loader
Foto

Galerie foto

Artiștii români urcă pe scena emisiunii ”Dăruiește Românie!” pentru fapte bune

Carmen Târnoveanu a deschis sezonul 6 al emisiunii ”Dăruiește Românie!”, vineri seară, la TVRi, cu prima gală de susținere și promovare a educației - ”Dăruiește Românie! Ambasadorul Copiilor de Pretutindeni”, în parteneriat cu Fundația World Vision.

 

Carmen Târnoveanu
Dăruiește Românie!

Artista Carmen Trandafir a urcat pe scena emisiunii Dăruiește Românie! pentru a susține copiii beneficiari ai programului educațional – Vreau în clasa a IX-a. Programul este derulat de Fundatia World Vison și va fi prezentat și promovat în rândul românilor din străinătate, prin emisiunea Dăruiește Românie!, producția TVR International, devenind astfel, Ambasadorul Copiilor de Pretutindeni.

Vă mulțumesc că mi-ați oferit șansa de a face o faptă bună. Pentru azi, acum, dar, mai ales, pentru viitor. Sunt de acord să merg mai departe, să fiu un suport permanent pentru acești copii, să ne întâlnim, să le împărtășesc din experiența mea, să știe că nu sunt singuri și, mai mult decât atât, să audă de la mine, de la noi toți, că școala înseamnă mai bine, sub o formă sau alta, pentru fiecare dintre noi, a declarat Carmen Trandafir în prima gală de susținere și promovare a educației, Dăruiește Românie! Ambasadorul Copiilor de Pretutindeni.

Emisiunea Dăruiește Românie! și Fundația World Vision, prin promovarea programului educațional - Vreau in clasa a IX-a, vă invită la fapte bune. Astfel, puteți participa la campania de strângere de fonduri, care se va concretiza în burse de studiu pentru a-i ajuta pe copiii din medii defavorizate să meargă la școală.

În fiecare emisiune, veţi cunoaşte copii excepţionali, beneficiari ai programului Vreau în clasa a 9-a, program educaţional derulat de Fundația World Vision de 12 ani, de la care vom afla cele mai emoţionante poveşti despre ambiţie, perseverenţă, reusită.

Acești copii buni și talentați, cu pasiuni, precum arta plastică, teatrul, muzica, dansul sau atletismul, provin din comunități sărace din mediul rural, acolo unde a merge la liceu nu depinde doar de note, ci mai ales de lucruri precum, situația financiară a familiei sau distanța până la școală.

În prima gala de susținere și promovare a educației, Dăruiește Românie! Ambasadorul copiilor de Pretutindeni, realizată în parteneriat cu Fundația World Vision am cunoscut-o pe Timeea, elevă în clasa a XI-a, din județul Dolj. Timeea este unul din cei 860 de copii beneficiari ai programului - Vreau in clasa a IX-a, o elevă cu rezultate școlare foarte bune, ca dovadă, media din ultimul semestru al acestui an școlar a fost 10.

Ca toți copiii înscriși în programul Vreau în clasa a IX-a, Timeea trăiește în mediul rural. Locuiește la o distanță de 25 km de școală, împreună cu mama, tatăl vitreg și cei doi frați mai mici. Venitul familiei este modest, de fapt, doar tatăl vitreg lucrează, mama fiind obligată să rămână acasă, pentru creșterea celor doi frați mai mici.

Îmi place să învăț.. E ca și cum aș intra într-o altă lume, altceva decât ceea ce trăiesc de-aproape. Știu că prin programul educațional al Fundației World Vision am o șansă extraordinară și vreau să fac tot ce pot ca să o folosesc în favoarea mea și a familiei mele. Știu că dacă învăț, pot să fiu, mai târziu, un sprijin și pentru ei. Mi-e greu să descriu ce mi se întâmplă acum, nici nu-mi vine să cred că sunt aici, într-un platou de televiziune, că toți cei care ne urmăresc află despre mine și, cumva, toți sunt lângă mine. Vă mulțumesc!, a spus Timeea în emisiunea Dăruiește Românie!.

Destinele acestor copii depind de susţinerea noastră, români de peste tot din lume. Doar cu sprijinul nostru şi, neapărat prin investiţia noastră în educaţie, astfel de copii pot spera la un viitor mai bun.

Școala e un prilej în viața unui om, o șansă extraordinară de a ne transforma în ceva bun. Sunt aici pentru că talentul pe care îl am de la Dumnezeu, acela de a mă înțelege cu dumneavoastră, publicul meu, prin muzică, a fost și este dublat și astăzi, de școală. Așa m-au învățat părinții mei și asta, pot să spun cu voce tare, m-a făcut om, ne-a împărtășit artistul Adrian Naidin, prezent și dânsul, la prima Gală de Susținere și promovare a educației, Dăruiește Românie! Ambasadorul Copiilor de Pretutindeni, realizată în parteneriat cu Fundația World Vision.

(w882)

Pentru școală, pentru viitor, suntem împreună, noi români de pretutindeni. În Gala Dăruiește Românie! Ambasadorul Copiilor de Pretutindeni de aseară, din rândul comunităților de români din străinătate, TVR Internațional a adus aproape de Timeea, artiști români aplaudați în lume, care, de-acum, sunt mentori în programele Fundației World Vision.

Florin Negreanu, artist, profesor, muzician român cu o activitate impresionantă de peste 20 de ani, în Olanda, a fost împreună cu noi, acceptând provocarea de a dărui Românie prin fapte bune, devenind mentor World Vision România.

Ne-am îndreptat speranțele către Televiziunea Română, prin canalul TVR Internațional știind că publicul acestui post, respectiv românii din afara granițelor, este totodată și unul dintre susținătorii programelor noastre de ajutorare a copiilor din comunitățile defavorizate de la sate”, declară Mihaela Nabăr, director executiv al World Vision România.

Copiii români din comunitățile de români din străinătate s-au înscris în echipa binelui, bucuroși să-i cunoască pe copiii beneficiari ai programului - Vreau în clasa a IX-a, program derulat de Fundația World Vision România, prin care, cu ajutorul dumneavoastră, încercăm să strângem fondurile necesare pentru acordarea de burse de studiu pentru copiii din medii defavorizate.

Din Germania, Alexandra Duran, elevă la liceu, i-a împărtășit Timeei din experiențele sale și i-a povestit despre o Românie pe care ea a cunoscut-o doar în vacanțele petrecute la bunici, la țară.

E minunat că ne-ați adus aici să cunoaștem de-aproape astfel de copii, dar și astfel de programe. Și, de fapt, ce e cel mai valoros din tot ce trăim acum este șansa de a face bine. Ne oferiți această șansă, de a ajuta copiii români, din mediul rural, din medii defavorizate să meargă la școală și, astfel, împreună să investim în educație. Multumesc, TVR Internațional, mă onorează, ne-a mărturisit Alexandra Violin, prezentă în emisiunea Dăruiește Românie!

***

Sezonul 6 al emisiunii Dăruiește Românie! vă prezintă spectacolul unei Românii în care faptele bune joacă rolul principal. Așadar, vă aşteptăm în fiecare săptămână, vineri, de la ora 21.00, să Dăruiţi Românie! Este nevoie de fiecare dintre noi! Fiecare separat şi toţi împreună să aşezăm o cărămidă la temelia formării unui tânăr.

Accesaţi www.worldvision.ro pentru a afla cum puteţi face parte din echipa binelui și astfel, să Dăruiți Românie!

(w882)

 

0:00 Se întâmplă acum

Producător Miruna Moraru

1:55 Art pass

* Emisiune dedicată vieţii culturale externe; sunt prezentate expoziţii, concerte, spectacole, muzee, festivaluri, tradiţii, urbanism şi alte subiecte legate de zona culturală internaţională.

Producător Miruna Moraru

 
Popasuri folclorice: Împreună pentru patrimoniul cultural

Sâmbătă 4 februarie, vă invităm de la ora 16.00 pe TVR3 să revedeți ediția " Urme ale trecutului – Meșteșugul olăritului".

Școala de acasă - Hundorf, la Noaptea Albă a Galeriilor Târgu Mureș

"Picătura de cultură" de la TVR3 ne propune vineri, 3 februarie, de la ora 13:30, o plimbare în expoziția intitulată „Acasă: o lume între uitare ...

Volei din Liga Campionilor şi din campionatul intern, la TVR

Săptămână dedicată voleiului la postul public. Televiziunea Română transmite 5 meciuri de volei în perioada 1-5 februarie: 3 partide din ...