loader
Foto

Galerie foto

Drumul lui Leșe: Proiectul Arta Gratis

Vineri, 29 aprilie, de la ora 22:00, pe ”Drumul lui Leșe” este invitată Dalina Bădescu. Vă așteaptă o discuție despre esența proiectului Arta Gratis: imagini care nu reprezintă artă prin intenție, ci prin percepția privitorului devenit astfel artist.

 

Grigore Leşe
Drumul lui Leșe

Anumite forme reușesc să se desprindă de contextul în care au fost create și devin universale, cu o putere de comunicare dincolo de granițele geografice sau culturale. Chiar dacă trec în planuri secundare ale vizibilității, la scară mare în epoci diferite, ele posedă în sine toate datele necesare reactualizării, reîmprospătării lor, și au permanent capacitatea de a genera forme noi, o cultură nouă. Acest lucru este valabil în tot ce privește domeniul extins al culturii, de la formele plastice la literatură, muzică, filosofie.

(w882)

Atâta timp cât există disponibilitate din partea privitorului și experiența anterioară a imaginii culturale din formarea sa, Arta Gratis poate fi văzută la orice oră, în aproape orice spațiu. Schimbarea de percepție pe care o încurajează proiectul este una pe cât de subtilă, pe atât de complexă, și fundamental definitivă.

(w882)

Dalina Bădescu a văzut forma imaginii plastice anterioare. Atitudinea Dalinei Bădescu s-a schimbat în mod fundamental. Am văzut acestea în lucrările prezentate în diferite expoziții.

(w882)***

Drumul lui Leșe revine în grila de primăvară cu emisiuni atractive. Vor veni pe Drumul lui Leșe oameni din domenii diferite: dirijori, horitori, pictori, coriologi, etnomuzicologi, artiști, manageri, lăutari. Invitații ne vor arăta lumea lor prin aduceri aminte. Viața lor este un drum care trebuie adus in atenția telespectatorilor. Viața lor este o mișcare prin învârtire. Sunt oameni de ispravă. Telespectatorii vor avea ocazia să le vadă sufletul. Emisiunea ”Drumul lui Leșe” înseamnă un dialog de împăcare și de bucurie.

(w882)

***

Moderator: Grigore Leşe

Invitat: Dalina Bădescu

Jurnalist senior: Sandrino Gavriloaia

Producător: Sînziana Miloşoiu

Realizator: Grigore Leşe

9:00 Dimineti perfecte

* Studioul teritorial Iasi(sim.TVR Iasi)

Moderator Anca Medeleanu

Producător

Transmisiune directă

9:55 Teleshopping-Publicitate

 
“Spirit și credință”: ELYSIUM, expoziție de artă contemporană Vasile Fuiorea | VIDEO

Preotul Marius Răşceanu vă invită în ediția de astăzi, să intrați în lumea fascinantă a artei. Vorbim despre expoziția ELYSIUM și descoperim ...

“Cântec și poveste”: Restituiri - Ion Conea

“Cântec și poveste”: Restituiri - Ion Conea

publicat: miercuri, 18 martie 2026

Sâmbătă, 21 martie, în spațiul emisiunii “Cântec și poveste” vă invităm să ne reamintim de un îndrăgit interpret de pe Valea Someșului, plecat ...

“Tableta de sănătate”: Ozonoterapia pe înțelesul tuturor | VIDEO

Ozonoterapia a revenit în atenția publică în urma unei declarații, care a pus sub semnul întrebării siguranța și fundamentul științific al ...

 

#tvr3