loader
Foto

Galerie foto

“Ce-ai mai citit?” – Basmul “Făt Frumos din lacrimă” | VIDEO

În ediția de miercuri, 21 ianuarie, de la ora 15:00, invitatul Oanei Lazăr este domnul Ioan Milică, directorul Bibliotecii Centrale Universitare din Iași.

 

Amfitrioana emisiunii, Oana Lazăr, discută cu Ioan Milică despre ediția din 1974 a cărții “Făt Frumos din lacrimă”, ilustrată de Petre Vulcănescu, amintind de impactul acestui minunat basm în copilărie și de popularitatea lui în perioada comunistă.

(w882) “Ce-ai m

Atunci când am simțit emoția prin ecran, era rubrica “Despre cărți, pe scurt” și Ioan Milică, directorul Bibliotecii Centrale Universitare, cel care deține această rubrică la TVR Iași, prezenta “Făt Frumos din lacrimă”, ediția din 1974. Recunosc emoția reîntâlnirii cu basmul cu care am crescut, cu această ediție minunat ilustrată de Petre Vulcănescu, cu desenele acelea gotice splendide, care erau neliniștitoare, ca și textul eminescian, pentru mintea mea de copil, mărturisește Oana Lazăr.

(w882) “Ce-ai m

Ioan Milică:

Această ediție, în particular, a fost o ediție foarte populară în perioada la care ne referim, suntem în anii '70, '80, alt secol, altă lume.

Editura Ion Creangă, într-o lume lipsită de culoare, cenușie, ternă, le propunea copiilor un pact uluitor între ilustrație și text, pact menit să amplifice imaginația pe care forța cuvântului o transmite din pagină.

(w882) “Ce-ai m

Textul acesta, în această ediție, a fost mai apoi reeditat, s-a bucurat de mai multe tiraje, iar volumul pe care îl am aici, din păcate, nu mai este volumul copilăriei mele, pentru că acela a fost stors de energie, citit, răscitit, prelucrat, tăiat, decupat.

În vremea comunismului, era obiceiul să ungi o foaie de hârtie cu ulei, să o lași să se usuce, o făceai ca o hârtie de calc și copiai imaginea. Era un joc foarte popular printre copiii de vârsta mea.

(w882) “Ce-ai m

Mihai Eminescu ne mai poate oferi încă satisfacții de lectură pe care le credeam uitate. Cine nu mă crede, nu are decât să meargă să caute o ediție frumos ilustrată a basmului și să zăbovească acolo, printre cuvinte, să înțeleagă cât de frumoasă poate fi mintea unui om, dacă este mobilată cu știință de carte, cu idei și cu imagini, ca să-l cităm pe poet, cum de altfel el spune: “cu idei și cu imagini, înnegrit-am multe pagini”.


 

Miercuri, 21 ianuarie, de la ora 15:00, la TVR 3, citim “Făt Frumos din lacrimă”, ediția din 1974, reeditată în 1981, cu ilustrații de Petre Vulcănescu, imaginea copilăriei noastre.

Ediția emisiunii “Ce-ai mai citit?” o puteți urmări și pe canalul de YouTube TVR Iași.

***

Realizator: Oana Lazăr

 

Credit foto: capturi din emisiune/ YouTube TVR

 

 

17:30 Reporter special

*Studioul teritorial Craiova (R din 31 oct.)

* Producător Mirela Giodea

(Reluare)

17:55 Maşina timpului

*Studioul teritorial Iaşi

Producător Dan Trofin

 
Specialistul în era AI: cine mai construiește software când oricine poate? | VIDEO

Cine mai are nevoie de programatori când AI-ul poate construi aplicații de la zero? Și, mai ales, ce ne mai rămâne nouă de făcut? Tehnologia ...

Concedierile colective: ce spune legea și cum sunt protejați angajații | VIDEO

Într-o perioadă marcată de restructurări și dificultăți economice, concedierile colective îi preocupă deopotrivă pe angajați și pe angajatori. ...

“PLAY”: Bruno Mars, Back to Black la 20 de ani și o viață dedicată teatrului și folclorului | VIDEO

Ultima emisiune “PLAY”, moderată de Anca Medelanu, a adus laolaltă povestea unui star mondial, o aniversare muzicală importantă și doi invitați ...

 

#tvr3