate în pragul demolării, să le luăm, să le relocăm și să le dăm înapoi viața.”

Așa a apărut „Ambulanța căsuțelor bucovinene”.

„De la cuvântul «ambulanță» — pentru că e o urgență, ambulanța vine repede. De obicei, când ajungem la o casă, aceea chiar trebuie demolată în săptămâna următoare. Oamenii ajung în momentul în care trebuie să o dărâme, și fie au auzit de noi, fie le spune cineva că sunt niște oameni interesați de asta — și atunci ne sună și ne spun cât de repede trebuie să scăpăm de ea. De obicei și-au construit o casă nouă în spate sau în mijlocul curții, iar construcțiile moderne le-au ridicat separat.”

Nu de puține ori, proprietarii cer sume mari pentru case pe care, altfel, le-ar distruge.

Pentru Țucu, fiecare astfel de casă salvată spune ceva despre identitatea comunității:

„Casele astea vorbesc despre identitatea noastră, despre meșteșugul bătrânilor, despre felul cum munceau, cum trăiau, cum erau mulțumiți într-o cămăruță de trei pe trei. Ne întâlneam toți la masă, stăteam la masă și de multe ori tăiam un ou în două și îl mâncam pe jumătate. Ne zicea mama: «O guriță mică de ou, o gură mare de mămăligă.»”

„Avem în jur de 80 de case, plus câteva hambare mutate, aflate în diferite stadii de relocare, în diferite locuri din țară. Am avut o cerere chiar și pentru America — s-a discutat până și despre dimensiuni, dacă intră într-un container ca să fie pusă pe vapor și dusă acolo. Suntem încă la stadiul discuției, nu am dus-o, dar de acolo a venit cea mai îndepărtată cerere.”

O familie numeroasă, o masă pentru toți

Iosif este unul dintre cei 11 frați. „Avea mama mâncare de făcut, nu glumă — pentru toți copiii. Găteam în căzănele de aluminiu, pe care le mai păstrăm și acum. Nu aveai ce căuta cu o oală mică sau cu o căldare mică de mămăligă — era căldare mare, trebuia să-i hrănească pe toți. Aveam o masă lungă, încăpeau șase pe o parte și șase pe cealaltă. La perete era o băncuță — nici scaune nu aveam.”

Amintirile păstrează și veselia din jurul mesei: „Era multă mâncare, făcută tot timpul, și cred că era și multă veselie, cu copiii în jurul mesei. Apoi ieșeam la fotbal pe uliță și nu ne trebuiau vecini ca să facem o echipă — aveam deja două echipe formate. Dacă mai voia cineva să vină să joace cu noi, era binevenit. Așa era și la joacă, și la muncă — aveam cu cine, ne mobilizam cu toții și rezolvam ce trebuia făcut într-o zi.”

Cât de mare era mămăliga pentru toți cei 11 copii? „Cât o roată. Când era mai rărită, se mai întindea; când nu, era cât căldarea — undeva la 6-7 kg — și ne săturam. Ce rămânea, mama o punea sub un prosop, sub pernă, pe pat, ca să rămână caldă — pentru cel care venea mai târziu de la muncă, ca să prindă și el o mămăliguță caldă. Podul ne era frigider, iar perna ne era cuptor.”

Într-o jumătate de oră, tocănița e gata — „suficientă pentru cel puțin 11 persoane”, spune Țucu, râzând.

Marți, 21 iulie, de la ora 18:30, îl cunoaștem pe Iosif Cârstean, zis Țucu, salvatorul căsuțelor bucovinene, la TVR 3 și online pe TVR+.

Așteptăm opiniile și sugestiile dumneavoastră pe pagina de Facebook a TVR 3.

Ediția a fost difuzată în premieră, în anul 2024, la TVR 2.

***

Realizator: Raluca Aftene

Credit foto: capturi din emisiune/ YouTube TVR