loader
Foto

Galerie foto

Atmosfera satului tradițional la "Cântec și poveste"

Valori ale culturii tradiționale românești, în cadrul ediției  speciale a emisiunii ”Cântec și poveste”, sâmbătă 9 iulie, de la ora 19.00, la  TVR3.

 

Cântec și poveste

A ne cinsti trecutul strămoșesc prin păstrarea și conservarea obiectelor de artă populară, precum și prin valorificarea și promovarea cântecelor vechi bătrânești, ne cinstim pe noi înșine.

Maica Iustina Roșca, cu pricepere și dăruire a realizat Colecția  etnografică ”Suflet și trup” - Mănăstirea ”Sf Pantelimon”, Lacul Sărat din Brăila

(w882) mj

Cu credință și pasiune, Marcel Părău, sensibil și creativ, a reușit să își transforme propria casă într-un adevărat muzeu, mărturie a trecerii sibianului pe acele meleaguri.

(w882) PARAU

Mariana Birică, interpretă a cântecului muntenesc și colecționar pasionat de piese de port popular Nicolae Popa (1919 - 2010) a fost un meșter popular și poet, recunoscut pentru eforturile sale de a ridica în curtea casei sale Muzeul Popular din Târpești – Târgu Neamț,  recunoscut în întreaga lume pentru creațiile sale unice, un loc încărcat cu multe urme ale Culturii Cucuteni.

(w882) np

(w882)

Marcel Parău: ”Munca mea de peste 30 de ani o regăsesc aici, în aceste lucruri de valoare, la care țin cu sfințenie. Aici este refugiul meu, în această casă, din Agnita, jud. Sibiu, casă împodobită de sărbătoare. Am adunat covoare, costume populare, fotografii vechi, pânzeturi, vase de lut sau din ceramică, unelte, mobilier țărănesc, tot ce vrei și ce nu vrei. De la intrarea în curte până în podul casei, totul e tradițional, țărănesc. Dar, să știți că e aranjat cu gust și cu rost. Nimic nu e pus la întâmplare.  Îmi doresc ca aceste nestemate folclorice să nu piară și să arăt lumii ce am eu în căsuța mea.”

Mariana Birică: ”Cine trece pragul casei mele este întâmpinat cu bucurie. Din teama de a nu se pierde aceste piese de port popular, am achiziționat și investit  fără să mă gândesc că această pasiune a mea nu se va opri. Am adunat de pe întinsul țării peste 1.000 de exponate: ștergare, marame, costume populare, cuverturi, scoarțe, etc”.

În epoca în care, de cele mai multe ori, comercialul este cel care dictează, puțini mai au curajul să culeagă și să facă auzite acele cântece din bătrâni.

(w882) mc

(w882) ca

(w882) xcv

Invitați: Sofia Vicoveanca, Margareta Clipa, Angela Săftoiu, Maria Radu și Ansamblul folcloric din Târgu Neamț.

(w882) dl

(w882) vic

Mi-aș bucura mult inima dacă aș ști că sâmbătă la "Cântec și poveste", telespectatorii vor fi alături de noi. E o gură de oxigen această poveste a colecționarilor din cel patru zone ale țării: Muntenia, Oltenia, Moldova și Ardeal.

Valori ale trecutului și păstrătorii lor ne invită în atmosfera satului tradițional, sâmbătă, 9 iulie, ora 19.00, la TVR3.

Producător: Dr. Maria Tănase Marin

Invitați:

  • Mariana Birică, colecționar de piese de port popular

 

2:30 Vedere cu olteni

*Studioul teritorial Craiova

* Cu siguranță în Oltenia nu exista anonimi. Emisiunea este despre oameni, fapte si intimplari deosebite, chestiuni culese direct de pe ulita si care dau nastere la interpretari hilare. Cu cât este mai serios tratata problema, cu atat satira este mai accentuată.

Producător Doru Ciolacu

(Reluare)

3:00 Vine Cluju’ pe la noi

* Studioul teritorial Cluj

* Muzică, voie bună, dedicaţii

Sergiu-Vitalian Vaida va fi în legătură permanentă cu telespectatorii, oferindu-le posibilitatea de a trimite mesaje celor dragi. Doritorii vor putea dialoga cu moderatorul nu doar telefonic, ci şi scriindu-i pe Facebook sau chiar în sistem video, folosind platformele Skype sau Zoom. De câte ori va fi posibil, respectând afirmaţia din generic, emisiunea va fi prezentă în comunităţi rurale şi urbane, ducând televiziunea la ele acasă, construindu-se acolo, în mijlocul lor, cu oamenii locului, gând lângă gând şi faţă către faţă. În studio, un invitat special (artist, scriitor, teolog, medic, om de ştiinţă s.a.) va complini efortul realizatorilor ca emisiunea ,,Vine Cluju' pe la noi" să fie o fereastră deschisă spre seninul din oameni şi spre duminica din sufletul lor.

Prezentator şi realizator Sergiu Vitalian Vaida

Producător Radu Puşcaş

(Reluare)
 
“PLAY”: Bruno Mars, Back to Black la 20 de ani și o viață dedicată teatrului și folclorului | VIDEO

Ultima emisiune “PLAY”, moderată de Anca Medelanu, a adus laolaltă povestea unui star mondial, o aniversare muzicală importantă și doi invitați ...

“Stare de bine”: Singurătatea într-o lume hiperconectată | VIDEO

Singurătatea poate ucide. Nu este o metaforă, ci o problemă de sănătate publică. Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ ...

Detoxul energetic: de ce nu este suficient să curățăm doar corpul fizic | VIDEO

Un detox complet nu se oprește la alimentație sănătoasă și la cure de sucuri verzi. Potrivit medicului Mihaela Adina Roșianu, expert în wellness ...

 

#tvr3