loader
Foto

Galerie foto

“Lumea de aproape”: Banca Pentru Alimente Cluj

Risipa alimentară devine o adevărată pandemie! “Banca Pentru Alimente Cluj” este un proiect național social - caritabil și despre misiunea acestui ONG, aflăm mai multe luni, 31 martie, de la ora 17.30, pe TVR 3, în emisiunea “Lumea de aproape”.

 

Banca Pentru Alimente Cluj este un proiect național social - caritabil prin care Gabriela Vereș, președinta acestui ONG și colegii ei, tot mai mulți la număr, preiau de la donatori surplusul de produse alimentare și nealimentare, aflate în termen și bune pentru consum, și le distribuie gratuit către organizații neguvernamentale, ce gestionează programe sociale destinate persoanelor în nevoie și grupurilor vulnerabile. Vedem o ediție marca “Lumea de aproape”, luni, 31 martie 2025, de la ora 17.30, pe TVR 3!

(w882) “Lumea d

Gabriela Vereș, fondatoarea și coordonatoarea Băncii Pentru Alimente Cluj, ne spune cum a început acest proiect:

„Știați că în România se aruncă 6000 de tone de alimente bune de consum în fiecare zi? Știați că țara noastră ar putea să hrănească populația unui oraș cum este Cluj-Napoca timp de 20 de ani cu alimentele care se aruncă într-un singur an? Așa a ajuns să devină tot mai popular acest subiect cu risipa alimentară. Am învățat respectul pentru hrană și implicarea în comunitate de la bunicii care m-au crescut”.

(w882) “Lumea d

Foto: Gabriela Vereș - Președinte Banca Pentru Alimente Cluj

Banca Pentru Alimente este un concept care a apărut în SUA, imediat după marea criză, în '75, iar în Europa din anul 1984. Băncile Pentru Alimente din România sunt constituite în Federația Băncilor Pentru Alimente din România, care activează sub egida FEBA, Federația Europeană a Băncilor Alimentare.

(w882) “Lumea d

Banca Pentru Alimente Cluj are, în acest moment, contract cu peste 200 de organizații beneficiare. Sunt organizațiile partenere care au programe sociale destinate copiilor, bătrânilor, victimelor traficului de persoane, persoanelor cu dizabilități, familiilor monoparentale, care sunt în dificultate sau care au inclusiv probleme medicale. Prin aceste organizații, Banca Pentru Alimente Cluj trimite ajutor alimentar către persoanele care au cea mai mare nevoie.

(w882) “Lumea d

„În România, avem nouă bănci regionale și fiecare se ocupă de mai multe județe. Aici, în Cluj, avem grijă de patru județe: Cluj, Alba, Sibiu și Bistrița-Năsăud. Practic, în 2018, în vară, ne-am început activitatea. Am mers în paralel cu activitatea noastră de educație, pentru că eram pasionați de educație, de conștientizare, dar să și preluăm alimente în plus de la companii și să le donăm către organizații care au programe sociale, pentru că noi, la Banca Pentru Alimente, avem obiectivul să reducem risipa alimentară și sărăcia”, ne-a spus Gabriela.

(w882) “Lumea d

Gabriela Vereș ne mărturisește ce își dorește în 2025 pentru proiectul ei de suflet:

„Pentru Banca Pentru Alimente Cluj mi-aș dori, în 2025, ca toate companiile din regiunea noastră, care lucrează cu alimente, să știe în primul rând, că pot să doneze aceste produse. Și dacă dintre ele, măcar jumătate donează, eu zic că noi ne-am îndeplinit visul, pentru că acele produse vor ajunge pe mesele oamenilor care au nevoie în primul rând de hrană, ca să aibă o speranță, acces la educație, o șansă pentru un viitor decent și pentru a fi autonomi la maturitate”.

(w882) “Lumea d

Puteți urmări ediția emisiunii și pe canalul oficial de youtube al Televiziunii Române:

 

Lumea de aproape este o emisiune a Studiourile teritoriale ale TVR, în care descoperim tradiții și obiceiuri, evenimente și oameni, care aduc plus valoare în comunitatea în care trăiesc.

Despre drumul parcurs de alimentele care pleacă de la donatori, ajung în depozitele Băncii Pentru Aimente Cluj și sunt distribuite, în final, către organizațiile beneficiare, aflăm luni, 31 martie 2025, de la ora 17.30, pe TVR 3, la “Lumea de aproape”.

Puteți viziona emisiunea și online pe TVR+.

***

Producător: Karen A. Sebesi

Credit foto: capturi din emisiune/ youtube TVR Cluj

 

1:00 Provocarea regiunilor

* Studioul teritorial Cluj/Tg.Mures

*Emisiune li​ve în care fiecare zi este dedicată unei regiuni a României. Studiourile regionale și cel central colaborează pentru a crea un concurs vesel și interactiv între regiuni, prezentând cultura locală prin rețete tradiționale, locuri spectaculoase, oameni interesanți și povești inedite — unele cunoscute, altele mai puțin.

Producator

(Reluare)

1:55 Art pass

* Emisiune dedicată vieţii culturale externe; sunt prezentate expoziţii, concerte, spectacole, muzee, festivaluri, tradiţii, urbanism şi alte subiecte legate de zona culturală internaţională.

Producător Miruna Moraru

 
“Lumea de aproape”: Trei Ierarhi, scară spre cer şi carte de învăţătură | VIDEO

Broderia în piatră de pe Biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi poate fi privită ca o carte de învăţătură scrisă cu dalta și ciocanul. Prin ...

“Legal 100%”: Ce trebuie să ştim înainte să cumpărăm sau să vindem un imobil | VIDEO

Contractele de vânzare - cumpărare și importanța verificării atente înainte de semnare sunt subiectul ediției de astăzi, 15 decembrie, a ...

Două premiere “Locuri oameni și comori”, la TVR 3

Două premiere “Locuri oameni și comori”, la TVR 3

publicat: vineri, 12 decembrie 2025

Duminică, 14 decembrie, Emilia Nicolaescu ne aduce două ediții în premieră, la TVR 3: “Luceafărul și vicleanul copil de casă” și “Moda la ...

 

#tvr3