loader
Foto

Despre sensul vieţii, cu profesorul Constantin Dulcan, într-o nouă premieră „Din arhiva TVR”

Dialogul realizatoarei TVR Irninis Miricioiu cu neurologul şi autorul Dumitru Constantin Dulcan a continuat sâmbătă, 4 noiembrie, de la ora 20.00, la TVR 3.

 

Irninis Miricioiu
Din arhiva TVR

Născut într-un sat argeşean, Dumitru Constantin Dulcan este una dintre personalităţile mediului ştiinţific românesc contemporan. Medic neurolog și psihiatru, autor de literatură filozofică și metafizică, este cunoscut în special pentru lucrarea „Inteligența materiei”, publicată în România sub o formă cenzurată în perioada comunistă, dar republicată integral și cu adăugiri după Revoluția din 1989. Cartea, ce a fost distinsă, în 1992, cu premiul Academiei Române pentru filozofie „Vasile Conta”, arată că „știința deținea, deja”, dovezile existenței lui Dumnezeu, manifestat în toate formele vii.

Despre sensul existenţei fiecăruia dintre noi, despre minunile din viaţa noastră, despre destin şi perfecţiunea organismului uman sau rolul educaţiei discută Irninis Miricioiu cu invitatul ei la o nouă ediţie „Din arhiva TVR”, profesorul Dumitru Constantin Dulcan. Emisiunea se vede la TVR 3, în două episoade – pe 28 octombrie şi, respectiv, 4 noiembrie, de la ora 20.00.

Ce sens are existenţa? Primul răspuns pe care l-a găsit profesorul Dulcan, încă din copilărie, a fost: „Să te bucuri”. E un principiu în care omul de ştiinţă de azi crede încă: deşi viaţa oamenilor nu înseamnă numai bucurie, intervenind stresuri de toate felurile, „în fiecare zi ar trebui să ne procurăm doza de bucurie”, susţine el.

(w882)

În ceea ce priveşte sensul vieţii oricărui om, „menirea ta este acel ceva care îţi place cel mai mult să faci”, spune invitatul, completând, însă, că testările pentru stabilirea orientării profesionale pot contribui cu succes la împlinirea destinului fiecăruia.

Despre cât de important este gândul şi cum ne afectează propria sănătate, Constantin Dulcan afirmă: „Noi nu putem să evităm impactul, coabitarea cu universul şi cu semenii noştri. Dacă fiecare dintre noi emitem nişte energii, e posibil ca această energie să fie, în funcţie de intenţia ei şi de finalitate, una favorabilă sănătăţii noastre sau una nefavorabilă sănătăţii noastre”.

O emisiune ce ne va determina, cu siguranţă, să reflectăm asupra vieţii noastre de până acum şi asupra direcţiei pe care o vom urma.

„Cu toţii suntem în căutarea propriului sens. Conştient sau nu.

Căutăm să cuprindem cu mintea rostul nostru pe lumea aceasta, să înţelegem ceea ce ne împlineşte sufleteşte, ceea ce ne justifică existenţa dincolo de a vieţui. Pentru mulţi dintre oameni, profesia este motoraşul care îi împinge necontenit înainte. Pentru alţii, familia este scopul suprem pentru care ar face orice sacrificiu. Iar pentru alţii, ajutorul dat celor în nevoie sau suferinţă reprezintă deplina încununare a sinelui, căci doar ’dăruind vei dobândi’.

Şi cu toţii ne confruntăm, într-un anumit moment al vieţii, cu o mulţime de întrebări: Cine sunt eu? Care e rostul meu pe lumea aceasta? Ce voi lăsa eu în urma mea?

Şi chiar dacă frământările acestea sunt personale, există unele trăsături comune ale potenţialelor răspunsuri pe care am încercat să le decelăm într-un dialog ieşit din tipare cu domnul profesor Dumitru Constantin Dulcan, într-o nouă întâlnire memorabilă ’Din arhiva TVR’.

Pentru că, uneori, răspunsurile la întrebări le primeşti exact când nu te aştepţi”, ne-a introdus Irininis Miricioiu în atmosfera dialogului cu invitatul noii ediţii „Din arhiva TVR”, difuzată sâmbătă, de la ora 20.00, la TVR 3.

(w882)

Mărturii autentice şi povești inedite, imagini şi momente ce au scris istorie în teatrul românesc sau în cinematografie se regăsesc şi în cel de-al optsprezecelea sezon al emisiunii „Din Arhiva TVR”. Mari actori, muzicieni, oameni de cultură se dezvăluie publicului TVR 3 prin dialoguri de suflet cu realizatoarea Irninis Miricioiu, ce ne bucură şi ne emoţionează în fiecare seară de sâmbătă, de la ora 20.00.

Intrată în cel de-al nouălea an de existență, emisiunea „Din Arhiva TVR” reprezintă o incursiune pasionantă în istoria vremurilor de altădată, privită din perspectiva invitaților care le-au trăit şi completată cu fragmente memorabile din spectacole, emisiuni sau piese de teatru. Sezonul acesta, Teatrul Odeon și Muzeul Cotroceni și-au deschis larg porțile pentru a găzdui această întoarcere în timp alături de oameni de cultură, actori și alte personalități remarcabile ale României. Fiecare ediție devine astfel și un periplu în aceste locuri cu o încărcătură istorică și artistică deosebită. După două ediţii în compania maestrului Victor Rebengiuc, şi o alta cu actorul Valentin Teodosiu, printre invitaţii următoarelor episoade „Din Arhiva TVR” se numără Maia Morgenstern, Ion Haiduc, Marius Manole.

13:30 Dăruieşte Românie!

(redifuzare )

* Parada tuturor artiștilor români se vede acum la TVR 3, în emisiunea Dăruieşte Românie! în care vom promova oamenii talentaţi ai României, de peste tot din ţară şi din străinătate.

Regizor tv Manuela Apostol

Moderator, producător Carmen Târnoveanu

15:00 Sport maxim (R)

*Studioul teritorial Craiova

* Emisiunea îşi propune să dezvăluie telespectatorilor performanţele sportive din regiunea Olteniei, şi totodată pe cei care, unii ştiuţi, alţii neştiuţi, au contribuit ca partea aceasta de ţară să fie una dintre cele mai bogate în rezultate de excepţie, pe plan regional, naţional şi internaţional. Nu întâmplător Oltenia a dat de-a lungul anilor performeri de nivel european sau mondial la majoritatea ramurilor sportive, iar Craiova este recunoscută pe plan naţional drept locul în care fotbalul este a doua religie.

Producător, moderator Valentin Pribeanu

Transmisiune în regim de direct

(Reluare)
 
Documentare, tradiţie şi știri de ultimă oră, la posturile tematice ale Televiziunii Române

Descoperă magia sărbătorilor de iarnă alături de Televiziunea Română! Am pregătit programe speciale de Crăciun care vor captiva și vor aduce ...

Învață cum să te ratezi cu demnitate, cu scriitorul Octav Gheorghe

Doamnelor şi domnilor, sunt Oana Lazăr şi vă întreb: când aţi râs ultima oară în hohote citind o carte?

”Cântec și Poveste” ne aduce vestea Nașterii Domnului Iisus

Vineri 20 decembrie, de la ora 15.00, la TVR 3, în spațiul emisiunii ”Cântec și Poveste”, vă colindăm la fereastra sufletelor dumneavoastră, ...

 

#tvr3