loader
Foto

Concerte la TVR, de Sfânta Maria Mare şi Ziua Marinei

Strâns legată de sărbătoarea religioasă a Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni, Ziua Marinei Române s-a aniversat, pe 15 august, pentru a 122-a oară. Iată ce au pregătit posturile TVR pentru această zi.

 

Pe 15 august 1902, Sfânta Maria a fost oficializată ca ocrotitoare a marinarilor militari români. De atunci, cu excepţia perioadei regimului comunist, când Ziua Marinei a fost sărbătorită în ultima duminică a lunii iulie, în fiecare an, pe 15 august, marinarii serbează Ziua Marinei Române.

Ediția specială „Ziua Marinei Române” a început la 9.45 la TVR 1, TVR INFO şi TVR Internaţional, cu transmisiunea în direct a exercițiul naval întrunit „Forțele Navale Române 2024”, prezentat publicului de pe faleza din fața Comandamentului Flotei din Constanța. În Portul Turistic Mangalia, au avut loc jocuri și concursuri marinărești, expoziție de tehnică militară și ateliere interactive. Gazde ale manifestărilor organizate de Forțele Navale Române au fost şi oraşele Brăila, Galați, Tulcea și București.

(w882) Lumina din

(w882) spirit si

Ca în fiecare an, prin intermediul Televiziunii Române, Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului unește în rugăciune românii din țară și de peste hotare. Atât credincioșii ortodocşi, cât şi cei greco-catolici pot asista la slujbele speciale, oficiate cu acest prilej. De la ora 8.45, telespectatorii TVR 3 au urmărit emisiunea „Lumină din Lumină”, în transmisiune directă de la Blaj, iar de la 10.00, la „Spirit şi credinţă”, tot la TVR 3, am fost într-un pelerinaj spiritual la Mănăstirea Nicula.

(w882) Tezaur

Tot pe 15 august, Mării şi Mărioare ale cântecului românesc, precum şi invitaţi de seamă din zone diferite ale ţării ne aduc voia bună şi cântecul lor de-acasă, încărcat de emoţie şi frumuseţe, într-un regal folcloric de excepţie. „Cântec pentru Mării şi Mărioare” este o adevărată pledoarie pentru tradiţii, pentru cântecul, graiul şi portul românesc, într-o ediţie „Tezaur folcloric” de sărbătoare, la TVR 1 şi TVRi, de la 12.30, şi un program special de Sfânta Maria la TVR Folclor, la ora 14.00.

(w882) madrigal

De sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului şi Ziua Marinei Române, TVR Cultural a programat, de la ora 16.00, concertul „Ave Maria”, unul dintre cele mai iubite spectacole ale Corului Madrigal, susţinut la Constanța, un concept artistic ce combină sunetul unic al celebrului ansamblu și o complexă regie de lumini și de spectacol. Din distribuția spectacolului face parte și actorul Marius Manole, care completează programul „Ave Maria” cu interpretarea unei colecții emoționante de psalmi. Evenimentul este întregit de vocile copiilor din corurile Cantus Mundi din Constanța, precum și de o scenografie spectaculoasă și un design de lumini ce pun în valoare celebra faleză a Cazinoului constănțean.

(w882) Fuego

Duete și momente unice oferă şi TVR 2 telespectatorilor săi pe 15 august, într-un spectacol maraton, „Fuego și Junii Sibiului”, difuzat de la ora 20.00. Piese celebre din 9 zone folclorice ale României, muzică de petrecere și muzică ușoară, omagii artiștilor plecați dintre noi și câteva dintre șlagărele ce poartă semnătura artistului, iubite şi aşteptate de spectatori, precum şi invitaţi speciali, în ipostaze inedite, fac parte din program. Partea a doua a spectacolului prezentat de Iuliana Tudor se difuzează pe 23 august, de la 21.30.

(w882) Felicia-Fi

Lansat la Teatrul Național din București, în cadrul unui spectacol-eveniment de înaltă ținută artistică, albumul „Fata din Vis” aducea în faţa publicului, alături de soprana Felicia Filip, vocea de aur a liricii româneşti, nume mari ale scenei autohtone: trupa Compact, maestrul Ion Caramitru, Mircea Baniciu, Adrian Bărar de la Cargo, Călin Pop de la Celelalte Cuvinte, Șerban Boldijar de la Semnal M. La TVR 1, pe 15 august, de la ora 23.00.

18:00 Tableta de sănătate

*Studioul teritorial Iaşi

* Medici de diferite specialităţi vin în studioul TVR Iaşi cu cele mai bune indicaţii şi recomandări, temele alese fiind întotdeauna de actualitate. În plus, în această emisiune promovăm reuşitele medicale din zona Moldovei, un stil de viaţă echilibrat şi importanţa prevenţiei.

Producător Claudia Dănăilă

18:55 Maşina timpului

*Studioul teritorial Iaşi

Producător Dan Trofin

 
Cluj-Napoca este scena celei de-a treia ediții a Festivalului Internațional de Teatru Transilvania | VIDEO

Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru (FITT 2026) a debutat cu o profundă explorare a conceptului de "șantier", atât la ...

O toamnă culturală la TVR Craiova | VIDEO

O toamnă culturală la TVR Craiova | VIDEO

publicat: miercuri, 16 septembrie 2026

Emisiunea „Prim-Plan Obiectiv” aduce în atenția publicului o serie de evenimente culturale și invitați de marcă, într-o toamnă dedicată artei și ...

Mehadia: O poartă a istoriei și un punct de răscruce | VIDEO

Mehadia, o localitate pitorească situată strategic la confluența unor importante rute comerciale și militare, se revelează ca un veritabil tezaur ...

 

#tvr3