Premiera spectacolului “Paracliserul” a avut loc s âmbătă, 17 octombrie, ora 19.00, la Sala Studio. Spectacolul, semnat de Cristina Giurgea, îl are în distribuţie pe Silvian Vâlcu, iar muzica este semnată de Mihai Ghiţă.
Teatrul Odeon s-a redeschis pentru public, chiar dacă la o capacitate de doar 30%, respectând decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență care a propus ca teatrele să își suspende activitatea doar după ce rata de infectare cu coronavirus trece de trei la mia de locuitori. Astfel, instituția propune publicului cea de-a doua premieră a stagiunii 2020-2021.
O meditație-parabolă pe tema destinului uman, “Paracliserul” face parte, alături de “Iona” și “Matca”, din trilogia “Setea muntelui de sare”. Deși cele trei piese nu împărtășesc tematici sau personaje, ele au un punct comun important. Este vorba despre cele trei mari momente ale existenței umane: viața, moartea și nebunia, privită ca pierdere a contactului cu realitatea.
"'Paracliserul' este pentru mine mai degrabă o formă de meditaţie decât un spectacol. Cred că revin la lectura acestui monolog de fiecare dată când mă gândesc la rostul existenţei. E ca o radiografie a propriilor mele singurătăţi, a fricilor şi a întrebărilor legate de prezenţa sau absenţa divinităţii. Puţini oameni mai cunosc astăzi ce presupune meseria de paracliser - îngrijitorul unei biserici sau catedrale.
Marin Sorescu foloseşte intenţionat această metaforă a unei meserii vetuste pentru a arăta cât de erodată şi uitată este lupta omului cu sensul.
Fiecare are catedrala sa care trebuie continuată, îngrijită şi lăsată moştenire celor ce vor veni. Pentru fiecare dintre noi întrebările referitoare la sensurile profunde ale existenţei încep şi se termină cu noi înşine. E greu să distingi unde este graniţa dintre poezie şi dramatism în textul lui Sorescu şi cred că această ambiguitate, acest echilibru fin care poate fi doar căutat şi niciodată găsit m-a provocat să abordez această piesă.
'Paracliserul' este un text care are o esenţă valabilă pentru fiecare dintre noi - lupta cu propria noastră existenţă şi dorinţa profundă de a înţelege de ce ne-am născut, pentru ce trăim şi de ce murim?", a declarat Cristina Giurgea într-un comunicat de presă.
Lumea, substituită în piesa lui Sorescu de către catedrala gotică „uitată”, în care trăieşti o „senzaţie de prea mult spaţiu şi prea puţin timp”, e o lume crepusculară, angoasantă şi agasantă, terifiantă şi de neînţeles, în care vidul, bizarul şi grotescul asaltează individul strivit de propria singurătate, aflat însă într-o luptă eroică pentru a menţine sau a redobândi reperele unei ontologii viabile. O încercare de a supraviețui absurdului existențial.
“E o doză de mare neliniște în teatrul pe care-l scriu, de anxietate chiar, un vuiet de întrebări puse și nerezolvate. I se pot aplica multe etichete, etichetele pot fi întoarse și pe dos, după un timp, după ce se mai șterge scrisul de pe ele. Țin mult la tripticul “Iona”, “Paracliserul”, “Matca”, pentru că acolo m-am căutat cu mai multă îndărătnicire. Citite fără dialog, aceste piese pot deveni o carte de filozofie, pe care chiar intenționam s-o scriu, în acel timp, ca tratat și m-a luat teatrul pe dinainte. Teatrul și poezia.” scria însuși Marin Sorescu după apariția piesei.
***
Surse foto: Radio Arhive, pagina de Facebook - Teatrul Odeon
***
Un articol de Irninis Miricioiu