loader
Foto

Galerie foto

“Legal 100%”: Pericolul interpretării eronate a probelor | VIDEO

Luni, 8 iunie, de la ora 13:30, o nouă ediție a emisiunii “Legal 100%” în care discutăm despre unul dintre cele mai sensibile și, totodată, decisive aspecte ale procesului penal. Este vorba despre aprecierea probelor.

 

Loredana Corchiș
L.egal 100%

De multe ori, opinia publică vede doar sentința finală, însă în spatele fiecărei hotărâri există un proces complex de analiză, verificare și, bineînțeles, interpretare a acestor probe.

(w882) “Legal 1

O declarație contradictorie, o expertiză contestată sau o probă interpretată greșit pot influența decisiv destinul unei persoane. Ne-am propus să discutăm astăzi despre limitele intimei convingeri a judecătorului – facem și referire la terminologia folosită în cadrul unui proces penal –, despre diferența dintre certitudine și presupunere, despre riscul erorilor judiciare și despre modul în care legea încearcă să protejeze atât societatea, cât și persoanele nevinovate.

Invitatul ediției de astăzi este domnul Vlad Coman, avocat specializat în drept penal. Vom analiza împreună cum se construiește adevărul juridic într-un dosar penal și ce se întâmplă atunci când probele sunt interpretate eronat.

(w882) “Legal 1

Aprecierea probelor

Aprecierea probelor reprezintă evaluarea, cântărirea și verificarea fiecărei probe în parte, cu scopul de a stabili vinovăția sau nevinovăția unei persoane. Este considerată cea mai importantă etapă a procesului penal, deși, paradoxal, nu se studiază în facultățile de drept și nici la Institutul Național al Magistraturii.

Intima convingere vs. îndoiala rezonabilă

Standardul subiectiv al „intimei convingeri” a judecătorului a fost declarat neconstituțional în 2001, fiind înlocuit cu un standard mai obiectiv: dovedirea vinovăției dincolo de orice îndoială rezonabilă. Corolarul acestui principiu este in dubio pro reo – în caz de dubiu, decizia trebuie să fie în favoarea acuzatului.

Sarcina probei aparține exclusiv procurorului

Inculpatul nu este obligat să-și dovedească nevinovăția. Cel care acuză trebuie să răstoarne prezumția de nevinovăție. În practică însă, unele hotărâri de condamnare se întemeiază tocmai pe faptul că inculpatul „nu a făcut proba contrară”, ceea ce este incorect și periculos.

(w882) “Legal 1

Utilizarea abuzivă a prezumțiilor

Prezumțiile aparțin dreptului civil și nu ar trebui să opereze în procesul penal.

Expertizele – un instrument cu două tăișuri

Deși nicio probă nu are o valoare dinainte stabilită, în practică expertul devine adesea „adevăratul judecător al cauzei”. Judecătorii se ascund uneori în spatele expertizelor pentru a-și justifica soluțiile, iar experții depășesc uneori limitele competenței lor, emițând opinii juridice în loc să se limiteze la domeniul tehnic.

Influența presei și a opiniei publice

Presiunea mediatică influențează, în mod real, deciziile judecătorilor. Mai mult, opinia publică a ajuns să fie invocată explicit în motivările unor decizii de arest, ceea ce contravine principiilor unui proces echitabil.

Lipsa educației juridice specializate

Atât aprecierea probelor, cât și psihologia judiciară sunt absente din curricula universitară. Stările de fapt din spețele academice sunt întotdeauna „date”, astfel că absolvenții ajung în practică fără a ști să stabilească și să interpreteze independent faptele unui dosar.

 

 

Sistemul funcționează, dar imperfect

Există cazuri în care instanțele de apel răstoarnă condamnări grave, ceea ce dovedește că mecanismele de corecție există. Cu toate acestea, unii judecători nu recunosc erorile de judecată, ceea ce ridică semne de întrebare privind responsabilitatea profesională.

În concluzie, aprecierea probelor este fundamentul oricărui verdict corect, dar rămâne o zonă vulnerabilă a sistemului judiciar românesc, expusă subiectivismului, presiunii publice și unei formări profesionale insuficiente. Soluțiile propuse vizează introducerea unei materii dedicate în facultățile de drept și o mai mare rigoare în aplicarea principiilor procesual-penale.

***

Vă invităm să urmăriți o nouă ediție a emisiunii “Legal 100%”, luni, 8 iunie, de la ora 13:30, la TVR 3 și online pe TVR+.

Fiți alături de noi și pe pagina de Facebook a emisiunii “Legal 100%”.

Toate ediţiile emisiunii pot fi vizionate pe canalul de YouTube al TVR Cluj.

***

Moderator şi realizator: Loredana Corchiş

Producător: Emilia Avram

 

Credit foto: capturi din emisiune/ YouTube TVR

 

16:00 Forum

*Studioul teritorial Craiova

* Dezbatere pe marginea celor mai importante evenimente naționale și regionale, cu scopul de a facilita schimbul de idei prin intermediul dialogului. O emisiune cu subiecte din toate domeniile, admisintrativ, politice, sociale și educaționale.

ProducatorMargareta Bulugean

*ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

(LSR)

16:55 Memoria tiparului

* Studioul teritorial Tg.Mureş

* Revista presei vechi prezintă, prin tema fiecărei ediții, realitatea din România interbelică, surprinsă prin intermediul fragmentelor extrase din ziarele centrale, regionale sau locale ale epocii, și ilustrate vizual prin imagini de arhivă, fotografii vechi şi dramatizări.

Producător Angela Precup

 
Specialistul în era AI: cine mai construiește software când oricine poate? | VIDEO

Cine mai are nevoie de programatori când AI-ul poate construi aplicații de la zero? Și, mai ales, ce ne mai rămâne nouă de făcut? Tehnologia ...

Concedierile colective: ce spune legea și cum sunt protejați angajații | VIDEO

Într-o perioadă marcată de restructurări și dificultăți economice, concedierile colective îi preocupă deopotrivă pe angajați și pe angajatori. ...

“PLAY”: Bruno Mars, Back to Black la 20 de ani și o viață dedicată teatrului și folclorului | VIDEO

Ultima emisiune “PLAY”, moderată de Anca Medelanu, a adus laolaltă povestea unui star mondial, o aniversare muzicală importantă și doi invitați ...

 

#tvr3