loader
Foto

Galerie foto

“Selfie”: Mădălina Stanca | VIDEO

Mădălina Stanca e unul dintre acei sportivi care impresioneaza prin rezultatele pe care le-a obținut. E o tânără mignionă și, la prima vedere, nu bănuiești ce se ascunde sub hainele pe care le poartă. E întruchiparea acelei vorbe conform căreia „esentele tari se țin în sticluțe mici”.

 

Selfie

Din copilărie, a făcut balet la Studioul de dans “Ana Valkay”, unde a participat la multe spectacole. În paralel, a început să practice voltije, împletind eleganța cu forța și curajul. Ani la rând, a dominat competițiile naționale.

(w882) “Selfieâ

Când a trecut în lumea fitnessului, a dus cu ea aceeași rigoare, aceeași ambiție și aceeași dorință de a fi cea mai bună. Rezultatele au venit rapid, iar podiumurile au devenit locul în care numele ei se regăsea constant.

De la titluri naționale la performanțe internaționale, de la junioare la senioare, Mădălina a demonstrat că perseverența poate rescrie limite. În 2021 a devenit vicecampioană națională Bikini Junioare, în 2022 vicecampioană națională Bikini Junioare și locul 3 la Bikini Senioare.

(w882) “Selfieâ

În 2023 devine campioană națională Bikini Senioare, dar obține și alte rezultate excelente la competițiile din țară. Urmează în 2024 recunoașterea internațională: locul 1 Bikini Junioare și Senioare la Campionatul Balcanic, locul 1 la Bikini Junioare și locul 5 la Bikini Senioare, la Campionatul European și locul 4 Bikini Junioare la Campionatul Mondial.

(w882) “Selfieâ

În 2025 urcă pe locul 3 la Campionatul Mondial. An după an, a urcat pe scenă cu voință și determinare. Mădălina este un exemplu de disciplină, echilibru și pasiune.

(w882) “Selfieâ

Mădălina Stanca:

Dacă m-aș descrie în câteva cuvinte, cred că sunt o persoană ambițioasă, disciplinată, curajoasă și empatică.

Mottoul meu în viață este - și când nu mai poți, mai poți puțin -, pentru că având în vedere antrenamentele foarte grele pe care le facem, aceasta este zicala pe care ne-o spunem mereu: când nu mai poți, mai poți un pic. Când vrei să renunți, dar știi că mai ai puțin ca să ajungi la scopul final, nu poți să te lași tocmai atunci. Trebuie să o duci la bun sfârșit și de aceea spun tuturor: când crezi că nu mai poți, mai poți un pic.


 

La “Selfie”, Mădălina povestește despre cum transformi un vis într-un stil de viață și cum rămâi fidel propriului drum, indiferent cât de greu devine, joi, 9 aprilie, de la ora 13:30, la TVR 3 și online pe TVR+.

 

Program de difuzare la TVR Timiṣoara:

- luni, 6 aprilie, ora 20:30 (premieră),

- marți, 7 aprilie, ora 2:30 și 13:30,

- sâmbătă, 11 aprilie, ora 17:30 și 23:30,

- duminică, 12 aprilie, ora 12:00.

 

Vă invităm să ne fiți alături și pe pagina de Facebook a emisiunii.

Toate ediţiile pot fi vizionate pe canalul de YouTube al TVR Timișoara.

***

Producător: Roxana Morun

 

Credit foto: capturi din emisiune/ Facebook Selfie - TVR Timișoara

 

16:00 Forum

*Studioul teritorial Tg.Mureş

*Producător

16:55 Maşina timpului

*Studioul teritorial Iaşi

Producător Dan Trofin

 
Cluj-Napoca este scena celei de-a treia ediții a Festivalului Internațional de Teatru Transilvania | VIDEO

Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru (FITT 2026) a debutat cu o profundă explorare a conceptului de "șantier", atât la ...

O toamnă culturală la TVR Craiova | VIDEO

O toamnă culturală la TVR Craiova | VIDEO

publicat: miercuri, 16 septembrie 2026

Emisiunea „Prim-Plan Obiectiv” aduce în atenția publicului o serie de evenimente culturale și invitați de marcă, într-o toamnă dedicată artei și ...

Mehadia: O poartă a istoriei și un punct de răscruce | VIDEO

Mehadia, o localitate pitorească situată strategic la confluența unor importante rute comerciale și militare, se revelează ca un veritabil tezaur ...

 

#tvr3