loader
Foto

Descoperim lumea rustică din Voievodeasa, cu „Descriptio Moldaviae" | VIDEO

O pensiune care respectă spiritul locului a fost destinația din Suceava pe care am descoperit-o în emisiunea „Descriptio Moldaviae" sâmbătă, 20 mai. Partea a doua a reportajului despre armonia rusticului cu modernul, la Voievodeasa, a fost programată la TVR 3 de la ora 10.30.

 

Descriptio Moldaviae

Această ediție a emisiunii ne-a găsit în Casa cu cerbi a familiei Houliat din satul Voievodeasa, comuna Sucevița, județul Suceava. Aici, familia franco-română a construit, în urmă cu aproape 20 de ani, o casă de oaspeți tradițională care să le vorbească turiștilor europeni despre patrimoniul cultural al țării noastre.

La Voievodeasa se află o pensiune tradițională, compusă dintr-o casă de lemn construită în spiritul arhitecturii germane a satelor bucovinene din nordul țării, și două locuințe vechi de peste un secol, ce acum găzduiesc turiști, dar și o colecție etnografică impresionantă.

(w882) Voievodeas

Un decor rustic ideal pentru mâncărurile tradiționale care se gătesc pentru noi.

***

TVR Iași

Producător: Raluca Aftene

23:00 Program preluat de la Televiziunea Publică din Ucraina destinat refugiaţilor

Producător Ştefan Stănescu

1:00 Telejurnal regional

* Studioul teritorial Cluj

*Producator Nicoleta Moldovan

*ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

(LSR)

(Reluare)
 
Specialistul în era AI: cine mai construiește software când oricine poate? | VIDEO

Cine mai are nevoie de programatori când AI-ul poate construi aplicații de la zero? Și, mai ales, ce ne mai rămâne nouă de făcut? Tehnologia ...

Concedierile colective: ce spune legea și cum sunt protejați angajații | VIDEO

Într-o perioadă marcată de restructurări și dificultăți economice, concedierile colective îi preocupă deopotrivă pe angajați și pe angajatori. ...

“PLAY”: Bruno Mars, Back to Black la 20 de ani și o viață dedicată teatrului și folclorului | VIDEO

Ultima emisiune “PLAY”, moderată de Anca Medelanu, a adus laolaltă povestea unui star mondial, o aniversare muzicală importantă și doi invitați ...

 

#tvr3