loader
Foto

“Transparenţe”: Dialog cu scriitorul Dan Marius Drăgan, la TVR 3 | VIDEO

Invitatul lui Ovidiu Pecican în emisiunea “Transparenţe” de joi, 17 iulie, de la ora 19:00, este sciitorul Dan Marius Drăgan, romancier și poet contemporan.

 

Transparențe

Emisiunea surprinde în mod salutar preocupările actuale ale talentelor din societatea noastră, dă o imagine vie, directă, celor mai afirmate energii din domeniul cultural sub forma unor dialoguri amicale, accesibile şi neconvenţionale.

 

… Scriitorul este un fel de oglindă a societăţii în care trăieşte, se spune despre el că este un “glas la cetăţii”, lucru care este adevărat din anumite puncte de vedere. Am început să scriu dintr-o nevoie interioară, pe care nu am putut-o domoli. Scriu romane - de tot felul - deşi, parcă, îmi sunt mai dragi cele care au teme istorice. Unii oameni sunt de părere că trecutul a fost mai bun decât prezentul. De foarte multe ori sunt de acord cu această exprimare de idei. Mă refugiez în trecut, poate, pentru că nu-mi place prezentul acesta tulbure, pe care-l trăiesc şi îl trăim!

… Poezia, pentru mine, este refugiul, atunci când proza mă oboseşte. Poezia o scriu continuu, însă atunci când alcătuiesc un volum anume, îmi place ca el să fie dominat de o idee centrală, să aibă un punct de pornire şi unul de final. Din această cauză, una dintre caracteristicile volumelor mele este că au întotdeauna un prolog şi un epilog.

… Scriu pentru că trebuie să scriu, aşa mi-a fost hărăzit pe lumea asta şi voi face acest lucru atâta timp cât voi mai putea ţine o unelată de scris între degete! Nu mai am mare lucru de spus!... Cărţile mele pot vorbi mai bine decât mine, în aceste câteva cuvinte... Acum aveţi posibilitatea să le citiţi!

(w882) “Transpa

Și într-adevăr, așa este! Cu nouă volume publicate și alte câteva pe drum, vă invităm să îl cunoașteți pe scriitorul Dan Marius Drăgan, dacă nu ați făcut-o deja, joi, 17 iulie, de la ora 19:00, la TVR 3 și pe TVR+.

Edițiile emisiunii le puteți viziona pe canalul de YouTube al TVR.

***

Moderator și realizator: Ovidiu Pecican

Producător: Laura Paşca

 

Credit foto: capturi din emisiune/ YouTube TVR

 

16:00 Forum

*Studioul teritorial Craiova

* Dezbatere pe marginea celor mai importante evenimente naționale și regionale, cu scopul de a facilita schimbul de idei prin intermediul dialogului. O emisiune cu subiecte din toate domeniile, admisintrativ, politice, sociale și educaționale.

ProducatorMargareta Bulugean

*ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

(LSR)

16:55 Memoria tiparului

* Studioul teritorial Tg.Mureş

* Revista presei vechi prezintă, prin tema fiecărei ediții, realitatea din România interbelică, surprinsă prin intermediul fragmentelor extrase din ziarele centrale, regionale sau locale ale epocii, și ilustrate vizual prin imagini de arhivă, fotografii vechi şi dramatizări.

Producător Angela Precup

 
Specialistul în era AI: cine mai construiește software când oricine poate? | VIDEO

Cine mai are nevoie de programatori când AI-ul poate construi aplicații de la zero? Și, mai ales, ce ne mai rămâne nouă de făcut? Tehnologia ...

Concedierile colective: ce spune legea și cum sunt protejați angajații | VIDEO

Într-o perioadă marcată de restructurări și dificultăți economice, concedierile colective îi preocupă deopotrivă pe angajați și pe angajatori. ...

“PLAY”: Bruno Mars, Back to Black la 20 de ani și o viață dedicată teatrului și folclorului | VIDEO

Ultima emisiune “PLAY”, moderată de Anca Medelanu, a adus laolaltă povestea unui star mondial, o aniversare muzicală importantă și doi invitați ...

 

#tvr3