loader

25 de poveşti cu artişti români celebri, de 1 Decembrie, la "Dăruieşte Românie!”

25 de români din întreaga lume au spus 25 de poveşti despre ei şi România lor, în emisiunea "Dăruieşte Românie!”, marți, 1 Decembrie, ora 21.00, la TVR Internațional, marcând împlinirea a 25 de ani de la prima emisie a postului TVR Internaţional.

 

Carmen Târnoveanu
Dăruiește Românie!

"Sunt fericită că am reuşit să avem de partea noastră, 25 de artişti recunoscuţi în întreaga lume, dar care, de fapt, prin identitatea lor, aparţin României. Sigur că ne-am fi dorit să îi avem prezenţi chiar în platoul emisiunii, la Bucureşti, în această zi cu dublă semnificaţie pentru noi - sărbătorim atât Ziua Naţională, cât şi 25 de ani de TVR Internaţional prin această ediţie specială "Dăruieşte Românie!", însă, anul acesta, toţi am învăţat să ne regăsim într -un alt cadru decât cel obişnuit. Important e că, iată, deja de 25 de ani, prin TVR Internaţional facem tot ce ne stă în putere pentru a rămâne împreună.", povesteşte Carmen Târnoveanu, moderatoarea emisiunii.

(w882) Carmen tar

Despre etapele de viaţă parcurse în România şi despre bucuria de a trăi simplu lângă ai tăi ne povestesc în ediţia specială a emisiunii "Dăruieşte Românie!", unii dintre cei mai iubiţi români din întreaga lume, precum: Remus Azoiţei, violonist stabilit în UK, Alexandra Dariescu, pianistă celebră, cu o activitate artistică fabuloasă, Ad Libitum Voices, Eva Kiss, Narcisa Suciu sau violonistul, Răzvan Stoica.

(w882) violonist

DE 25 DE ANI, CU TVR INTERNAŢIONAL EŞTI ACASĂ, ORIUNDE TE-AI AFLA!

Să ştiţi că nu e un slogan, este o declaraţie de preţuire pe care am primit-o de la Eva Kiss, artistă stabilită în Danemarca de peste două decenii, dar care rămâne pentru noi, atât de aproape.

Şi dacă vorbim despre autenticitate, fără îndoială că, oriunde s-ar afla, Narcisa Suciu e ca o amprentă românească. De ani buni se împarte între România şi Finlanda, însă, când e aici, vorbeşte cu atâta poftă despre România, că te face să crezi că, de fapt, e aici tot timpul.

Acestea da, poveşti de sărbătoare, şi pâna la 25, vă daţi seama că avem multe de descoperit sau redescoperit împreună, de 1 Decembrie, în emisiunea Dăruieşte Românie!

(w882) dida 2

De cealaltă parte, pe scena emisiunii, "Dăruieşte Românie!", artiştii - gazdă sunt Dida Drăgan, Nicolae Voiculeţ şi Adrian Naidin.

(w882) Voiculet 2

AŞADAR, NE ÎNTÂLNIM CU 25 DE POVEŞTI ROMÂNEŞTI, PENTRU 25 DE ANI DE TVR INTERNAŢIONAL, MARŢI, 1 DECEMBRIE, ORA 21.00, LA TVR INTERNAŢIONAL.

***

ECHIPA TVR:

Moderator / Realizator: Carmen Târnoveanu

Editor imagine: Liliana Năstase

Director imagine: Emil Stan

Regizor tv: Manuela Apostol

Producător: Raluca Amzăr

18:30 Descriptio Moldaviae

* Studioul teritorial Iasi

* Câmpulung Moldovenesc

Producator Raluca Aftene

19:00 Provocarea regiunilor///redifuzare///

 
“Civiliada”: Fundația Noi Orizonturi, 25 de ani de activitate | VIDEO

La “Civiliada”, povestim despre cei 25 de ani de activitate ai Fundației Noi Orizonturi. 25 de ani de educație pentru transformare, noi ...

“Legal 100%”: Femicidul ca formă extremă a violenţei împotriva femeilor | VIDEO

În ediția de luni, 23 februarie, a emisiunii “Legal 100%” discutăm cu doamna avocat IOANA TRANĂ despre propunerea legislativă pentru prevenirea ...

“Caravana TVR 3” pe urmele lui Constantin Brâncuși | VIDEO

Brâncuși al Olteniei. Brâncuși al României. Brâncuși al lumii întregi. Urmărim o nouă ediție “Caravana TVR 3”, dedicată marelui sculptor român, ...

 

#tvr3