loader
Foto

Emisiunea Dăruiește Românie, firul roșu al bucuriilor împărtășite!

Carmen Târnoveanu prezintă, într-un format de divertisment, alături de actori, scriitori, muzicieni, artiști, oameni de cultură, oameni de bine sau oameni, pur și simplu, partea cea mai frumoasă și mai sensibilă a acestei țări: cultura artistică.

 

Carmen Târnoveanu
Dăruiește Românie!

Noul sezon al emisiunii poate fi urmărit în fiecare vineri, de la ora 20.00, la TVR3, iar telespectatorii români din străinătate o găsesc în programele TVR Internațional, în fiecare marți, de la ora 10.00 și de la ora 22.00.

Ciprian Apetrei este profesor de filosofie și de limba română ca limbă străină, scriitor și jurnalist, specializat pe problematica românilor de pretutindeni. A publicat cărțile „Cel de la geam” (ed. Eikon, 2020), „Aici și acolo. Filografii” (ed. Eikon, 2022), „Ai găsit ce căutăm cu toții? Filografii” (ed. Eikon, 2023) și coordonează antologia în trei volume „Povești călătoare, scrise de români din lumea largă” (ed. Minela, 2021, 2022, 2023), care vorbesc despre identitatea celui care locuiește de un timp semnificativ în străinătate, fără să își uite țara. A scris povești în care a îmbinat folclorul românesc cu cel celtic. O parte dintre cărți sunt traduse în franceză și italiană și au fost prezentate comunităților românești din Franța, Italia, Danemarca, Spania, Insulele Canare, Belgia, Anglia, Germania, Țările de jos, de asemenea în Republica Moldova și România. Este membru al AJRP (Asociația jurnaliștilor români de pretutindeni) și al UZPR (Uniunea jurnaliștilor profesioniști din România).

Soprana Stephanie Radu are un palmares remarcabil cu nu mai puțin de 400 de premii pe care le-a obținut la concursurile de muzică ușoară, canto clasic, balet și pian, precum și diplome de excelență din partea ambasadelor Turciei și Ucrainei. A cântat în numeroase țări din care amintim: Slovenia, Ucraina, Germania, Spania, Bulgaria, Franța, Turcia etc. Una dintre cele mai frumoase experiențe ale sale a fost participarea în cadrul festivalului internațional “The magic music days of Disneyland“ chiar la Disneyland Paris în 2010. În prezent colaborează cu Opera Națională din București ( debut: martie 2018 ) pentru reprezentațiile Studioului Experimental Ludovic Spiess cu opera „Flautul fermecat “ de W.A.Mozart – rolul Papagenei. Un rol foarte iubit de copii care îi pune solistei calitățile artistice în valoare. Studiile de licență le-a absolvit în cadrul Universității Naționale de Muzică din București, secția pedagogie muzicală, acum fiind studentă la master în anul al II-lea la Stilistică interpretativă – canto la aceeași facultate la clasa de canto a sopranei Mariana Colpoș și clasa de opera a regizoarei Anda Tăbăcaru și a pianistului Alexandru Petrovici unde pregătește minunatul rol al lui Pepi din Sânge vienez de Johann Strauss (fiul) la Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică din București.

Trupa de teatru „Amprente” aparține Colegiului Național de Știinte „Grigore Moisil” din Brașov. Trupa de teatru „Amprente” a fost întemeiată în anul 2002 sub atenta coordonare și îngrijire a doamnei profesoare Băcanu Anca.

Festivalul National de Teatru pentru Liceeni „Amprente” a fost inițiat din dorința de a avea un festival de teatru pentru liceeni și la Brașov, dat fiind talentul și interesul manifestat de liceeni pentru teatru, dar și faptul că în țară, există trupe de teatru pentru liceeni valoroase, ale căror spectacole merită aduse în fața unui public cât mai numeros. De asemenea, se poate foileta și Revista Festivalul Național de Teatru pentru Liceeni „Amprente”.

Prin pasiunea și dorința de a compune și de a aduce muzică nouă în lume, Alice Sonia-Michael își face drum spre o muzică binecuvântată. Alice și-a început drumul ca vocalist în 2009 în diverse proiecte muzicale și câțiva ani mai târziu a început să studieze chitara ca autodidact, ceea ce îi permite să exploreze diferite sunete și o viziune complet nouă asupra muzicii și tehnicii instrumentului.

În 2016, artista își lansează cariera de compozitor, chitarist și producător muzical cu primul single „Seconds Of Silence”, piesa fiind câștigătoarea World Wide Music Contest. Muzica lui Alice se remarcă printr-un sunet unic cu influențe alternative, pop, blues electric, cinematografic.

Mihaela Bolog este cantautor, profesor de muzică, președinte al Asociației ROMA-NIA și fondatoarea concursului cu același nume. Locuiește de peste 22 de ani în Roma. A absolvit facultatea de muzică și pedagogie din București, fiind specializată în tehnică vocală completă. Acum aduce pe piața muzicală un single nou, pe care a decis să îl aducă și în emisiunea Dăruiește Românie!

Andra Baciu, David Popescu și Ioana Stănculecu ne povestesc în emisiunea „Dăruiește Românie” despre EcoSense LZR - o inițiativă alcătuită din tineri cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani care are ca scop educarea noilor generații cu privire la realitatea pe care o trăim în contextul schimbărilor climatice. Echipa EcoSense a luat naștere în Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București și activează în acest domeniu de 3 ani, iar de-a lungul timpului a realizat o fuziune de viziuni, idealuri și motivații pe care tinerii le au pentru a găsi cele mai eficiente metode de informare a publicului nostru țintă. Astfel, printre activitățile derulate de către noi până acum se numără: campanii de strângere de deșeuri în areale naturale, plantări de pedunculi și puieți în zonele vulnerabile defrișărilor, dezbateri interactive pe subiecte de actualitate legate de mediu, sondaje realizate cu liceeni, evenimente culturale și prezentări cu scop de informare pe teme mai puțin vizibile de către tineri la acest moment.

Carmen Târnoveanu despre emisiunea “Dăruiește Românie!”

„Emisiunea „Dăruiește Românie!”, pe care o realizez și o moderez de 12 sezoane, este un proiect pe care l-am început în 2018. Când am gândit acest spectacol de televiziune, într-un format de divertisment, am plecat de la dorința de a oferi românilor partea cea mai frumoasă și mai sensibilă a acestei țări: cultura artistică, prin artiștii ei consacrați sau debutanți, dar promițători, dar și poveștile antreprenorilor culturali, creatorilor de frumos din diverse domenii de activitate. Astfel că, în timp, emisiunea a devenit scena mărturisilor oneste, bucuriilor împărtășite, poeștilor despre curaj și vise.

Și iată că astăzi, emisiunea „Dăruiește Românie!”, continuă povestea la TVR3. În emisiunea “Dăruiește Românie!” veți regăsi de fiecare dată acel ceva care, în primul rând pe mine mă animă, mă motivează și mă reprezintă: un profund respect pentru valoarea artistică și culturală, atemporală și indiferentă la mode sau curente trecătoare.

Într-o lume confiscată parcă de zgomotul rețelelor sociale, continui să cred în farmecul emisiunilor de televiziune realizate în platou, prin efort colectiv, după reguli scenaristice, tehnice și de expresie artistică. Aceste elemente ce compun spectacolul de televiziune nu se vor perima niciodată, pentru că ele induc telespectatorului o intimitate inconfundabilă, dincolo de ecran, o anume disponibilitate de a asculta, de a privi cu atenție și curiozitate, de a trăi liber emoția artistică.”

Petruț Nechifor, realizator de emisiuni radio, DJ Shar-K și DJ Alén aduc în emisiunea Dăruiește Românie, atmosfera din cele mai importante festivaluri de muzică din lume.

***

Dacă ați ratat ediția LIVE a emisiunii Dăruiește Românie!, ne găsiți pe TVR+.

„Dăruiește Românie!” este difuzată vinerea, de la 20.00, în direct, la TVR3 și în reluare sâmbăta, de la ora 13.30.

Emisiunea poate fi urmărită și de telespectatorii din străinătate, la TVR Internațional, în fiecare marți, de la ora 10.00, ora României, și în reluare, de la ora 22.00..

Așteptăm opiniile și sugestiile dumneavoastră pe pagina de Facebook a emisiunii!

Realizator: Carmen Târnoveanu

7:00 Telematinal

(I) (simultan TVR Moldova)

Moderatori: Andrea Iriciuc şi Anatol Guzic

Producător Luminiţa Popa

Transmisiune directă

7:55 FILLER

*ABC-ul democraţiei *Studioul teritorial Iaşi

*Personalităţi care expun o idee pe care o consideră crucială pentru înţelegerea politicii.

Toni Hriţac

Producător Ovidiu Mihăiuc

 
Tot ce trebuie să știi despre implanturile dentare

Tot ce trebuie să știi despre implanturile dentare

publicat: marţi, 29 octombrie 2024

Implanturile dentare sunt dispozitive medicale esențiale în stomatologie, utilizate pentru a înlocui rădăcina unui dinte pierdut. Acestea sunt ...

Emisiunea Dăruiește Românie, firul roșu al bucuriilor împărtășite!

Carmen Târnoveanu prezintă, într-un format de divertisment, alături de actori, scriitori, muzicieni, artiști, oameni de cultură, oameni de bine ...

 Mănăstirea Sf. Ana din Orșova

Mănăstirea Sf. Ana din Orșova

publicat: sâmbătă, 26 octombrie 2024

În această ediție ne oprim în defileul Dunării, la Orșova din județul Mehedinți , un loc cu rădăcini străvechi tocmai din vremurile dacilor, care ...

 

#tvr3