loader
Foto

„Eroi în Creștere: Aventura celor 7 ani de acasă" | VIDEO

Marți, 4 iunie, de la ora 9.00, la TVR3 și TVR Iași, Raluca Aftene v-a invitat să urmăriți o nouă ediție "Ziua bună de la Iași".    

 

Raluca Aftene
Ziua Bună de la Iași

.
"Eroi în Creștere: Aventura celor 7 ani de acasă" este un film produs la Iaşi despre primii ani din devenirea unui copil. Doi mici actori dar și psihologul Oana Dănilă vin în studio să ne vorbească despre inedita producţie, dedicată copiilor şi părinţilor deopotrivă.
.
Ce gândește generația Z, ce interese are și despre îi place să discute, asta și-au propus să afle inițiatorii proiectului „Podcast studențesc” de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași . Aceștia au lansat provocarea pentru tinerii pasionați de storytelling de a fi parte din această echipă. Mai mult, aceștia vor fi recompensați pentru munca lor. Cei 10 studenți selectați vor primi câte o bursă de 520 lei/lună, timp de două luni, pentru a produce podcast-uri despre cele mai relevante subiecte care ocupă mintea Generației Z. Tema primei serii de emisiuni este „Incluziune și vulnerabilitate în studenție”, iar bursierii vor fi selectați în urma unui concurs de idei și a unui interviu.
.
Iaşul este scenă în aceste zile pentru tinerii talentaţi. A început festivalul „Dans, Artă, Multidisciplinaritate” – D.A.M. 4, organizat de Universitatea Națională de Arte "George Enescu" Iași . Sunt programate spectacole ale coregrafilor ieșeni, dar și ale celor de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București.
.
Moderator - Raluca Aftene
Realizator - Roxana Costaș

21:00 Cantec si poveste

*Studioul teritorial Tg.Mureş

*Producator Vasile Braic

21:55 Memoria tiparului

* Studioul teritorial Tg.Mureş

* Revista presei vechi prezintă, prin tema fiecărei ediţii, realitatea din România interbelică, surprinsă prin intermediul fragmentelor extrase din ziarele centrale, regionale sau locale ale epocii, şi ilustrate vizual prin imagini de arhivă, fotografii vechi şi dramatizări.

Producător Angela Precup

 
Cluj-Napoca este scena celei de-a treia ediții a Festivalului Internațional de Teatru Transilvania | VIDEO

Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru (FITT 2026) a debutat cu o profundă explorare a conceptului de "șantier", atât la ...

O toamnă culturală la TVR Craiova | VIDEO

O toamnă culturală la TVR Craiova | VIDEO

publicat: miercuri, 16 septembrie 2026

Emisiunea „Prim-Plan Obiectiv” aduce în atenția publicului o serie de evenimente culturale și invitați de marcă, într-o toamnă dedicată artei și ...

Mehadia: O poartă a istoriei și un punct de răscruce | VIDEO

Mehadia, o localitate pitorească situată strategic la confluența unor importante rute comerciale și militare, se revelează ca un veritabil tezaur ...

 

#tvr3